3.9 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGrecia are nevoie de speranţă pentru a combate extremismul, susţine Antonis Samaras

Grecia are nevoie de speranţă pentru a combate extremismul, susţine Antonis Samaras

Grecia, lovită de recesiunea economică, are nevoie de speranţă şi de împrumuturi internaţionale pentru a combate „extremismul şi populismul” care ameninţă societatea elenă, a apreciat luni premierul grec Antonis Samaras, relatează AFP, informează Mediafax.

„Niciun plan de dezvoltare economică nu poate reuşi dacă societatea intră în colaps”, a declarat Samaras cu ocazia unei conferinţe economice organizate la Atena de către cotidianul International Herald Tribune.

„Singurul lucru care salvează coeziunea socială este speranţa, avem nevoie de speranţă pentru a îndepărta numeroasele pericole pe care le vedem în fiecare zi în jurul nostru”, pericolele „populismului şi extremismului”, a spus premierul grec.

Grecia va „primi în curând următoarea tranşă de împrumuturi” internaţionale, a adăugat Samaras. „Este decisivă, deoarce va însemna că Grecia rămâne în picioare, iar pericolul ieşirii din zona euro se îndepărtează cu adevărat”, a continuat el.

Cele mai citite

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...

Acuze de transfer pe bani al parlamentarilor de la opoziție la putere. În ce condiții s-ar duce Marcel Ciolacu la POT

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a afirmat, luni, imediat după votul de învestitură, că oricine are dovezi că social-democraţii ar oferi sume de...
Ultima oră
Pe aceeași temă