5 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăSpecialPrivatizare CFR Marfă. De unde are bani GFR să cumpere compania de...

Privatizare CFR Marfă. De unde are bani GFR să cumpere compania de transport

Grup Feroviar Român deţine suma minimă de 180 milioane euro pentru preluarea CFR Marfă, din surse proprii şi bancare, iar pentru participarea la privatizare a primit scrisori de bonitate şi garanţie de la Raiffeisen Bank Austria, a declarat proprietarul companiei, Gruia Stoica, citat de Mediafax.

„Avem această sumă, nu am fi participat la licitaţie dacă nu am fi avut-o. Ea este asigurată parte din fonduri proprii, parte cu sprijinul unor finanţări de la bănci. Este o sumă mare, pe care nu orice companie şi-o poate permite, dar GFR este o societate privată bancabilă, solidă, fără datorii la stat, profitabilă”, a spus omul de afaceri.

El a menţionat că finanţarea bancară are ponderea majoritară şi este sindicalizată de mai multe instituţii de credit, fără alte detalii.

Privatizarea CFR Marfă continuă doar cu Grup Feroviar Român (GFR), după ce asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup – Donau Finanz şi compania americană OmniTRAX s-au retras. Licitaţia pentru vânzarea a 51% din acţiunile companiei porneşte de la 180 milioane de euro.

Citeşte şi: PROTEST la Ministerului Transporturilor. Sindicaliştii cer oprirea procedurii de privatizare a CFR Marfă

Termenul pentru depunerea ofertelor de cumpărare a expirat miercuri, la ora 12:00, câştigătorul urmând să fie desemnat joi.

„Înţeleg că ceilalţi competitori s-au simţit depăşiţi de garanţiile financiare cerute. Cred că dacă, lângă contestaţia pentru licitaţie, ar fi depus şi o scrisoare de garanţie bancară, ar fi demonstrat că nu contestă acum licitaţia doar pentru că nu pot de fapt să producă garanţiile cerute de la bun început, şi pe care le-au cunoscut de la bun început”, a continuat Stoica.

Proprietarul GFR a afirmat că a atât scrisoarea de bonitate, solicitată în faza de precalificare, cât şi cea de garanţie bancară, de 10 milioane de euro, au fost emise în favoarea GFR de Raiffeisen Bank International Viena.

Grupul Grampet, din care face parte GFR a înregistrat anul trecut afaceri de peste 420 milioane euro. „Strict pe transporturile de marfă, am înregistrat 215 de milioane de euro anul trecut – asta doar pentru GFR şi filialele din România, exceptând filialele externe”, a spus omul de afaceri.

Grupul este cel mai mare jucător privat din sectorul transportului feroviar din România şi unul dintre principalii competitori la nivelul Europei Centale şi de Sud-Est, asigurând servicii de transport şi logistică în mai multe ţări europene.

Asocierea Transferoviar Grup – Donau Finanz a anunţat miercuri că a decis să se retragă din procesul de privatizare a CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura la instituţiile abilitate.

Consorţiul a precizat că, având în vedere complexitatea procesului şi volumul semnificativ de informaţii care trebuiau analizate pentru realizarea în mod corespunzator a propriei evaluări a CFR Marfă, a depus la Ministerul Transporturilor mai multe cereri de amânare, acestea fiind respinse.

Totodată, americanii de la OmniTRAX au ieşit din cursă în urmă cu două săptămâni, în condiţiile în care nu au depus oferta preliminară şi neangajantă. Compania americană a contestat procesul de privatizare şi a cerut reluarea procedurii, precizând că are nevoie de mai mult timp pentru a efectua un audit profesionist al transportatorului feroviar de marfă.

OmniTRAX a depus contestaţii la Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor, Ministerul Transporturilor şi Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Premierul Victor Ponta şi-a asumat public, în Guvern, responsabilitatea privatizării CFR Marfă şi i-a spus ministrului Transporturilor că nu are de ce să îl critice, deoarece inclusiv transformarea datoriilor în acţiuni era introdusă de la început în procedură, „altfel nu venea nimeni” la licitaţie.

„Vreau să spun public că nu mă derobez de responsabilitate, am ştiut tot timpul procedura, iar termenele foarte scurte – poate că o companie americană e nemulţumită, dar nu le-am stabilit chiar noi, aşa, de capul nostru, acele termene, board-ul (FMI-n.r.) de pe 26 (iunie-n.r.) e pe 26, tot în America”, a afirmat miercuri Ponta, la începutul şedinţei de guvern.

Privatizarea CFR Marfă reprezintă o precondiţie solicitată de experţii Fondului Monetar Internaţional pentru ca ultima evaluare a acordului început în 2011 să intre în Consiliul Director al instituţiei internaţionale.

Guvernul îşi asumă faţă de FMI doar desemnarea câştigătorului licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă, una dintre principalele solicitări ale instituţiei financiare, dar nu şi finalizarea tranzacţiei, arătând că operaţiunea depinde de îndeplinirea tuturor condiţiilor din contract.

Astfel, Guvernul promite FMI, în scrisoarea de intenţie transmisă săptămâna trecută, înainte de decizia finală din board-ul Fondului că va încerca să desemneze un câştigător al licitaţiei pentru CFR Marfă la 21 iunie, cu puţin înainte de reuniunea board-ului FMI, dar nuanţează referirea la încheierea tranzacţiei efective, arătând că aceasta depine de îndeplinirea „tuturor” condiţiilor contractuale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă