„Amintirile, anecdotele, portretele, întotdeauna foarte calde, făcute de tânărul Petre Stoica oferă, indirect, câteva priviri asupra unui mediu literar, în special al anilor ’50, pe cât de nefast, prin dogmatismul realismului socialist, pe atât de complex prin amestecul de impostori, oportunişti politic şi reale personalităţi culturale, artişti insoliţi, supravieţuitori ai lumii de dinainte de război. Prin amintirile sale în tonalităţi nostalgice cu tuşe de umor se perindă sute de scriitori, traducători, gazetari, pictori, actori, dând astfel imaginea unei lumi vii, populate cu nenumărate personaje, nu rareori contradictorii în destinele lor aflate sub vremuri nu tocmai prielnice.
”Însemnările cultivatorului de mărar” sunt o addendă a poeziei sale. Preocupările, personajele, stările sunt aceleaşi. Prozaismul său melancolic şi plin de umor se manifestă aici din plin, cartea fiind o relatare şi totodată un elogiu al lucrurilor banale, al dialogurilor cazuale şi al muncilor cotidiene, lipsite de grandoare, «de la ţară». În afara unor note de lectură, jurnalul e despre nimic, lăsând însă viaţa să-i pătrundă pe fiecare pagină.“, spune Marius Chivu
Petre Stoica s-a născut la 15 februarie 1931 în comuna Peciul Nou, judeţul Timiş. A absolvit Liceul „C.D. Loga“ din Timişoara în 1950 şi Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, secţia română-germană, în 1954. A fost corector la ESPLA (1955–1962) şi redactor la revista Secolul 20 (1963–1972). A debutat cu poezie simultan în revistele Steaua şi Tânărul scriitor în anul 1956, iar un an mai târziu a publicat şi prima sa carte, Poeme. În 1975 a obţinut bursa DAAD în Berlinul de Vest. A colaborat la reviste precum Viaţa Românească, România literară, Tribuna ş.a. şi a publicat în mod constant cărţi de poezie. În acelaşi timp, s-a afirmat ca un excelent traducător din opera poeţilor germani, austrieci şi nordici (Georg Trakl, R.M. Rilke,Yvan Goll, Johannes Bobrowski, Nikolaus Berwanger ş.a.). Poemele sale au apărut în reviste, antologii, volume colective şi de autor în mai multe limbi în Europa, SUA şi America de Sud. A primit mai multe premii şi distincţii literare: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1976, 1980, 1991, 2001), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1971, 1974), Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ (1994), Marele Premiu „Ion Vinea“ pentru Poezie (1996), Premiul APLER pentru traducere în limba română (2004), Radio România Cultural – Premiul pentru Poezie (2006), Premiul Naţional „Tudor Arghezi“ pentru Opera Omnia (2006) şi multe altele. De asemenea, a fost decorat cu Ordinul Naţional „Pentru Merit“ în grad de Cavaler. Membru al Uniunii Scriitorilor, după Revoluţie a luat parte la constituirea PEN Clubului din România şi a fost membru fondator al Alianţei Civice. A înfiinţat publicaţia Dreptatea literară şi a fost redactorul-şef al cotidianului Epoca. În 1995 a părăsit Bucureştiul şi s-a mutat definitiv la Jimbolia, unde a înfiinţat Fundaţia culturală româno-germană care îi poartă numele şi unde a devenit cetăţean de onoare. S-a stins din viaţă pe 21 martie 2009, la Jimbolia.
Volume de poezie: Poeme (1957), Pietre kilometrice (1963), Miracole (1966), Alte poeme (1968), Arheologie blândă (1968), Melancolii inocente (1969), O casetă cu şerpi (1970), Bunica se aşază în fotoliu(1972), Sufletul obiectelor (1972), Trecătorul de demult (1975), Iepuri şi anotimpuri (1976), O nuntă de cenuşă (1977), Un potop de simpatii (1978), Copleşit de glorie (1980), Prognoză meteorologică (1981), Întrebare retorică (1983), Numai dulceaţa porumbelor (1985), Tango şi alte dansuri (1989), Visul vine pe scara de servici (1991), Piaţa Tien An Men II (1991), Manevrele de toamnă (1996), Insomniile bătrânului (2000), Vizita maestrului de vânătoare (2002), Veşnic absentă veşnic prezentă (2002), Pipa lui Magritte (2005), Unsprezece adnotări lirice la covoarele Şerbanei (postum, 2013). Alte cărţi publicate: Amintirile unui fost corector (memorialistică, 1982), Caligrafie şi culori (publicistică, 1984), Viaţa mea la ţară/Însemnările cultivatorului de mărar (jurnal, 1988). Ion Barbu, Camelia Toma şi Rolland Szedlacsek au alcătuit foto-albumul cu versuri Ceva ce găseşti numai o singură dată în viaţă. A tribute to Petre Stoica (Societatea Culturală „Condiţia Română“ din Petrila, 2017), iar Marius Chivu a îngrijit cea mai recentă antologie din opera sa poetică, Singurătatea nobleţele ei (cu fotografii de Cosmin Bumbuţ, Editura Cartier, 2017).