Spectacolul „Paris, mon amour“, una dintre cele mai aplaudate producții ale Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian“, se va juca sâmbătă, la ora 19.00, la Sala Palatului. Muzica vă va purta în Orașul Luminilor, locul cel mai populat de îndrăgostiți.
Montarea imaginează o lume a Parisului etern, într-o ipostază idealizată a acestei metropole fermecătoare. Conceput ca un colaj de momente muzicale, spectacolul „Paris, mon amour“, regizat de Răzvan Ioan Dincă, include câteva dintre cele mai cunoscute şansonete franțuzeşti ale unor artişti precum Edith Piaf, Jacques Brel, Joe Dassin sau Gilbert Bécaud, interpretate de soliştii Teatrului de Operetă şi Muscial „Ion Dacian“, cu acompaniamentul Orchestrei şi cu participarea Corului şi a Ansamblului de Balet.
Personajele spectacolului sunt personajele-tip ale Parisului de astăzi și dintotdeauna, oameni care populează străduțele înguste, cabaretele, locurile-emblemă, cafenelele, barurile, care spun fiecare, în versuri sau în pași de dans, povestea lor, dar și povestea orașului în care trăiesc.
Pe scenă, în fața spectatorilor, pot fi urmăriți, pe rând, îndrăgostitul etern, poetul în mizerie, flașnetarul, acrobatul, artistul boem, turistul, micii comercianți de stradă.
Lumea pe care aceștia o construiesc este una a contrastelor, o lume plină de culoare, o lume reală și imaginară în același timp, univers al vieții de zi cu zi, cu părțile ei frumoase, cu bucuriile, dar și cu tristețile ei.
Iată ce spun unii dintre artiștii care cântă în acest spectacol.
Soprana Tina Munteanu ne-a mărturisit: „Atunci când am auzit că se va pune în scenă un spectacol-colaj de șansonete am fost extrem de fericită. Mă regăsesc în fiecare moment muzical al acestui spectacol. Sunt o persoană visătoare, astfel că, la fiecare spectacol, închid ochii și după doar primele acorduri respir aerul Parisului boem, empatizez cu fiecare personaj în parte, râd ca apoi sa mă întristez, mă îndrăgostesc, suspin și parcă nu doresc să mă mai trezesc din acest vis. Trăiesc mii de stări într-o singură seară, iar la final mi se face dor și abia aștept următorul spectacol.
Nu știu când au trecut anii cu «Paris, mon amour». Îmi pare că ieri l-am jucat pentru prima dată. Timpul nu își poate lăsa amprenta asupra acestui spectacol, iar lucrul acesta mă bucură enorm. Cred că publicul își dorește s[ trăiască, prin noi, povești frumoase, de dragoste, povești desprinse din acel «de demult» Paris , învăluit de o coloană sonoră atât de emoționantă – șansonetele. Îmi pare că și spectatorii vor, la fel ca mine, să evadeze în acel Paris, unde la fiecare colț de stradă aveai șansa să întâlnești un poet sau poate o tânără oarbă ce își cântă iubirea cerșind, poate un grup de tineri boemi, poate un pictor neînțeles sau, de ce nu, câteva tinere fermecătoare, care dansează și râd zgomotos.Acest spectacol, în viziunea mea, are toate «condimentele» necesare pentru ca publicul să plece «amprentat» de povestea fiecărui personaj în parte, învăluit de muzică și vrăjit de coregrafie, lucru care, cu siguranță, îl va aduce, din nou, alături de noi. Ce pot să mai spun… «Paris, mon amour» provoacă dependență. Odată ce ai gustat din el, nu te mai poți opri.“
La rândul lui, baritonul Cătălin Petrescu spune că e fascinat de acest spectacol: „«Paris, mon amour» a fost încă de la prima reprezentație, este și va rămâne un spectacol de suflet pentru mine, este un show complex, un spectacol care oferă posibilitatea de a trăi în Parisul de altădată pe acordurile celor mai cunoscute șansonete. Personajul pe care îl interpretez în acest spectacol trece prin diferite stări în plimb[rile sale prin Parisul de altădată, dar își păstrează nota optimistă de la început, este un fel de «maestru de ceremonii» pentru întreg periplul celorlalți soliști și totodată un comentator cameleonic al celor înfățișate sau petrecute pe scenă. Mi-era dor de acest spectacol foarte des reprezentat în cadrul turneului național susținut de Operetă («Exodul Operetei» cum îl numesc eu)“.
„Spectacolul «Paris, mon amour» este o poveste frumoasă, captivantă și plină de farmecul șansonetelor Parisului și, de ce nu, chiar și al Bucureștiului de demult“, spune tenorul Florin Budnaru.
“Acest spectacol a avut mereu succes la public oriunde am cântat, semn că șansoneta are mare succes în România, e un spectacol care a avut o evoluție frumoasă și care s-a bucurat de aplauzele publicului atât în sediul teatrului, cât și atunci când s-a jucat în aer liber. Cred că place atât de mult pentru că e mereu fresh, nu are vârstă, muzica este fascinantă, iar publicul este foarte aproape de noi.“
Desfășurat, în forma lui originală, în foaierul Teatrului Național de Operetă (azi, Sala Studio a Teatrului Național Bucureşti), într-un spațiu amenajat ca o cafenea pariziană, cu spectatorii așezați la mese, savurând un pahar de șampanie și o tartină cu caviar, „Paris, mon amour“ a fost jucat apoi în diverse forme și spații în toată ţara, fără a pierde, însă, nimic din farmecul aparte care l-a consacrat.
O nouă reprezentație a acestui spectacol va avea loc sâmbătă, 11 iulie, ora 19.00, de această dată la Sala Palatului în cadrul Galei Laureaţilor Concursului de Fotografie Urbană „Ochiul Magic“, concurs inedit, destinat fotografilor profesioniști sau amatori, organizat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic .
„Paris, mon amour“ intră, astfel, într-un dialog simbolic cu tematica şi scopul acestei competiţii fotografice: „Paris, mon amour“ este o invitaţie de a pătrunde în lumea fermecătorului ,,Oraş al Luminilor“, cu locurile şi personajele sale fascinante, în timp ce concursul „Ochiul Magic“ reprezintă o invitaţie de a redescoperi atmosfera oraşului numit altădată „Micul Paris“.
