Potrivit Agerpres, evenimentul va avea loc joi, 21 noiembrie, la ora 17,00, în Sala „Ia te uite!”, intrarea publicului fiind liberă.
Spectacolul va fi susţinut de actorii Naţionalului craiovean Angel Rababoc, Constantin Cicort, Nicolae Vicol, Ştefan Cepoi, Marian Politic, iar textul reprezintă o adaptare de scriitorul Nicolae Coande, secretarul literar al teatrului, după volumul „Căutarea intermitentă”, cu inserţii din cărţile „Elegii pentru fiinţele mici”, „Jurnal în fărâme”, „Alb şi negru” şi pasaje din jurnalul lui Mihail Sebastian.
„Pe 13/26 noiembrie se împlinesc 110 ani de la naşterea celui care a fost Eugen Ionescu (Ionesco), cel mai important scriitor român din secolul XX, un bun de tezaur al acelei Franţe cosmopolite care a protejat în timp mari spirite ale culturii româneşti. Cu acest prilej, Naţionalul craiovean dedică un eveniment teatral celui născut în sudul României, cu o copilărie petrecută în Franţa, apăsat de relaţiile sale cu tatăl, revenit pentru a-şi face studiile liceale şi universitare în ţară, despre care scria undeva: Je me suis promis de ne pas vivre dans cette ville ni dans ce pays (Entre la vie et le reve). Îngrozit de ascensiunea fascismului în România, reuşeşte să plece în 1942 în Franţa. În acel an, pe 22 iunie, Mihail Sebastian nota în jurnalul său: ‘Eugen Ionescu a plecat ieri. Miraculoasă întâmplare'”, afirmă reprezentanţii Teatrului Naţional „Marin Sorescu” în anunţul spectacolului.