Fără un acord cu FMI, „iresponsabilitatea veselă” guvernamentală din perioada 2007-2008 ar fi adus România în situaţia Greciei, afirmă în ultimul său raport, think-tank-ul Expert Forum. Acesta punctează principalele beneficii, dar şi neîmpliniri, ale ultimelor două acorduri semnate de România.
Raportul este un răspuns adresat vocilor, din ce în ce mai dese, ale celor care susţin că România nu mai are nevoie de un acord cu FMI, căci, spun acestea ar fi influenţată negativ capacitatea de dezvoltare a ţării. Potrivit declaraţiilor făcute duminică de către Crin Antonescu, şef al PNL şi, totodată preşedinte al Senatului, ”un acord cu FMI-ul este în cel mai bun caz, să luăm varianta optimistă, un tratament extrem de dur, ca un fel de regim – vorbim aşa în termeni foarte populari – ca un fel de regim extrem de sever, care e necesar ca să nu se agraveze starea de sănătate şi, Doamne fereşte, să nu aibă consecinţe fatale”. E una din declaraţiile publice recente respinse de către EFOR. Pledoaria politicienilor împotriva acordului se bazează pe sloganul, foarte popular azi, “nu vrem austeritate, vrem dezvoltare”, afirmă Expert Forum (EFOR).
Acordurile, scut împotriva jafului generalizat
Experţii organizaţiei afirmă că asistăm la o premieră globală a acordurilor semnate de FMI cu statele semnatare. ”Din 2009 încoace, în nici o altă ţară din lume FMI nu s-a mai implicat în reforme structurale, adică în condiţionalităţi de reformă pe sectoare: energie, sănătate, transporturi.
La noi, FMI şi-au dat seama că trebuie făcută o excepţie, deoarece jaful generalizat din transport, energie şi sănătate face pur şi simplu ca stabilitatea macroeconomică şi perspectivele de dezvoltare pe termen lung să fie puse serios în pericol. Şi că fără condiţionalităţi dure, Guvernul României, oricare ar fi el, nu va renunţa la jaful generalizat”, se afirmă în raport.
Acordul, colac de salvare în 2009
Unul dintre primele puncte benefice este posibilitatea acordată României de a se împrumuta la dobânzi mici, în condiţiile în care înaintea semnării primei înţelegeri dobânzile la împrumuturile de stat date nouă crescuseră la 8%. Majorarea pensiilor şi salariilor în perioada 2007-2008, combinată cu estimări nerealiste de creştere economică de 4%, în condiţiile în care a avut loc, dimpotrivă, o prăbuşire a economiei cu 7% au pus atunci presiune pe deficit, obligând statul să se împrumute masiv. ”Eram, practic, în faliment, cu spatele la zid. N-am auzit pe nimeni la vremea aceea – opoziţie, patronat, sindicate, analişti – propunând altceva realist care să funcţioneze”, spune EFOR. Nu FMI este vinovat pentru dublarea datoriei publice de atunci până acum, ci guvernele ale căror politici bugetare au crescut aceste deficite. Fie de la FMI, fie de la finanţatorii internaţionali, banii trebuiau luaţi oricum de undeva cu împrumut. E ca şi cum ai acuza banca de la care te-ai împrumutat că ai datorii, compară EFOR situaţia din 2009.
Micşorarea deficitului, reuşită a primului acord
O primă realizare a fost consolidarea fiscală. În perioada 2009-2013 deficitul bugetului consolidat a scăzut de la 9% la 3%, aici fiind incluse şi arieratele companiilor de stat. Trebuie însă spus că o parte a reducerii deficitului a avut loc şi prin micşorarea investiţiilor statului, de la 23 miliarde lei în 2009 (4,6% din PIB), la 19 miliarde lei în 2012 (3,3% din PIB).
”Legea salarizării unitare, mai exact eliminarea bonusurilor şi stimulentelor care erau în unele cazuri şi de trei ori cât salariul şi transformaseră administraţia publică în mici feude unde şeful dispunea discreţionar de bunăstarea subalternilor, iar aceştia îi erau loiali personal”, precum şi ”Legea responsabilităţii fiscale, care, deşi nu e respectată mereu a mai ţinut unele rectificări bugetare sub control şi a construit Consiliul Fiscal, un watchdog pe finanţele publice care măcar face de ruşine Guvernul la derapajele majore” sunt alte împliniri, consideră EFOR.
O altă lege adoptată în urma presiunilor FMI e cea a pensiilor. Aceasta „a rupt legătura pensie şi procentajul de 45% din salariu, revenindu-se la principiul contributivităţii”, afirmă EFOR. În plus, s-au eliminat pensiile ocupaţionale, aşa încât „cei care sunt în Armată azi nu vor mai avea pensii speciale (…), o problemă fiscală şi de echitate”. Arieratele din Sănătate au început să fie ţinute sub control, în condiţiile în care depăşiseră un miliard de euro din cauza eliminării iresponsabile a oricărui mecanism de limitare a cheltuirii în sistemul public în 2008. ”Azi se poate aplica Directiva europeană 7, cea cu plata în maximum 30 de zile, un lucru de neimaginat prin 2009-2010”, spune EFOR.
Împlinirile celui de-l doilea acord
Pe lângă indicatorii macroeconomici, al doilea acord a impus condiţionalităţi structurale. Una dintre acestea a fost adoptarea Ordonanţei 109 privind guvernanţa corporativă a companiilor de stat, caz în care se poate vorbi de o reuşită parţială. Prin aceasta, ”măcar s-a stabilit clar cum ar trebui să arate un cadru de guvernanţă corporativ sănătos pentru companiile de stat. S-a făcut de asemenea prima bază de date cu companiile de stat de la nivel central; înainte de asta Ministerul de Finanţe nu avea nici o idee câte companii sunt în subordinea Guvernului; nici vorbă nu putea fi de evaluarea deficitelor, arieratelor sau profiturilor pierdute!”, spune raportul.
În zona companiilor de transporturi ”s-au pus condiţii pentru reforma companiilor din transport, iar acum chiar tragem nădejde că în sfârşit se va privatiza CFR Marfă, o companie căpuşată cu miliarde de peste un deceniu”, spune EFOR. Cu sau fără acord cu FMI, pierderile unor companii din transporturi au continuat însă să crească în ultimii ani.
Studiu de caz: companiile energetice
Pentru a exemplifica efectele acordului, EFOR face o radiografie a evoluţiei sectorului energetic. ”Acordul cu FMI a avut câteva condiţii: abandonarea ideii stupide cu campionii integraţi, măsură complet inaplicabilă şi care a blocat orice investiţie în sectorul energiei chiar în cei mai buni ani, 2007-2008“. Să fie clar, din cauza ideii cu unul-doi campioni integraţi nu s-a făcut absolut nimic în energie timp de patru ani. Să nu mai spunem că era o idee perversă de întreţinut niscaiva centrale termo, care nici nu sunt funcţionale, pe seama decapitalizării Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, şi de ascuns contractele cu “băieţii deştepţi” devenite prea vizibile o dată cu funcţionarea din ce în ce mai bună a bursei de energie OPCOM. Riscurile semnalate de EFOR există şi sunt reale în România, însă rămâne întrebarea: de ce în ţări precum Cehia funcţionează, şi încă bine, producători integraţi în proprietatea statului, precum CEZ?
Alte cerinţe puse de acord au privit profesionalizarea managementului companiilor de stat (măsură aplicată cu rea credinţă de stat care, spre exemplu, a ales drept manager al Termocentrale Oltenia fix pe vicepreşedintele PSD Gorj), adoptarea unor legi impuse de CE (Legea energiei şi cea a ANRE), interdicţia vânzării de energie ieftină băieţilor deştepţi, comercializarea trebuind făcută prin OPCOM. Tot în urma acordului, ANRE a fost forţată să respecte propriile reglementări, astfel încât EON şi GDF nu mai sunt forţaţi să cumpere scump gaz pentru a-l vinde ieftin consumatorilor finali, în timp ce companii precum Interagro, Azomureş sau Elcen beneficiază de gaz ieftin. ”Legea a fost schimbată doar pentru că a bătut cu pumnul în masă FMI” , iar noi am fi plătit diferenţele la EON şi GDF, afirmă EFOR. Împărţirea profiturilor suplimentare obţinute prin liberalizarea preţurilor de companiile energetice, precum Petrom, cu bugetul statului, urmând ca de aici să fie sprijinit consumatorul final, este tot o iniţiativă a FMI. Privatizările în domeniu ar aduce capitalul necesar modernizărilor de unităţi şi, prin listare la bursă, ar creşte transparenţa companiilor. ”FMI şi-ar fi dorit privatizare majoritară la Oltenia (care dă faliment oricum fără asta, nu-i nimic, rămânem fără vreo 10% din producţia de energie electrică)”, spune raportul. Energia termo devine utilă în condiţii de secetă, când centralele hidro nu funcţionează şi când din cauza debitelor mici nu funcţionează nici centralele nucleare, lipsite de apa de răcire.
Prin construirea unui ”mecanism de asigurare a plăţii la timp a subvenţiilor locale şi prevenirea acumulării de noi arierate care ar fi dus la falimentul distribuitorilor (ELCEN, Radet)” s-a rezolvat problema arieratelor din zona termoficării, spune EFOR.
Cauzele insuccesului
Ceea ce nu s-a reuşit în domeniu este cauzat în bună măsură şi de ”coloana vertebrală lipsă” a actorilor importanţi din domeniul energiei, acuză EFOR. Astfel, nici unul dintre şefii marilor companii energetice private prezente în România nu a cerut public statului adoptarea unor măsuri precum vânzarea energiei prin licitaţie, liberalizarea preţului la gaze sau stoparea livrărilor către CFR.
Nici unul dintre aceştia, fie că e vorba de Alro, Mittal, Petrom, Enel, GDF Suez, nu a cerut public privatizarea companiilor şi în toate aceste probleme toţi au preferat”rezolvarea afacerilor pe la colţuri”, lăsând pe alţii (FMI) să se lupte pentru ei.
EFOR propune un nou tip de acord care, în cazul că va fi de tip preventiv, va trebui să se întindă nu pe o perioadă bine precizată de timp precum cel actual, ci până la momentul la care România îşi va îndeplini obligaţiile. Astfel, crede EFOR, FMI nu ar mai fi tentat să accepte amânări la îndeplinirea condiţionalităţilor doar pentru a nu rupe acordul.
Împliniri
Recuperarea pierderilor companiilor de gaze în relaţie cu băieţii deştepţi
CFR şi-a plătit datoriile cu electricitatea.
S-a aprobat calendarul liberalizării
Legea energiei şi cea a ANRE
S-a pus pe tapet problema politizării companiilor energetice
Neîmpliniri
Lipsa avansului în privatizări
Eşecul numirii managerilor privaţi
