15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăCulturăArtă contemporană la Castelul „Barbu Drugă“ de la Cetate

Artă contemporană la Castelul „Barbu Drugă“ de la Cetate

Silueta castelului se înfăţişează impunătoare, dar şi zveltă, lăsând deschis vederii superbul câmp albastru de lavandă, un adevărat tablou impresionist, în timp ce hambarul de dimensiuni nebănuite ne arată o ambianţă rurală.

Barbu Drugă a fost boier, unul dintre oamenii bogaţi ai locului. Absolvent al Academiei Saint-Cyr, s-a împărtășit din cultura occidentală. Construcţia clădirii a început în anul 1874 şi s-a desfăşurat în mai multe etape, iar Barbu Drugă a apelat la un arhitect italian care i-a imprimat acesteia un caracter de castel prin decoraţiuni medievale şi prin extinderea pe verticală, terasele adăugând şi un aer mediteraneean. Parcul întregeşte armonios un univers fabulos. Istoria clădirii se aseamănă cu multe altele care au valoare: după naţionalizarea acesteia Barbu Drugă a fost „mutat“ în anexele gospodăreşti, iar construcţiile – lăsate în paragină. Întocmai ca în cazul colonelului Miclescu (proprietarul conacului de pe Kiseleff), venirea în anul 1968 a preşedintelui Franţei, Charles de Gaulle, cu care cei doi au fost colegi la Saint-Cyr, a schimbat (doar) pe moment situaţia.

 Paradisul pierdut, regăsit

Fundația Joana Grevers a fost înființată în 2008 de către istoricul de artă Joana Grevers, strănepoata lui Barbu Drugă, care în urma îndelungatelor procese în justiţie a reuşit să redobândească proprietatea şi să-i redea măreţia, inclusiv pe o altă dimensiune.

Joana Grevers

În fiecare vară, de atunci, în vecinătatea Dunării, un spațiu de confluență și creație artistică prinde viaţă.

Câmpul de lavandă

Artiști din diferite țări, generații și domenii artistice se adună în Cetate să creeze în mod liber, inspiraţi de frumusețea magnetică a regiunii, într-o mișcare artistică tot mai mare, care acoperă pictura, sculptura, desenul, fotografia, arta și video. 

Albert Kaan

“«Cetate Arts Danube – Sculpture Park» a fost creat în ultimii zece ani de artiști naționali și internaționali, cu sprijinul constant al Fundației. Lucrările de artă expuse la «Cetate Arts Danube – Sculpture Park» par a fi deseori legate de locurile familiei Drugă și de peisajele dunărene.“, spune Joana Grevers.  Lucrările se regăsesc aici peste tot, atât în parc şi pe câmp (Constantin Luser, Ignazio Mortellaro, Stefan Papco, Ştefan Radu Creţu), cât şi la interior, castelul şi hambarul cu autenticele grinzi din lemn reprezentând un cadru ideal pentru arta contemporană a lui Diet Sayler, iar acum Albert Kaan.

Constantin Luser

Ignazio Mortellaro

Diet Sayler

“Implicată profund în scena artei contemporane românești, Fundația se axează în principal pe promovarea artiștilor contemporani români, atât în ​​curs de dezvoltare, cât și consacraţi, precum și sprijinirea fermă a dezvoltării și integrării zonelor rurale în patrimoniul cultural național și european“, a spus Ioana Grevers la vernisajul expoziţiei.

Stefan Papco

Fundația organizează evenimente și activități culturale precum programul „Artist in Residence“, expoziții, simpozioane, conferințe, publicarea de cărți de artă și dezvoltarea de programe culturale atât în ​​România, cât și în străinătate. De asemenea, susține cooperarea între instituții și organizații similare, atât naționale, cât și internaționale, și menține relațiile cu acestea.

Ştefan Radu Creţu

“418 GALLERY a fost relocată în spaţiul «Cetate Arts Danube» în toamna anului trecut, după 9 ani de activitate în centrul Bucureştiului“, adaugă Joana Grevers. 

 Joana Grevers şi echipa sa

 (Foto: Fundaţia Joana Grevers)

 

 

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă