26.2 C
București
luni, 15 iulie 2024
AcasăCultură„Descoperă Artiștii Contemporani Români“: Ciprian Ariciu

„Descoperă Artiștii Contemporani Români“: Ciprian Ariciu

 

Exponent al tinerei generații de artiști, Ciprian Ariciu s-a născut în 1980, la Constanța, iar în 2007 a absolvit cursurile Universității Naționale de Arte București – Secția Ceramică, la clasa profesorului Ionel Cojocariu. În perioada 2007-2009 a urmat cursuri de master în cadrul Departamentului de ceramică, sticlă, metal al UNArte, iar din 2010 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Din 2018, Ciprian Ariciu devine activ și pe plan internațional, obține calitatea de membru al IAC (Internatio­nal Academy of Ceramics) și participă la Congresul Internațional de la Taipei în calitate de membru. Tot în 2018, lucrări semnate Ciprian Ariciu au fost incluse în cadrul expoziției aniversare de la galeria „Marianne Heller“ din Germania. 

Pentru că domeniul artelor decorative este perceput difuz în zilele noastre, Ciprian Ariciu ne povestește despre ce înseamnă un artist cu specializarea ceramică și despre felul în care el îmblânzește focul pentru a crea obiecte artistice care ne încântă privirea.

 

RL: Ce înseamnă un artist ceramist?

Ciprian Ariciu: E un dar pe care îl primești de la Dumnezeu. Cu studiile de specialitate nu faci altceva decât să-l duci mai departe. Desăvârșirea cauți s-o atingi abia după finalizarea studiilor, când începi să te descoperi pe tine și să afli acel ceva care te reprezintă și cu care chiar te identifici, încât cei care-ți privesc lucrarea știu că e a ta. Știu că ești tu acolo, că acea lucrare este parte din tine. Faptul că un ceramist lucrează cu pământul implică un maxim de spiritualitate. Pentru că ai o legătură foarte strânsă cu materialul. E un material viu, un material care are o energie și are nevoie să primească o formă. Materialul discută cu tine și îți spune cât ai voie, cât nu ai voie să intervii asupra lui. Unele lucruri sunt între niște limite, în niște parametri. Dar în momentul când ajungi pe aceeași lungime de undă există un schimb de energii între tine și materialul ăsta. Pentru că tu, ceramistul, ești tot pământ, până la urmă.

Care este rolul unui ­artist?

Deși nu sunt un om religios, sunt conștient că există un Dumnezeu. Știu sigur, mi-a demonstrat-o de foarte multe ori. Rolul artistului este să facă legătura între acest Dumnezeu și oamenii de rând. Ăsta este rolul artei, de fapt. Prin ceea ce aduce în discuție: forme, desene, culoare, pictură… nu are importanță. Orice formă de artă. Este valabil până și în arta culinară. De pildă, dacă un cofetar știe să facă în așa fel o prăjitură încât ea să-ți încânte simțurile, să te poarte într-o stare specială, să-ți trezeas­că o amintire. Ne trezim de multe ori spunând: „Asta este ca nu-știu-ce cremă de biscuiți pe care o mâncam la bunica acum 20 de ani!“. Ei, uite cum o prăjitură poate să te trimită într-o stare de bucurie a unui moment care a fost cândva. Ți-l readuce în prezent, iar acesta este un scop. Scopul nu este doar acela de a mânca pentru a ne simți bine. Este cu mult mai mult.

Cum se privește o ­lucrare de ceramică? Există un mesaj al artistului ce ­trebuie decodificat?

La ceramică, nu trebuie să decodifici un mesaj. Ceramica transmite energetic. În momentul în care te așezi în fața unei lucrări de ceramică nu poți să spui că o privești. Trebuie să o simți. Dacă există o stare pe care lucrarea ți-o transmite, ai să simți lucrul ăsta. Sunt persoane care spun: „Când mă uit la piesa asta… nu pot să-ți explic. Aș putea să spun că îmi place, dar e prea puțin. Dar am așa un sentiment, parcă mă furnică, îmi dă o stare“. Pot exista lucrări care să transmită o stare negativă („Îmi vine să fug de ea, îmi repugnă“) sau altele care îmi creează, dimpotrivă, o stare bună („Îmi vine să rămân lângă ea, să nu mai plec“). Eu cred că așa se privește o lucrare de ceramică: mai întâi o simți și după aceea vezi despre ce este vorba. De la distanță se privește, de aproape se simte.

Ce se găsește în atelierul unui ceramist?

Într-un atelier de ceramică se găsesc foarte multe lucruri. De la tot felul de instrumente banale, uzuale, până la piese de ceramică.

Ce înseamnă un instrument banal pentru un ceramist?

O lingură, de exemplu. Se poate lucra cu lingura, cu furculița, cu o cartelă de telefon. Absolut orice. Cu tot felul de pâlnii, de site, până la fel de fel de instrumente pe care le faci „la comandă“. Adică le comanzi pentru tine. Se întâmplă să am nevoie de ceva special pentru o anume formă. De exemplu, eboșoarele (spatule din lemn, fier sau os, care se folosesc pentru a modela). Se găsesc eboșoare de lemn suficiente în magazine, dar ele sunt de un anumit tip, au o anumită lungime, lățime. Pentru unele lucrări am nevoie de eboșoare speciale: fie că sunt mai lungi, că au o formă mai ascuțită pentru a ajunge într-un anume colț al piesei. Și, cum nu le găsesc, trebuie să mi le fac. Și cel mai important: cuptorul care trebuie să existe în atelier.

Deci toată viața ceramistului din atelier se învârte în jurul cuptorului.

Da, clar. Fără cuptor nu poți face nimic. Nu poți trimite o piesă în eternitate fără să fie arsă. Ce mă încântă este faptul că o piesă de ceramică poate fi găsită peste mii de ani. Dacă este îngropată, chiar rezistă mii de ani. Metalul, pânza, suferă trans­formări masive dacă nu sunt întreținute de oameni de specialitate. O piesă de ceramică găsită după mii de ani este în regulă după ce o cureți, o speli.

Cum te simți cu misiunea pe care o ai să trimiți ­obiecte peste veacuri, ­peste generații? Te-ai gândit la acest aspect? Te împovărează?

Nu mă împovărează, încerc să fac forme cât mai plăcute, cât mai armonioase. Eu caut foarte mult armonia pentru că sunt un adept al stilului Zen în formă. Am fost și în Japonia și mi-a plăcut foarte mult ce am găsit acolo.

Cu ce ocazie ai fost în ­Japonia?

A fost un festival de ceramică timp de o lună de zile, prin 2008. A fost foarte interesant, au participat artiști din toată lumea. Am luat contact cu cultura lor și acolo am înțeles, de fapt, ce înseamnă armonia într-o formă și cum trebuie să mergi cu forma ca să nu fie stridentă.

Ce înseamnă armonia ­într-o formă?

Armonie înseamnă cald, înseamnă o formă plăcută. Trebuie să nu te deranjeze, să nu te doară, să nu te jigneas­că. Să nu-ți dea stări care să te neliniștească, să nu te violenteze. Găsim în istoria artei și prin muzee și piese care transmit o energie negativă. Ele sunt frumoase ca tehnică de realizare, dar ceea ce transmit este ­sinistru. Sunt foarte multe piese de genul ăsta. Eu nu vreau așa ceva. Aș putea să o fac foarte ușor, este ușor să șochez. După cum foarte simplu este și să tot adaugi la o formă, să o complici, să pui fel de fel de volume, cât mai alambicate, să o zăpăcești.

Cum știi când trebuie să te oprești?

Ei, asta e mai complicat. Ușor e să nu te mai oprești. Eu am o relație foarte strânsă cu materialul cu care lucrez. Mie materialul îmi vorbește. În momentul în care trebuie să mă opresc, îmi spune. Efectiv nu îmi mai dă voie. Vreau să continui, să mai pun un mic moț acolo. Păi, ăla nu va sta nici în ruptul capului. Dacă materialul nu vrea îmi spune, și nu e o chestie tehnică pentru că, tehnic vorbind, orice se poate realiza. Lucrurile nu trebuie să fie cum vrei tu, lucrurile mai sunt și… cum vin.

Ce materiale folosești în realizarea lucrărilor tale?

Eu lucrez foarte mult în gresie. E un material foarte cald. Pot să fac și porțelan, faianță…

Când spui gresie, oamenii au imaginea gresiei pe care o pun pe jos, în bucătărie, hol etc.

Oamenii au imaginea plăcii de ceramică. Aud deseori: „Cum faci, mergi, îți cumperi un pachet de plăci de gresie și le pui una lângă alta, sau cum faci?“. Gresia este materialul din care este făcută placa respectivă. Același material, doar că ia forma unei plăci prin presare. Mai există întrebarea cu diferența între gresie și faianță. Lumea face asocierea asta, gresia se pune pe jos, iar faianța pe perete. Bun, dar de ce? Până la urmă cineva a venit cu o idee: „Nu merge să pun faianță pe jos?“. Nu merge, faianța este un material mult mai slab, este ars la o temperatură mai joasă. Glazura poate să fie la fel, lucioasă, rezistentă, dar nu rezistă la șocuri, la greutăți.

Cum se pot încadra ­obiectele din ceramică ­într-o casă?

Ceramica nu are limite. Din materialul ceramic se pot face foarte multe obiecte. De la celebrele vase de gătit până la plăcile de pe perete sau de pe jos și la obiecte decorative: corpuri de iluminat, obiecte pentru baie, lavoare, plăci decorative unicat.

Există persoane care îți comandă astfel de ­obiecte?

Da, cel mai recent caz este al unor prieteni plecați în Canada. Ei vor niște boluri de „matcha“. Le găsesc în Canada, se găsesc de cumpărat la seturi, pentru ceai. Dar mi-au zis: „Noi vrem de la tine, vrem niște obiecte pe care să le faci special pentru noi“. Au specificat doar culoarea pentru trei dintre ele. Da, există comenzi de acest gen.

Ce are aparte un obiect de ceramică făcut de artist față de un obiect de serie luat dintr-un magazin de specialitate?

O piesă făcută de artist are o amprentă care este nu doar manuală, ci și energetică. Are suflet. Un obiect de fabrică este făcut foarte riguros, se urmăresc foarte strict toți parametrii: grosimea ciobului, uniformizarea. Dacă îl faci unicat, îl faci la mână, îl construiești și are particularități diferite – subțire într-o parte, mai gros jos într-alta.

Am deschis un subiect interesant, cel al obiectului cu utilitate. Un artist ceramist face obiecte cu ­utilitate și obiecte ­artistice.

Da, lucrurile sunt împărțite. Un artist ceramist face și obiecte utilitare, și obiecte artistice. De obicei, cele utilitare sunt făcute la comandă. Eu cred că, în momentul în care te numești artist, nu trăiești pentru a crea forme utilitare. Statutul tău de artist devine vizibil atunci când îți cauți forma, când cauți acel ceva care să te reprezinte. Numai atunci te poți numi artist.

Van Gogh spunea că și-ar dori să facă lucrări pentru țărani, pentru a fi puse în bucătărie. Cineva îmi spunea că în ziua de azi artiștii vor la Bienala de la Veneția, nimeni nu mai vrea să facă lucrări pentru țărani și pentru bucătăriile lor.

Sigur că poți să faci obiecte utilitare care să fie chiar extraordinare, să arate a piesă de artă. Să fie cu totul altceva. Ele vor ieși în evidență clar. Și am făcut și asta, am făcut și obiecte de baie și bucătărie.

Este un fapt extraordinar. Să ai, de exemplu, un set de ceai făcut de un ­artist înseamnă că pe acel ­artist, dacă ai și șansa să-l cunoști personal, îl inviți în casa ta. Și cumva o ­parte din el e mereu cu tine.

Exact, îi oferi o parte din casa ta, îi oferi un colț. Și este foarte important, cel puțin pentru mine. Mă bucură foarte mult să merg la prieteni care au obiecte de la mine. Să descopăr, peste ani de zile, că în casele lor există obiecte făcute de mine.

 

Mai multe informații ­despre activitatea ­profesională a ceramistului Ciprian Ariciu sunt ­disponibile pe site-ul
www.ateliere.net. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă