85% din populaţia portugheză a primit schema completă de vaccin. Astfel, Portugalia este cea mai vaccinată ţară din lume. De vineri, restricţiile anti-COVID vor fi eliminate.
Acest record al Portugaliei a fost posibil datorită cooperării dintre medici, armată şi oficiali locali, scrie La Stampa.
Operațiunea de vaccinare a fost condusă de un ofiţer de marină, viceamiralul Henrique de Gouveia e Melo, care între timp a devenit erou naţional.
Portughezilor le-a fost reamintit de primul plan naţional de vaccinare din 1965, când se luptau cu mai multe boli mortale, iar acum au înţeles gravitatea situaţiei şi au avut încredere în beneficiile vaccinării.
Această imunizarea record va permite guvernului să ridice toate restricţiile începând de vineri, 1 octombrie, astfel încât viaţa revine la normal.
Începutul campaniei de vaccinare a fost incert, dozele Pfizer au ajuns cu întârziere în centrele de imunizare. Apoi, serurile au ajuns până în zonele cele mai izolate.
Până în prezent, şase miliarde de doze de vaccin anti-COVID au fost administrate în întreaga lume, potrivit „Our World in Data”, o publicaţie ştiinţifică a Universităţii Oxford. În medie, în fiecare zi sunt administrate 28,48 milioane de doze.
43,7% din populaţia lumii a primit până în prezent cel puţin o doză de vaccin.
Portugalia este pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de persoane imunizate, cu 85%.