17.8 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăCulturăCredincioşii ortodocşi sărbătoresc Paştele în condiţii excepţionale

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc Paştele în condiţii excepţionale

Ortodocşii – aflaţi în principal în Europa de Est şi în fosta URSS – au parte în acest an de un Paşte în izolare, chiar dacă, în unele ţări, tradiţiile au trecut înaintea măsurilor de distanţare socială, într-o perioadă în care coronavirusul a făcut peste 160.000 de victime în întreaga lume şi a dus la plasarea în izolare a jumătate din umanitate.

În Belarus, preşedintele Alexander Lukashenko, care contestă activ gravitatea epidemiei, a fost la slujba de Paşte la o mânăstire din apropierea capitalei, chiar dacă mitropolitul Pavel, capul Bisericii Ortodoxe din Belarus, a recomandat credincioşilor să rămână acasă. “Nu-i aprob pe cei care au închis oamenilor drumul către biserică”, a declarat Lukashenko, citat de agenţia de stat Belta.

În Georgia, câteva sute de oameni s-au adunat la slujba de la miezul nopţii într-o catedrală din capitala Tbilisi. “Aş fi putut să stau acasă şi să privesc slujba la televizor, dar în această biserică găsesc o adevărată serenitate”, a declarat Lamara Jvania, o credincioasă în vârstă de 58 de ani pentru AFP.

În Ucraina, Biserica Ortodoxă subordonată Patriarhiei Moscovei i-a încurajat pe credincioşi să se reunească de Paşte, chiar dacă foarte puţini au urmat acest îndemn la Kiev, după cum a constatat un jurnalist AFP. Această biserică a fost puternic afectată de epidemie, în contextul în care una dintre mănăstirile sale din capitala Ucrainei a devenit un focar de infectare, cu circa 140 de contaminări şi trei decese în rândul călugărilor.

În Rusia, patriarhul Kiril a oficiat slujba de Paşti în spatele uşilor închise în principala catedrală a capitalei, în timp ce preşedintele Vladimir Putin a sărbătorit Paştele într-o mică capelă din reşedinţa sa oficială. Multe lăcaşuri de cult au rămas deschise în zeci de regiuni ale Rusiei, care înregistrează până în prezent 42.853 de cazuri de COVID-19, dintre care 361 soldate cu decese.

În Turcia, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a ordonat ca slujbele să se desfăşoare fără public şi să fie difuzate pe internet. Aceeaşi lucru s-a întâmplat şi în Cipru, Grecia, Serbia, Macedonia de Nord şi Egipt.

Oraşul Vechi al Ierusalimului, de obicei aglomerat în perioada sărbătorilor de Paşti, a fost aproape pustiu în acest week-end din cauza măsurilor de izolare.

În Liban, unde trăiesc mai multe comunităţi ortodoxe, bisericile au fost închise şi străzile pustii. “Este pentru prima dată în viaţa mea când trăiesc o astfel de duminică de Paşte. Fără ceremonie religioasă, fără prânz în familie”, a povestit Afaf, un credincios în vârstă de 76 de ani, care locuieşte la nord de Beirut.

În România, bisericile au fost închise pentru credincioşi, însă voluntarii şi preoţii au mers din uşă în uşă pentru a oferi Lumina Sfântă şi Sfintele Paşti.

În Bulgaria, lăcaşurile de cult au fost deschise, dar aproape goale, iar credincioşii care s-au decis totuşi să meargă la biserică au trebuit să poarte măşti de protecţie şi să păstreze distanţa socială.

Cele mai citite

Guvernul va aproba subvenții de 365 de milioane de lei pentru fermieri

Guvernul Ciolacu urmează să aprobe suplimentarea cu 365 de milioane de lei a subvențiilor pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Suplimentarea este aferentă...

Sondaj Eurobarometru: Tinerii din România, pe primul loc în UE la intenția de vot pentru alegerile europarlamentare

Nu mai puțin de 78% dintre tinerii din România intenționează să-și exercite dreptul de vot la alegerile europarlamentare din acest an, potrivit unui sondaj...

Prețul la detergenți a crescut cu 25%. Ciolacu: ,,Urmează o anchetă de la Consiliul Concurenței”

Deși rata inflației a scăzut în luna aprilie sub 6%, suntem în continuare în topul țărilor Uniunii Europene cu cele mai mari scumpiri. Anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă