UPDATE: Proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), Gruia Stoica, susţine că va plăti diferenţa de 170 milioane euro pentru preluarea CFR Marfă chiar şi fără avizul Consiliului Concurenţei, dacă vânzătorul, respectiv Ministerul Transporturilor, şi-a îndeplinit toate obligaţiile, transmite Mediafax.
„Suntem pregătiţi să facem această plată, în condiţiile în care vânzătorul şi-a îndeplinit restul clauzelor contractuale. (…) Nu mai vreau să stau cinci luni până dă avizul Consiliul Concurenţei. Eu spun aşa: Sunt pregătit să plătesc această sumă de bani înainte de a primi avizul Concurenţei, care poate să fie pozitiv sau negativ, îmi asum această responsabilitate, şi mai mult decât atât, îmi asum acest risc de a mă costa mai mult cele şase luni de zile de blocaj a unei sume de 200 de milioane de euro, dar vreau să ştiu dacă vânzătorul şi-a îndeplinit restul clauzelor din contract”, a declarat Stoica.
Întrebat la ce clauze se referă, el a indicat prevederile Hotărârii de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă.
Stoica a precizat că GFR deţine banii pentru cumpărarea CFR Marfă, obţinuţi de la instituţii financiare foarte importante, „care nu vin din partea de est”, adugând că majoritatea banilor sunt „din America”, de la bănci.
El a mai spus că nu ştie dacă Ministerul Transporturilor şi-a îndeplinit în acest moment toate obligaţiile, dar vineri va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii instituţiei.
–
Premierul Victor Ponta consideră că Executivul şi-a îndeplinit obligaţiile din contractul de privatizare a CFR Marfă şi că este „excelent” dacă proprietarul GFR, Gruia Stoica, acceptă să dea banii, relatează Mediafax.
„Excelent, atunci e excelent. Cred că da (legat de îndeplinirea de către Guvern a tuturor obligaţiilor din contract – n.r.), nu cunosc toate detaliile, dar nu ştiu ceva ce ar mai trebui să facă Guvernul şi nu a făcut”, a spus Ponta, la solicitarea presei de a comenta ultima declaraţie a proprietarului GFR.
Totodată, premierul a anunţat că ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, îi va convoca pe consultanţi şi pe angajaţii care au lucrat la privatizarea CFR Marfă, ca să stabilească dacă se va continua sau se va opri contractul cu câştigătorul procedurii de privatizare.
–
Premierul Victor Ponta i-a răspuns joi patronului GFR, Gruia Stoica, cel care a ameninţat executivul cu un proces pentru recuperarea costurilor pentru participarea la privatizarea CFR Marfă daca termenul de finalizare a tranzacţiei nu va fi prelungit. „Nu ştiu ce a anunţat. Fiecare anunţă ce vrea în ţara asta, suntem o ţară atât de liberă încât toată lumea anunţă ce vrea. Eu voi discuta cu ministrul astăzi şi Ministerul Transporturilor va informa care este punctul de vedere al ministerului asupra acestui proces”, a spus Ponta.
–
UPDATE: Gruia Stoica, proprietarul GFR, afirmă că „nu are nicio treabă” cu hotărârea de guvern prin care data limită pentru finalizarea privatizării CFR Marfă a fost fixată pentru 13 octombrie şi va analiza varianta de a-şi recupera cel puţin costurile avute până acum dacă Transporturile nu obţin amânarea.
„Noi suntem pregătiţi să plătim diferenţa de sumă în condiţiile în care vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţiile asumate, adică obligaţiile suspensive fără de care nu se poate închide contractul, implicit avizul de la Consiliul Concurenţei sau, după caz, Comisia Europeană. GFR, ca şi cumpărător, nu are nicio treabă cu HG-ul, vânzătorul trebuie să facă demersurile necesare pentru prelungirea termenului de privatizare în baza contractului semnat între părţi. Pâna în prezent, eu mi-am îndeplinit toate obligaţiile suspensive, am virat 30 de milioane de euro şi am tratat cu maximă seriozitate acest proces de privatizare pe care vreau să îl duc până la capăt. Dacă vânzătorul nu obţine prelungirea, este problema lui şi ca în orice relaţie contractuală, vom analiza varianta de a ne recupera, cel puţin, costurile avute pe toată perioada privatizării”, a declarat omul de afaceri, potrivit Mediafax.
–
Proiectul hotărârii de prelungire a termenului de privatizare a CFR Marfă nu a fost inclus pe lista actelor discutate în şedinţa de miercuri a Guvernului, a precizat Biroul de Presă al Executivului, conform Mediafax.
„Ministerul Transporturilor nu a propus pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Guvernului un asemenea proiect şi nici nu a fost vreo discuţie pe acest subiect în şedinţa de guvern”, au precizat reprezentanţii Biroului de Presă.
De altfel, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, nici nu a participat la şedinţa de Guvern, întrucât a fost la Luxemburg.
Ministerul Transporturilor a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern în baza căruia termenul pentru finalizarea privatizării CFR Marfă ar fi urmat să fie amânat până în 20 decembrie.
–
Grup Feroviar Român (GFR) trebuie să achite până luni încă 170 milioane de euro pentru 51% din acţiunile companiei CFR Marfă, au declarat surse oficiale pentru Mediafax.
Citeşte şi: Cele cinci nereguli de la CFR Marfă
GRF trebuie să achite această sumă pentru că Executivul nu a prelungit, în şedinţa de miercuri, termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă.
Sursele citate de Mediafax mai afirmă că nici pentru perioada următoare nu este programată o eventuală şedinţă specială pe această temă.
Citeşte şi: GFR a virat 20 milioane de euro într-un cont escrow, condiţie prealabilă pentru preluarea CFR Marfă
Contactaţi de agenţie, reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu au dorit să comenteze informaţia.
GFR a virat, joi, 90,4 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro) într-un cont escrow deschis la Banca Transilvania, suma reprezentând 10% din preţul de cumpărare a 51% din acţiunile CFR Marfă deţinute de stat, condiţie prealabilă pentru finalizarea procesului de privatizare. Anterior, GFR a depus o garanţie de 10 milioane euro pentru participarea la privatizare.
Ministerul Transporturilor a elaborat un proiect de hotărâre de guvern în baza căruia termenul pentru finalizarea privatizării CFR Marfă ar urma să fie amânat până la 20 decembrie.
În nota de fundamentare a proiectului se precizează că prin amânarea termenului se vizează asigurea parcurgerii perioadelor necesare pentru completarea de către cumpărător a documentelor depuse prin notificarea Consiliului Concurenţei şi emiterea deciziei din partea autorităţii de concurenţă, dar şi pentru formalităţile de înregistrare la Registrul Comerţului a reducerii capitalului social al CFR Marfă.
Luni, preşedintele Traian Băsescu a declarat că orice om care priveşte la modul în care se desfăşoară procesul de privatizare a CFR Marfă poate considera ca mai devreme sau mai târziu acesta va face obiectul unei anchete.
Marţi, premierul Victor Ponta nu s-a pronunţat legat de prelungirea acestui termen, precizând că va discuta cu ministrul Transporturilor şi va fi decis atunci dacă procedura de privatizare va fi oprită, caz în care statul trebuie să restituie cumpărătorului banii achitaţi până în prezent, sau va fi continuată.
El a justificat însă o eventuală prelungire a termenului de finalizare a privatizării CFR Marfă prin faptul că Guvernul nu ar putea să transfere compania în proprietate privată nici dacă sunt achitaţi acum toţi banii, fără avizul Consiliului Concurenţei.
În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.
Contractul a fost semnat la începutul lunii septembrie, Gruia Stoica declarând atunci că banii vor fi plătiţi după ce Consiliul Concurenţei va emite o decizie privind tranzacţia.
Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată la jumătatea lunii august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a transferului de proprietate fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.
Recent, GFR a depus la Consiliul Concurenţei notificarea privind achiziţia a 51% din CFR Marfă. Notificarea cuprinde, printre altele, documente legate de companiile implicate în tranzacţie şi piaţa de profil.
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat duminică pentru Mediafax că o analiză obişnuită durează maxim 45 de zile dacă notificarea este completă, iar în cazul unei analize mai complicate, termenul legal este de maxim 5 luni.
El a adăugat că instituţia pe care o conduce a solicitat GFR unele completări cu termen de primire în 20 de zile, iar din experienţa Consiliului, după ce notificarea este completă, o analiză durează circa o lună.
CFR Marfă este cea mai mare companie de profil din România, iar GFR principalul competitor.