Acordul preventiv încheiat cu Fondul Monetar Internaţional a fost prelungit cu încă două luni. Prelungirea, stabilită pentru lunile mai şi iunie, a fost decisă de Guvern în urma unor discuţii cu oficialii FMI, BM şi CE, prezenţi în această perioadă în România, potrivit unor surse citate de B1 TV.
Premierul Victor Ponta afirma, zilele trecute, despre posibilitatea unui nou acord cu FMI, după încheierea celui existent în luna martie. La rândul lui, ministrul de Finanţe Daniel Chiţoiu, a declarat, vineri, într-un interviu pentru Money.ro, că ţara noastră va încheia un nou acord cu FMI.
Citeşte şi Fenechiu, după întâlnirea cu FMI: Privatizarea CFR Marfă a devenit „prioritatea numărul 1”
Ministrul a precizat că s-a stabilit un nou calendar cu experţii celor trei instituţii internaţionale, prezenţi la Bucureşti, pentru îndeplinirea obiectivelor asumate.
„Noi sperăm ca la următoarea misiune de evaluare să avem toate ţintele îndeplinite, şi mai ales toate angajamentele luate şi la această misiune. Interesul nostru şi al instituţiilor internaţionale este ca să încheiem bine acordul şi mai ales sa ne îndeplinim obiectivele. Atât timp cât ştiu că România este monitorizată de aceste instituţii financiare internaţionale, se consideră nu pot avea loc derapaje semnificative de la ce ne-am asumat şi atunci credibilitatea noastră creşte atât în randul investitorilor străini, dar şi a băncilor finanţatoare internaţionale”, a declarat Chiţoiu.