17.8 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialNaomi Klein ne sfatuieste sa nu ne lasam condusi de marci

Naomi Klein ne sfatuieste sa nu ne lasam condusi de marci

The New York Times a numit-o “Biblia miscarilor contestatare”, iar The Times “o fascinanta calatorie in istoria marketingului”. Cartea “No Logo” trece si ca “manifestul antiglobalizarii”, iar autoarea ei, Naomi Klein, este considerata a fi una dintre cele mai bine documentate activiste in istoria brandurilor si a problemei globalizarii. In timp ce, pe de o parte, este laudata pentru informatiile detinute si pentru capacitatea de sinteza, pe de alta parte Naomi Klein incaseaza critici pentru coloratura ideologica stridenta si pentru directia de stanga spre care isi orienteaza discursul.
“No Logo” este disponibila acum si pentru cititorii romani. Tradusa de Alina Scurtu, “No Logo. Tirania marcilor” a aparut la Editura comunicare.ro si a fost lansata recent, prilejuind o reala dezbatere despre “cine conduce: consumatorul sau marca?”, la care au participat Dan Perjovschi, Liviu Mihaiu, Bogdan Naumovici si Mircea Vasilescu. Moderatoarea dezbaterii, Cecilia Stefanescu, de data aceasta nu in calitate de scriitoare, ci de director de imagine al Editurii comunicare.ro, a marturisit in deschidere ca dupa citirea acestei carti a inceput sa se uite mai cu atentie la etichetele hainelor. Pentru ca in spatele multor branduri de succes deseori se ascunde mana de munca ieftina, sunt angajati carora nu li se respecta drepturile. Bogdan Naumovici, director de creatie la Leo Burnett, este cinic: “Naomi Klein se supara pe economia de piata, dar asa e viata, oamenii nu sunt egali si nu vor fi egali niciodata”. Desi nu este de acord cu activista canadiana numarul 1 Ð “are o vedere destul de ingusta si de partinica” Ð, Bogdan Naumovici recomanda totusi aceasta carte, tocmai pentru punctele de vedere diferite de cele ale majoritatii asupra consumerismului, dar, nu in ultimul rand, pentru sutele de studii de caz pe care Naomi Klein le pune la dispozitia cititorilor in aceasta carte la care a lucrat nu mai putin de patru ani.
Dan Perjovschi se intreaba ce se intampla cu oamenii care accepta ca ferestrele locuintelor sa le fie acoperite cu bannere uriase sau ce se intampla cu tine atunci cand corpul si viata iti sunt controlate de o marca, referindu-se la Leonard Doroftei, primul sportiv care a acceptat sa apara intr-un meci cu un logo insemnat direct pe piele.
Mircea Vasilescu, redactor-sef al revistei “Dilema veche”, observa ca romanii sunt inca fascinati de brand, asta fiind o explicatie pentru lipsa spiritului critic fata de alegerea marcilor.
Participantii la dezbaterea prilejuita de lansarea cartii lui Naomi Klein la noi sunt de parere ca Romania nu ofera inca un bun context pentru activism. Naumovici vede in atitudinea de opozitie mai mult o dorinta de a fi in trend, de a fi “cool”, decat activism. Liviu Mihaiu explica lipsa activismului prin teama romanilor de a nu aduce prejudicii capitalismului greu instalat si de a nu intoarce, printr-o atitudine antiglobalism, comunismul. Pentru Mihaiu, cartile ca “No Logo” sunt bune “pentru ca nu lasa capitalismul sa doarma”.
Naomi Klein s-a nascut in Canada, in 1970, intr-o familie de politicieni. A renuntat la studii pentru a se dedica investigatiilor jurnalistice, iar “No Logo”, cartea publicata in 2000, ajunsa acum si in librariile din Romania, este considerata un manifest antiglobalizare. Klein apeleaza la sute de studii de caz pentru a dovedi cum marile corporatii se folosesc de consumatori pentru a-i transforma in adevarate advertoriale mobile. In plus, Klein sustine ca aceste corporatii se fac vinovate de exploatarea muncitorilor din tarile defavorizate. Drept urmare, toate fondurile provenite din vanzarea cartii merg catre asociatii umanitare.

Cele mai citite

Rusia va taxa suplimentar veniturile mari și companiile pentru a susține războiul din Ucraina

Rusia plănuieşte creşteri de taxe pentru veniturile mari şi companii, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, în contextul în care Moscova caută încasări suplimentare...

Florian Coldea, de la apartamentul de la etajul 7 din Sectorul 3, la vila din Pipera

Punerea sub control judiciar a fostului prim adjunct al SRI, Florian Coldea, a scos în evidența și faptul că acesta locuiește într-o vilă...

Tornadele au devastat statul Texas din SUA. Sute de mii de oameni au rămas fără energie electrică

Rafalele de vânt au atins puterea uraganului, iar în unele zone au fost însoţite de grindină de mărimea unei mingi de golf, conform actualitate.org. Vremea...
Ultima oră
Pe aceeași temă