2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăCulturăConcert pe ritmuri argentiniene. Tango-urile lui PIAZZOLLA, pe scena Sălii Radio

Concert pe ritmuri argentiniene. Tango-urile lui PIAZZOLLA, pe scena Sălii Radio

Miercuri, 5 iunie, de la ora 19.00, Orchestra de Came-ră Radio – sub bagheta diri-jorului italian ROBERTO SALVALAIO – și violoncelistul RĂZVAN SUMA vă propun un frumos program cu lucrări de Piazzolla: Le grand tango, Kicho (primele două în aranjamentul lui Julian Caeiro), Tango no. 2 – Cantengue sau Recordando, suită pentru orchestră de coarde. Considerat mereu ca fiind cel mai mare compozitor dedicat genului, Astor Piazzolla a revoluționat tango-ul tradițional -argentinian, prin îmbinarea sa cu elemente de jazz și muzică clasică. RĂZVAN SUMA este cunoscut publicului larg prin numeroasele turnee naționale pe care le-a susținut, cum ar fi suita Vă place BACH?, Vă place BRAHMS?, Vă place TANGO? ș.a. sau turneele grupului ArgEnTango. În 1998, Roberto Salvalaio a dirijat Orchestra de Cameră din Veneția și a obținut premiul I în competiția dedicată lui Astor Piazzolla.

În partea a doua a concertului de la Sala Radio veți asculta un repertoriu baroc, ce include două lucrări semnate de Antonio Vivaldi – celebrul creator al Anotimpurilor – Sinfonia în si minor și Credo în mi minor, alături de Dall’Abaco: Concerto da chiesa și Pergolesi (F. Durante): Magnificat. Evenimentul se va derula cu participarea Corului Academic Radio, dirijat de Ciprian Țuţu.

Dirijorul Roberto Salvalaio a studiat la Conservatorul din Veneția, Conservatorul din Verona și Conservatorul din Rovigo. În 1999 a fost invitat să di-rijeze Orchestra Naţională Radio, în cadrul Festivalului de muzică contemporană, înregistrând, sub patronajul Ministerului Culturii, un CD dedicat celor mai buni compozitori români contemporani.

A dirijat numeroase orchestre, cum sunt Orchestra simfonică din Veneţia, Filarmonica „Transilvania“ din Cluj-Napoca, Orchestra Operei Teatrului Academic Naţional din Ulanbator (Mongolia), Filarmonica „Mihail Jora“ Bacău, Orchestra Simfo-nică Naţională din Caracas (Venezuela), Marea Orchestră Simfonică Rusă, Orchestra Simfonică din Catania, Orchestra Simfonică Mediteraneană, Filarmonica din Târgu Mureş, Filarmonica din Chişinău, Teatrul de Operă și Balet din Yakutsk, Teatrul de -Operă și Balet din Ulaan Ude şi Orchestra Simfonică din Balcani.

A fost, de asemerea, autor al unor programe radio muzicale pentru RAI, „Meravigli Musicali”, colaborând cu editurile A. Pagani şi Curci ca revizor al lucrărilor inedite ale lui Astor Piazzolla. S-a îngrijit personal de revizia manu-scrisului oratoriului -El -Pueblo Joven, pe care în februarie 2007 l-a interpretat la Bucureşti, în primă audiţie mondială, transmisă în direct de Radio România.

RĂZVAN SUMA este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. Pe lângă activitatea concertistică din România, cântă frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca Auditorio Nacional de Madrid, Teatro -Colon din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Kursall din San Sebastian sau Casa da Musica din Porto.

În 2009, Răzvan Suma a devenit solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio. A colaborat cu nume importante ale muzicii clasice internaţionale, precum Maxim Vengerov, Cvartetul Borromeo, Cvartetul Voces, Silvia Marco-vici, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Christian Badea sau Misha Katz.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. 

Cele mai citite

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...

România, printre cele mai sigure țări din lume: concluzii din rapoartele internaționale

România este considerată una dintre cele mai sigure țări din lume, conform rapoartelor elaborate de Departamentul de Stat al SUA, Comisia Europeană și Poliția...

China dă startul celui mai mare baraj hidroenergetic din lume

China a aprobat construcția unui baraj hidroenergetic de proporții fără precedent, situat în estul platoului tibetan, pe râul Yarlung Zangpo. Proiectul, care va produce Chinei...
Ultima oră
Pe aceeași temă