7.8 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialRevista Memoria, depunctata

Revista Memoria, depunctata

Revista Memoria, revista gandirii arestate, care are o aparitie de aproape 20 de ani – primul numar a aparut in noiembrie 1990 –, se afla intr-o situatie critica. Mai exact, nu mai poate sa iasa pe piata. Semnale negative au tot fost, dar acum perspectivele sumbre s-au adeverit. Membrii Comisiei de acordare a subventiilor au depunctat-o drastic. Doamna Micaela Ghitescu, redactor-sef al revistei si cunoscut lusitanolog, ne-a declarat urmatoarele: "In anii 2007 si 2008 revista a beneficiat de un punctaj superior de peste 80 de puncte, ceea ce i-a permis sa capete subventii. Pentru 2009 am avut neplacuta surpriza de a fi depunctati (69,33 puncte) si deci sa nu mai indeplinim conditiile de finantare. Trebuie sa stiti ca, in anii trecuti, grilele de evaluare ale AFCN au fost absolut identice, iar proiectele revistei Memoria pentru aceiasi ani (2007, 2008, 2009) au fost, de asemenea, identice. Din pacate, nu ni s-a dat nici o explicatie in legatura cu surprinzatoarea depunctare… ". Am incercat noi sa obtinem o explicatie, si de aceea am sunat la AFCN, Administratia Fondului Cultural National, agentie care administreaza fondurile destinate oricarui proiect cultural. Lidia Peschir ne-a spus ca singurii raspunzatori de actuala situatie critica in care se afla revista Memoria sunt membrii comisiei. Ei au o grila, ca la orice examen, si dau note. Fiecare publicatie trece prin asemenea furci caudine si, in functie de notele primite, capata un punctaj. Cine sunt membrii comisiei de evaluare si selectie: Alexander Baumgarten, Alexandru Cistelecan, Peter Demeny, Caius Dobrescu, Liviu Papadima, Ruxandra Demetrescu, Elena Vladareanu. Observam ca sunt oameni din generatii diferite, filosofi, critici si istorici literari, poeti. E greu de inteles de ce au subevaluat revista Memoria si au preferat in clasament alte titluri care, oricat de generosi am fi cu noile tendinte din cultura noastra, nu au cum sa intreaca prestigiul si importanta unei publicatii ca Memoria.  Conducerea revistei, cum era si firesc, a depus contestatie. Din cate stim, comisia de judecare a contestatiilor s-a intrunit astazi. Speram ca in ultimul ceas oamenii pusi sa judece vor evalua corect. Fara a fi patetici, nu putem sa nu aratam ca in felul acesta nu s-ar face dreptate doar unei publicatii, ci intregii noastre istorii recente, ale carei faradelegi revista a incercat sa le dezvaluie.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă