Scoala de istorie a Transilvaniei, cu varfurile ei la Facultatea de Istorie si Filosofie de la Universitatea ,,Babes-Bolyai", Centrul de Studii transilvane, si Institutul de Istorie Orala, toate din Cluj-Napoca, aduc frecvent in atentia cititorilor volume de mare valoare stiintifica si educativa, apreciate ca atare de forurile academice, dar si de publicul pasionat de lecturi pe teme inspirate din trecutul nostru mai apropiat. Intre acestea amintim si volumul intitulat "Ilie Lazar-consecventa unui ideal poltic", semnat de Andrea Dobes, muzeografa la Memorialul Sighet.
Este vorba despre o carte–document dedicata amintiri unui om politic si patriot desavarsit, o personalitate puternica, martor si participant activ la toate evenimentele ce s-au succedat in Romania: razboiul din 1916, lupta penu infaptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, – unde a fost delegatul Maramuresului la Adunarea istorica de la Alba Iulia, adept devotat politicii lui Iuliu Maniu in parlamentul Romaniei din perioada interbelica, participant la razboiul de atunci, etc. Ca apoi, dupa ce au ajuns comunistii la putere, sa fie atras, alaturi de alti fruntasi taranisti in capcana de la Tamadau din iulie 1947. A urmat periplul stiut prin mai toate inchisorile comuniste de exterminare: Galati, Sighet, Ramnicul Sarat, coloniile de munca Culmea si Periprava. In finalul volumului, autoarea se apleaca asupra mizeriei materiale, a umilinteor si persecutiilor indurate de el si intreaga lui familie, sotia Mara, fiica Lia, sotul acesteia, I.Gherasim, in perioada de dupa asa-zisei eliberari din puscarie, adica, dupa cum spunea tatal lui Steinhardt, iesirea din lagarul cel mic si intrarea in lagarul mare, socialist.
Autoarea nu trateaza subiectul in mod idilic, dimpotriva. Semnatara a mai multor studii despre spatiul concetrational de la Sighet, reda adevarul cu luminile si umbrele vietii lui Ilie Lazar intrand in valtoarea unei existente umane tumultoase. Pentru ca eroul cartii, nascut si el aproape de Sighet, in comuna Giulesti, era o namila de om, cu o voce de bas – alaturi de Grozavescu, din Lugoj, fiind considerati, in epoca, cei mai mari cantareti din Transilvania -, cu studii de canto si temeinice de drept. Cu vocea lui, cand striga la cineva, parea un tunet, fiind spaima multor paznici de inchisoare, care apoi il pedepseau cu zile intregi de carcera severa. Ba, se pare, ca vocea lui de tunet il speriase si pe Petru Groza. Fost coleg cu Ilie Lazar la scoala de ofiteri honvezi din Lugoj, ajuns prim-ministru uns de comunisti, atunci cand a fost rugat de prieteni comuni sa-l elibereze pe Ilie Lazar din puscarie, ce credeti ca a raspuns, acest fiu de preot? "Las ca sta bine unde e, ca-i prea guraliv". Groza adoptase, s-a vazut, retorica si cinismul specific comunistilor.
Secvente din viata eroului
Iata secvente din viata eroului: dezertarea ofiterului Ilie Lazar din armata austro-ungara. "Prabusirea frontului rus, urmata de semnarea acordului dintre Rusia si Puterile Centrale, la Brest-Litovsk, la 3 martie 1918, a insemnat – scrie autoarea – transferul corpului de armata austro-ungara, comandat de generalul Hoffman-in cadrul caruia se gasea si Ilie Lazar – in Ucraina, pentru mentinerea ordinii. Tanarul maramuresean avea sub ordine o companie, a carei misiune era paza unei fabrici din localitatea Troscionetz. Dupa cateva luni petrecute in oraselul ucranian, in septembrie 1918, convins ca Puterile Centrale au pierdut razboiul, Ilie Lazar a dezertat din armata austro-ungara. Dar nu singur, ci impreuna cu intreaga companie aflata in subordinea sa, formata in mare majoritate din soldati de etnie romana. Se incheia astfel activitatea lui ca ofiter in armata austro-ungara, marcata de o serie de conflicte cu ofiterii maghiari, intrucat s-a manifestat ca un adevarat lider de opinie in randurile soldatilor in problema nationala."
Sau, spunem noi, a procedat ca mentorul sau, Iuliu Maniu la Viena care, se stie, intors de pe frontul italian, cu ostasii romani regrupati in jurul lui, a asigurat paza capitalei austriece impotriva jafului. Deci, si Ilie Lazar, impreuna cu fostii sai subalterni, a asigurat, in toamna anului 1918, ordinea in Cernauti, pana la intrare armatei romane in oras (…) In acele zile si in acel context, Ilie Lazar a infipt, pentru prima oara dupa aproape un secol si jumatate de ocupatie straina, drapelul romanesc pe cladirea primariei din Cernauti. Un act patriotic care ar trebui retinut de istorie.
Un alt aspect puternic relevant se refera la activitatea lui Ilie Lazar in apararea evreilor, in general, si a celor din Sighetul Marmatiei, in special. In acest sens marturia lui Harry Maiorovici, nascut la Sighet, si ajuns un apreciat compozitor si pianist, caruia clujenii ii pastreaza o amintire luminoasa, este umitoare prin continutul ei… L-am cunoscut personal (V.L.) si, intr-o zi, m-a chemat acasa la el, intr-un bloc din cartierul Manastur, ca sa-mi cante noua compozitie, un poem de mare frumusete muzicala. Intr-o ambianta de calda ospitalitate creata de sotia sa, Harry a intrepretat la pian o melodie intitulata "Moartea caprioarei" inspirat de poezia lui Labis, dar, imi spunea el, ii amintea, nu stia de ce, de tragedia evreilor din perioada fascista. Modest, n-a vrut sa intram in amanunte, totul fiind prea dureros pentru el si sotia lui… Ca sa aflu acum, din cartea dedicata lui Ilie Lazar, marturia lui Maiorovici despre ceea ce s-a intamplat in orasul lui natal: "La Sighet s-a raspandit zvonul ca vor veni niste detasamente de legionari care vor savarsi atrocitati antisemite, schingiuiri, incendieri… Tot oraselul, unde traiau vreo 16.000 de suflete era in fierbere. S-a apelat la fostul deputat al Sighetului care era Ilie Lazar, o namila de om, cu o voce de bas. Acesta a convocat imediat o adunare mare la care au venit toti taranii din munti; ,,au venit pe jos si au umplut strazile. Din balcon, Ilie Lazar a tunat, intreband: – "Jizii (adica evreii, judanii, cuvat care acolo nu avea nici un fel de inteles jignitor) sunt sau nu fratii nostri?! – Daaaa, sunt fratii nostri," au raspuns strigand, taranii… "Nu-i dam pe mana prostilor, a netrebnicilor! Nu-i lasam!." …Astfel ca prefectul a fost nevoit sa intervina, a oprit miscarea legionarilor spre Sighet si nu s-a mai intamplat nimic.
Jizii i-au dat lui Ilie Lazar un nume evreiesc: Elie Leizar. Era acolo un rabin, o personalitate, om de mare cultura, Teitelbaum (Solomon Leib Teitelbaun) – spunea mai departe Maiorovici – care i-a cerut audienta sa-i multumesca. Dar Ilie Lazar a spus: "Nu, la un asemenea om merg eu la el.!" S-au adunat toti enoriasii pentru ca vine Ilie Lazar la rabin. Acesta era un om scund, Ilie Lazar s-a lasat in genunchi, iar rabinul i-a pus mainile pe cap si a rostit o rugaciune in ebraica, de binecuvantare. O merita! …Pentru gestul sau, la 11 mai 1938, prim rabinul judetului Maramues, Solomon Leib Teitelbaum, a trimis si o scrisoare lui Ilie Lazar prin care isi manifesta recunostinta sa si a evreilor din Maramures, asigurandu-l de "respectul ce vi se cuvine si recunostinta la care aveti dreptul din partea noastra, mai ales dupa atitudinea dvs. din ultimul timp". Rabinul se referea "la pozitia transanta luata de Ilie Lazar si in parlamentul de la Bucuresti, atunci cand A.C.Cuza, (cunoscut pentru antisemitismul sau si a formatiei pe care o conducea, "Liga Apararii National-Crestine) perora virulent si agresiv impotriva evreilor. Acesta, interpeland guvernul, de exemplu, afirmase ca "starea precara in care se gaseste Marmuresul este din cauza exploatarii infame la care este expusa populatia Maramuresului prin mijlocirea elementului jidovesc, parazitar si a camatarilor, care ucid populatia prin otravire cu alcool, acaparand toate izvoarele de castig ale pamantenilor." Asemenea afirmatii mincinoase si insultatoare l-au pus pe jar pe deputatul Ilie Lazar care, in acesta calitate, reprezentand Maramuresul, a luat cuvantul afirmand: "Nu este adevarat ca pentru toate necazurile Maramuresului, jidovii, cum spune dl.Cuza, sunt de vina.
Relatii interetnice
De altfel schimbul de replici cu A.C.Cuza care a continuat sa defaimeze etnia s-a intetit. Cand el afirmase ca "in situatia dezastruoasa din Maramures s-a ajuns la marginea desnadajduirii, din cauza istovirii populatiei sale de catre exploatatia parazitara a jidanilor" raspunsul lui Ilie Lazar a fost si de data aceasta ferm, taios: "In Maramures, situatia este altfel incat acolo, poate in sigurul judet din tara, sunt evrei muncitori de pamant. (Adica tarani adevarati ca indeletnicire n.n.).. Iar in 12 decembrie 1932, deputatul maramuresan afirma ca "asupra domnului Cuza s-a coborat deja spiritul lui Hitler."
Toate aceste ne fac sa intelegem mai bine gestul Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, in anii de dupa eliberarea lui Ilie Lazar din inchisoare (1964), cand nu i s-a acceptat sa revina la casa lui din Bucuresti, fiind trimis cu domiciliul obligatoriu la Cluj. Aici, la Cluj, traia intr-o mizerie materiala de nedescris, cu un ajutor social de numai 400 lei, avand in intretinere sotia, Mara, si un timp si pe fiica sa haituita cu studiile si apoi cu ocuparea unui post de profesoara dupa sistemul pervers si nemilos al comunismului. Plecand de la aceasta realitate cruda si nedreapta fata de un om care a stat 18 ani in inchisorile comuniste, in anul 1972, Federatia amintita i-a acordat lunar un ajutor de 500 lei. S-a ajuns la acest ajutor gratie interventiilor compozitorului clujean Harry Maiorovici si el de loc din Sighetul Marmatiei, care spunea: "Era bine stiuta drama vietii lui Ilie Lazar. I-am stiut-o si m-am zbatut sa fac ceva. M-am dus la Moses Rosen, dar si el cunostea cazul din dicutiile ce le avuse cu Moise Balta, diplomat la ambasada noastra din Budapesta. Dupa scurt timp Federatia noastra i-a completat ajutorul social cu inca 500 de lei."
Legat de acest gest umanitar Ilie Lazar a trimis Federatiei un raspuns de multumire: "Am primit cu placuta surpriza vizita celor doi domni reprezentanti ai Comunitati Evreiesti din Bucuresti, dintre care unul s-a prezentat ca nepot al neuitatului domn – asa caracterizam, noi, ardelenii, pe omul cu calitati deosebite, morale si intelectuale – domnul Theodor Fischer, fost senator, mort in Elvetia… Acestia cautau in fata scarii B al blocului III, din strada Rakoczi, "un domn batran". Cum tocmai soseam de la piata cu cele necesare familiei mele, greu incercata, le-am raspuns ca nu cred ca in acest bloc cu patru etaje, fara ascensor, este un batran mai in varsta decat mine si m-am prezentat. Domnii s-au bucurat ca si-au gasit omul si i-am rugat, daca nu sunt de la securitate, sa putem vorbi si jos, fiindca apartamentul meu, cu sotia grav bolnava, este la etajul IV. Cei doi domni au staruit sa urcam si scotand imediat din valize hartii si punandu-mi intrebari mi-au comunicat placuta surpriza cu ajutorul oferit de dumneavoastra, pentru care va sunt profund recunoscator".
Teama ca de moarte a Securitatii
Cartea are si o alta calitate: prin notele diferitilor informatori ce roiau continuu in jurul lui Ilie Lazar si a celorlati fosti detinuti politici, reiese clar teama, ca de moarte, a securitatii de influenta pe care acestia o puteau avea in societate, prin amintirile lor despre perioada interbelica, democratia adevarata, dar si de criticile pe care, eventual, le puteau face vizavi de regimul comunist. Ceea ce s-a si intamplat si in cazul lui Ilie Lazar. Asa se explica numarul mare de informatori si agenti ai securitatii care-l supravegheau zi si nopate, ceas de ceas, inclusiv prin ascultarea mircofoanelor instalate in locuinta; informatori denumiti Petru Botezan, Ion Ene, Dorobantiu, Zaharie Radu etc – cum si-au semnat turnatoriile – ce ajungeau in maldarul de dosare alcatuite de maiorul Traian Cabulea. Uneori era "lucrat" chiar dupa planurile elaborate de "celebrul" N. Plesita, care, pe atunci conducea securitatea din Cluj… Iar alteori il "invitau" chiar la securitate, chipurile, sa-l consulte in diferite probleme, cum a fost cazul din perioada ce preceda aniversarea semicentenarului Marii Uniri de la 1918, prilej cu care au incercat sa-l ademeneasca in comitetul de organizare, fiica lui Ileana Maria, (Lia) fiind insa vehementa impotriva, avertizandu-l ca tot acest demers nu are decat rolul de a-l compromite, sugerand societatii ca s-a dat cu regimul comunist.
Legat de aceste incercari ale securitatii de a-l atrage in capcane menite a-l compromite, fiica lui povesteste un episod memorabil: "Cand m-am intors de la scoala (dupa multe umilinte a obtinut un post la Turda si abia dupa alte usi batute i s-a aceptat postul de profesoara de franceza la liceul" G. sincai") am ramas surpinsa de expresia plina de ingrijorare de pe fata sotului meu ( I. Gherasim n.n.), precum si de intarzierea tatei (…) Catre miezul noptii apare si tata (…) "Au venit niste domni de la Ministerul de Interne si m-au invitat sa merg cu ei.(..) Au fost destul de politicosi, dar eu nu i-am lasat sa ajunga la vorba. Le-am spus tot ce gandeam despre ei si ticalosiile lor si atat am vorbit de mi s-au uscat buzele si gatlejul." Desigur n-a uitat sa le spuna cum au falsificat istoria cand, la aniversarile anterioare a Unirii din 1918, Iuliu Maniu nici n-a mai fost amintit intre fauritorii acestui act istoric, iar alta data l-au inlocuit cu Goldis.
Temperament vulcanic, hotarat, Ilie Lazar le-a dat de furca si paznicilor din inchisorile prin care a trecut timp de 18 ani, tunand in gura mare si fulgerandu-i cu privirtea taioasa atunci cand i se parea ca acestia comit abuzuri flagrante asupra persoanei lui. Ceea ce se reflecta limpede in multimea de zile petrecute in regim sever dupa fiecare iesire de a lui. O marturie in acest sens este confirmata si de urmatoarea intamplare. A doua zi dupa vizita la securitate, amintita mai sus, a trecut pe langa el o masina luxoasa care a oprit, din ea coborand soferul. "Am onoarea sa va salut, domnule Lazar si sa va felicit", i-a spus acesta (…) Sunt soferul care v-a dus ieri la securitate. In viata mea nu am auzit asa lucruri frumoase si indraznete, cum le-ati spus dumnevoastra tovarasilor. si mi-a placut grozav si cum le-ati trantit usa masinii cand v-au adus acasa. Sa traiti!"(…)
Frica de fostii detinuti politici a autoritatilor comuniste se confirma si de modul cum au incercat sa puna mana pe memoriile la care scria Ilie Lazar, si chiar de spectacolul pe care-l dadea, in gura mare, pe bancile din fata statuii lui Matei Corvin, din centrul Clujului, inconjurat de cunoscuti, dar si de oameni care treceau intamplator pe acolo, incat fiica lui, Lia, l-a admonestat din nou, motivandu-si interventia prin rafuiala pe care securitatea o poate intreprinde cu familia ei. La care Ilie Lazar, i-a raspuns:" Lasa draga sa auda si ei – se refera la securisti, desigur ,- sa invete"…
Sunt si alte scene emotionante, ca de exemplu cea din comuna lui natala, Giulesti, pe care a vizitat-o dupa iesirea din inchisoare participand la inmormantarea cumnatei sale de acolo, vizita despre care un informator trimis pe urmele lui a scris": Taranii din comuna necrezand ca este el, l-au pipait asemenea lui Toma necredinciosul din Biblie, pentru a se convinge daca este el, sau altul. Trecusera 25 de ani de cand n-a mai fost in satul natal si la casa parinteasca‘’; iar preotul a afirmat fara teama ca sunt onorati de prezenta lui in sat…"
