Doza 3 de la Moderna va fi înjumătățită, a anunțat, recent, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare. Tot el a explicat și care sunt motivele pentru care s-a luat această decizie.
Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat utilizarea dozei booster pentru persoanele care au primit prima schemă de vaccinare cu același ser. Însă, ceea ce este foarte important de știut e faptul că aceste persoane pot primi doza booster numai după minimum 6 – 8 luni de la rapel. De exemplu, dacă te-ai vaccinat cu Moderna și ai făcut rapelul în iunie, doza 3 de la Moderna poate fi făcută începând din luna decembrie și până în februarie 2022.
De ce este înjumătățită doza 3 de la Moderna. Ce spune Valeriu Gheorghiță
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare în România, a explicat de ce doza a treia de la Moderna trebuie înjumătățită.
„O precizare este legată de faptul că pentru doza booster se recomandă o doză înjumătățită față de doza care s-a folosit la schema inițială, drept pentru care vom adopta și noi aceeași recomandare, ceea ce înseamnă că, probabil cel mai devreme începând cu săptămâna viitoare, vom recomanda administrarea unei doze înjumătățite de vaccin de la compania Moderna pentru doza booster, după minim 6 luni”, a declarat el.
Gheorghiță a mai adăugat că „pentru cei care au făcut doza întreagă nu este nicio problemă, nu e o contraindicație, dar Moderna a depus date care arată că la această doză înjumătățită, răspunsul imunologic, adică efectul pe protecție este similar ca la doza întreagă, dar frecvența și intensitatea reacțiilor adverse sunt mai reduse cu doză înjumătățită la booster decât la doza întreagă”.
Doza înjumătățită echivalează cu 50 de micrograme față de 100 de micrograme.