30.9 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăCoronavirusCe este această mutație a COVID-19, denumită Omicron ?

Ce este această mutație a COVID-19, denumită Omicron ?

Oamenii de știință din Africa de Sud au identificat o nouă versiune a coronavirusului despre care spun că este extrem de periculoasă. Nu este clar cum a apărut Omicron și ce este Omicron, dar a fost detectată pentru prima dată de oamenii de știință din Africa de Sud și mai apoi descoperită la călători din Belgia, Botswana, Hong Kong și Israel, scrie ApNews.

Într-o declarație făcută de Organizația Mondială a Sănătății, a fost desemnată drept „variantă îngrijorătoare”, numind-o „Omicron” după o literă din alfabetul grecesc.

„Numărul de cazuri ale acestei variante pare să crească în aproape toate provinciile din Africa de Sud”, a spus OMS.

De ce sunt oamenii de știință îngrijorați de această nouă variantă ?

Se pare că are un număr mare de mutații, aproximativ 30, adică, s-ar putea răspândi extrem de ușor.

Sharon Peacock, care a condus secvențierea genetică a COVID-19 în Marea Britanie la Universitatea din Cambridge, a declarat că datele de până acum sugerează că noua variantă are mutații „cu transmisibilitatea îmbunătățită”, dar a spus că „semnificația multor mutații este încă necunoscută.”

Lawrence Young, un virolog la Universitatea din Warwick, a descris Omicron ca fiind „cea mai puternică versiune a virusului pe care a văzut-o”.

Ce se știe și ce nu se știe despre Omicron ?

Oamenii de știință știu că omicron este diferit genetic față de variantele anterioare, inclusiv de variantele beta și delta, dar nu știu dacă aceste modificări genetice îl fac mai transmisibil sau mai periculos. Până în prezent, nu există niciun indiciu că varianta cauzează o boală mai gravă.

Probabil că vor dura săptămâni pentru a stabili dacă omicronul este mai infecțios și dacă vaccinurile sunt încă eficiente împotriva acestei variante.

Peter Openshaw, profesor de medicină experimentală la Imperial College din Londra, a spus că este „puțin probabil” ca vaccinurile actuale să nu funcționeze, menționând că sunt eficiente împotriva numeroaselor alte variante.

Chiar dacă unele dintre modificările genetice ale omicronilor par îngrijorătoare, nu este încă clar dacă vor reprezenta o amenințare pentru sănătatea publică. Unele variante anterioare, cum ar fi varianta beta, au alarmat inițial oamenii de știință, dar nu s-au răspândit foarte mult.

Cum a apărut Omicron ?

Coronavirusul suferă mutații pe măsură ce se răspândește și multe variante noi, inclusiv cele cu modificări genetice îngrijorătoare, precum Omicron, dispar. Oamenii de știință monitorizează secvențele virusului COVID-19 pentru mutații care ar putea face boala mai transmisibilă sau mai mortală, dar nu pot determina acest lucru pur și simplu analizând virusul.

Varianta s-ar putea să fi evoluat la cineva care a fost infectat, dar apoi nu a putut scăpa în întregime de virus, dând virusului șansa de a evolua genetic.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

România s-a calificat în optimile de finală ale EURO 2024 de pe primul loc al grupei E

România s-a calificat pentru a doua oară în istorie în optimile campionatului european de fotbal.Toate cele patru echipe au terminat la egalitate de puncte,...

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...
Ultima oră
Pe aceeași temă