0.6 C
București
marți, 21 ianuarie 2025
AcasăCulturăCălătoria unei cărți care a fost returnată la bibliotecă după 50 de...

Călătoria unei cărți care a fost returnată la bibliotecă după 50 de ani

Cartea a fost trimisă prin poştă la Biblioteca Centrală din oraşul scoţian Paisley împreună cu o bancnotă de 20 de lire sterline şi o scrisoare în care expeditorul, anonim, şi-a cerut scuze pentru întârziere.

Intitulată „Indian Cookery” şi semnată de Balbir Singh, maestru bucătar şi autoare a mai multe culegeri de reţete, cartea ar fi fost împrumutată în jurul anului 1968, însă nu există nicio modalitate de a afla cu exactitate cui şi când pentru că la acea vreme înregistrările nu erau digitalizate.

„Vă rog să acceptaţi scuzele mele pentru returnarea târzie a acestei cărţi. Alăturat se află o plată simbolică, în semn de recunoaştere a acestei scăpări. Vă mulţumesc”, menţionează scrisoarea care însoţeşte volumul, publicat de Mills & Boon în 1965.

Banii urmează să fie donaţi în scopuri caritabile din moment ce bibliotecile Renfrewshire Libraries nu impun amenzi pentru returnarea târzie a cărţilor împrumutate.

Linda Flynn, supervizor în cadrul Bibliotecii Centrale din Paisley, a declarat: „Am fost mai mult decât puţin surprinsă când am deschis plicul căptuşit şi am văzut ce se afla în el. Rareori se întâmplă să fie returnată o carte după atâţia ani de întârziere. Bănuiesc că această carte a zăcut într-un dulap sau într-un sertar multă vreme şi a fost descoperită abia recent”.

„A fost un gest minunat din partea persoanei care a găsit cartea pentru că şi-a făcut timp să o trimită înapoi cu o bancnotă de 20 de lire, un gest simbolic pentru această întârziere atât de mare. Ne vom asigura că banii sunt direcţionaţi către o cauză bună”, a adăugat Flynn.

Bibliotecara a remarcat ca exemplarul a fost folosit pentru a prepara „câteva mese bune”. Cartea nu este într-o stare suficient de bună pentru a o pune din nou pe rafturi pentru ca oamenii să o poată împrumuta dar va fi păstrată la loc sigur.

Balbir Singh s-a născut în Punjab în 1912 şi a devenit maestru bucătar de renume internaţional, profesoară de gastronomie şi autoare de cărţi de bucate, care s-au vândut în sute de exemplare. Balbir Singh a decedat în 1994.

Cele mai citite

Italia ar putea trimite trupe de menținerea păcii în Gaza

În abia cea ce-a doua zi de pace din Fâşia Gaza, apar întrebări cu privire la cine ar putea guverna enclava dacă acordul de...

Arestări la nivel înalt în armata Ucrainei. Doi generali și un colonel riscă 10 ani de închisoare

Biroul de Anchetă al Statului ucrainean (DBR) a anunţat arestarea a doi generali şi a unui colonel ai armatei, a căror "inacţiune" şi "neglijenţă"...

Accident rutier pe șoseaua Colentina. Doi copii de 13, respectiv 16 ani, au ajuns cu răni la spital

Doi copii, de 13, respectiv 16 ani, au fost răniți, luni seară, fiind transportați la spital, în urma unui accident rutier produs pe Șoseaua...
Ultima oră
Pe aceeași temă