Ambilor regizori le va fi recunoscută activitatea cu premiul special al Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI).
Sofia IFF acordă de şase ani acest premiu. Anterior, el a revenit cineaştilor Béla Tarr, Goran Paskaljevic, Ildikó Enyedi, Bille August şi Agnieszka Holland.
Organizatorii au transmis într-un anunţ publicat pe site-ul evenimentului: „Cristi Puiu este unul dintre motivele pentru care lumea filmului şi-a întors privirea spre România – ele este unul dintre fondatorii Noului Val românesc”.
Născut la Bucureşti, în 1967, el a studiat arte plastice la École Supérieure des Beaux-Arts din Geneva. După ce a revenit în România, a continuat să picteze, şi a debutat în regie în 2001.
Primul lui lungmetraj, „Marfa şi banii”, a avut premiera la Festivalul de la Cannes în 2001. În 2004, scurtmetrajul „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea” a fost recompensat cu Ursul de Aur şi a fost desemnat cel mai bun scurtmetraj european la Berlinală. Lungmetrajul „Moartea domnului Lăzărescu” a fost premiat cu trofeul Un Certain Regard la Cannes 2005 şi a primit două nominalizări la premiile Academiei europene de film. În 2012, „Aurora” a câştigat trei premii Gopo după ce a avut premiera în secţiunea Un Certain Regard şi a fost premiat la Karlovy Vary (East of West Award). În 2013, a lansat „Trois exercices d’interprétation”, după un text al lui Soloviov, iar „Sieranevada” a fost proiectat în premieră în competiţia de la Cannes 2016. În 2020, a primit premiul pentru regie al secţiunii Encounters, la Berlinală, pentru lungmetrajul „Malmkrog”.
Puiu a fost preşedintele juriului internaţional al celei de-a 21-a ediţii a Sofia IFF, iar „Malmkrog” va fi proiectat în cadrul ediţiei de anul acesta.
Britanicul Terry Gilliam este, în opinia organizatorilor festivalului, „un eveniment unic în istoria cinematografiei – un talent versatil, rebel, provocator, maestru recunoscut al naraţiunii vizuale şi o figură cheie a colectivului creativ exploziv «Monty Python», cunoscut în întreaga lume pentru filmele incomparabile şi simţul umorului”. De-a lungul timpului, Terry Jones, Michael Palin şi Gilliam au fost invitaţi de onoare ai Sofia IFF şi au primit Sofia Award pentru contribuţia la arta cinematografică.
Terry Gilliam este autorul unor filme „pline de imaginaţie”, câştigător al două premii BAFTA, recompensat cu patru trofee la Festivalul Internaţional de la Veneţia, nominalizat la Oscar şi la Globurile de Aur.
Cristi Puiu şi Terry Gilliam vor susţine în festival masterclass-uri online, care vor fi transmise pe site-urile FIPRESCI şi siff.bg.