O parte importantă din intelighentsia românească s-a reunit aseară la Marriott pentru a discuta despre „reperele intelectuale ale dreptei”. Lansarea volumului de interviuri „Repere intelectuale ale drep-tei româneşti”, o carte ce cuprinde 10 discuţii pe care jurnalistul Cristian Pătrăşconiu le-a avut cu unii dintre cei mai prestigioşi intelectuali ai ţării, i-a adus la aceeaşi masă pe Neagu Djuvara, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi H.-R. Patapievici.
Neagu Djuvara, sedus de ideologia Legiunii Arhanghelului Mihail
Neagu Djuvara a început prin a spune că în această carte se teoretizează foarte puţin şi că fiecare personalitate luată la întrebări a făcut un fel de spovedanie, sfârşind prin a vorbi, de fapt, nu atât despre politică, cât despre sine. Aşa că şi Neagu Djuvara, cu farmecul binecunoscut, a deschis acelaşi subiect despre sine şi a făcut mărturisiri complete, recunoscând că în tinereţe a fost sedus de ideologia Legiunii Arhanghelului Mihail, cum s-a întâmplat cu foarte multe minţi luminate din epocă. „Mi-a trecut însă când legionarii au ajuns la putere. M-am vindecat încă de pe atunci de ei. Am învăţat apoi că, deşi liberalismul şi parlamentarismul sunt nişte lucruri execrabile, ele reprezintă însă cel mai mic rău care se poate întâmpla unei societăţi.” Vorbind apoi despre noţiunile de dreapta şi stânga „apărute după Revoluţia franceză”, Neagu Djuvara a comentat că nu trebuie să privim liniar aceste lucruri, ci mai degrabă sferic. „Dreapta, prin ideile ei, nu se poate plasa la extreme. De fapt, dacă priveşti sferic, dreapta e la centru. Paradoxal, dar adevărat.” Unul dintre lucrurile care au inflamat un pic asistenţa a fost afirmaţia lui Alexandru George, şi el prezent în cartea lansată, cum că cel mai mare asasinat al istoriei ultimilor 150 de ani a fost cel al lui Corneliu Zelea Codreanu, pe care l-a calificat un act „banditesc”, şi că Nicolae Iorga şi-a semnat sentinţa la moarte când a dat cu piciorul în cadavrul unui legionar. Pe rând, atât Gabriel Liiceanu, cât şi Andrei Pleşu s‑au delimitat de afirmaţiile mai vârstnicului lor coleg.
„Nu e o idee bună ca intelectualii să intre în politică”
Cei doi foarte buni prieteni Liiceanu şi Pleşu s-au „încontrat” apoi şi între ei, cu umor şi (auto)ironie. Gabriel Liiceanu a explicat că, din punctul său de vedere, un intelectual are trei căi: aceea de a intra în politică şi de a-şi sluji patria astfel pentru că lupta politică nu stă pe un teren moral şi este nevoie mereu de o busolă care să arate nordul moralităţii, cea de a fi un organizator al urii, cum a fost cazul atâtor intelectuali care au slujit regimurile dictatoriale fiind ideologi ai acestora, sau să devină repere morale şi să se instituie ca moralişti. Filosoful consideră că unica „potecă” viabilă este aceasta din urmă. Prietenul său Andrei Pleşu l-a contrazis amical. „Nu e o idee bună ca intelectualii să intre în politică şi asta o spun eu, care sunt păţit. Cel mai adesea intelectualii ce devin politicieni, în loc să contamineze ei politica cu moralitate, se contaminează ei de oportunism. Şi, mai plângând, mai suspinând, dar asumând, devin la fel ca toţi ceilalţi politicieni.” A povestit apoi, spumos, cum el şi câţiva intelectuali au intrat în CPUN în primele zile ale Revoluţiei. „Aveam şi legitimaţie. Pe ea scria: «Membru permanent în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională». Aşa a început cariera mea politică.”
Referitor la alegerea sa pentru dreapta politică, Pleşu a explicat că a venit din faptul că-l enervează groaznic stânga: Che Guevara e văzut ca un erou, foşti maoişti sunt acum parlamentari europeni sau miniştri, 60% din populaţia României consideră că regimul comunist era unul bun şi că, în general, tot ce este legat de stânga îl irită.
