Carverul Gabi Rizea a pus Craiova pe harta lumii.“Fata din adâncuri”, “Spiritul Pădurii”, “Mănunchiul de Flori”, “Sunetele Copacilor” sau “Fata Verde” sunt numele unor adevărate bijuterii sculptate în lemn de către artistul Gabi Rizea și care pot fi admirate în parcurile din Craiova.
Când mi-am ridicat casa din lemn de la țară, Nea Costea, dulgherul din Vișeul de Jos, a meșterit o bancă, împreună cu fiii săi, în 15 minute. L-am urmărit pe ceas. M-am mirat câtă abilitate și cât de eficientă e echipa lui. A zis că n-am văzut totul. Există în România sculptori cu drujba. Oameni care atât de bine o mânuiesc, încât fac minuni, în câteva minute. Nu l-am crezut că există astfel de “artiști ai drujbei.” Aveam să descopăr recent unul dintre aceștia. Recunosc, în toată viața mea, Craiova mi-a fost, fie un oraș de tranzit, fie o destinație sportivă. Când mergeam cu Poli să “batem U. Craiova în bârlog,” înnoptam la “Jiul”, astăzi un hotel printre altele. Mi se părea un oraș gri, proptit doar în spiritul “Științei,” care – la fel ca Poli Timișoara și Rapid, “nu era membră de partid.”
Carverul Gabi Rizea a pus Craiova pe harta lumii. Micile marile sale miniaturi din lemn
Anii au trecut, mai repede decât roua dimineții. O serie de fotografii primite, m-au făcut să exclam: “orașul are viață.” În decembrie, Târgul de Crăciun din Craiova a fost selectat de un juriu de specialitate printre cele mai frumoase din Europa, înaintea unor mari metropole, precum Bruxelles, Praga, Moscova. În final, urbea Olguțăi s-a calificat pe locul șase. O serie de căsuțe păreau să fie rupte din poveste. Așa am aflat că “diferența de deosebință” se datorează unui artist care dă uscăciunii viață și urbei culoare.
“Din primăvara trecută, Grădina Botanică este mai bogată cu zeci de sculpturi reprezentând flori viu colorate și personaje desprinse din povești. Și cei care se plimbă în parcul Romanescu, în zona Debarcaderului, vor avea ocazia să o admire pe Fata Verde”, a scris primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, pe Facebook, anul trecut.
Așa l-am descoperit pe Gabi Rizea, carverul din Craiova, despre care nu știam nimic. Fără a mai avea complexele de inferioritate pe vremea când pășeam în Atelierul lui Brâncuși din Impasse Ronsin, l-am abordat direct pe făuritorul de veselie din parcurile craiovene.
Răsfățul creatorului și muza sa
Artistul se consideră un om răsfățat de viață. A descoperit nu demult îndemânările ascunse din ființa sa. Se consideră privilegiat de soartă. Deși e inginer silvic, s-a apucat târziu de sculptat copacii de la poarta casei lui. E unul dintre cele câteva zeci de carveri din România.
citește și: George Simion nu l-a bruscat. L-a ținut pe Virgil Popescu să nu cadă!
Carverul este un cioplitor de lemn. El a apărut prin anii ’60 în America, explică artistul oltean. Povestește cum a început aventura sa. Într-o zi, a fost „prins în fapt” de primarul Craiovei, Olguța Vasilescu. “La început am crezut că mă amendează. Dar, nu. M-a lăsat să mă joc și cu alți arbori uscați.”
O serie de ochi ageri se ascund în spatele unor ochelari. Părul dat pe spate mă duce cu gândul că e prins în chică. Are niște căști. Bănui că e un rocker pur sânge. Dar aflu că ele sunt pentru altceva.
Înainte de a-l cunoaște, de câte ori auzeam cât de fioros taie dinții drujbelor, îmi astupam urechile. Prin minte îmi treceau sânge, degete tăiate, sângerări…
Cum să dai viață unui trunchi mort?
Omul din fața mea le redă arborilor morți o nouă viață. Are puteri magice. Dar magicianul are și el o poveste.
Gabi Rizea a ajuns la 50 de ani. La 44, s-a apucat de modelat cu drujba. Se declară norocos că a găsit un primar care să-i pună în opera creațiile.
Are echipă. Nu e singur. Dacă n-ar fi venit pandemia peste noi, ar fi fost prezent la mai multe concursuri internaționale. Își propune ca anul 2022 să-l dedice exclusiv municipiului Craiova, care se pregătește să îmbrace o nouă haină edilitară. Primăria are gata Planul de Acțiune Orașe Verzi – Green City Action Plan, un proiect al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, fiind singurul oraș din țară care a văzut oportunitatea acestui program. Un uriaș parc de distracții e în faza de proiect.
“Avem o echipă de șase carveri. Ne place să lucrăm pe bușteni mari, dar dăm viață și unui ciot,” mai spune artistul Rizea.
Îi era frică de drujbă, când studia Silvicultura
Povestește că a terminat cea mai importantă Facultate de Silvicultură din România. Risc, fără să greșesc, un nume: Brașov. Zâmbind, îmi confirmă că da. Dar nu a lucrat în niciunul din anii de studii cu drujba. Really? Păi nu vă pregăteați să deveniți pădurar? Zâmbește și tace.
“Fata din adâncuri”, “Spiritul Pădurii”, “Mănunchiul de Flori”, “Sunetele Copacilor” sau “Fata Verde” sunt numele unor adevărate bijuterii sculptate în lemn de către artistul Gabi Rizea și care pot fi admirate în parcurile din Craiova.
“Găleata” a avut milioane de aprecieri din toată lumea pe facebook, mărturisește sculptorul cu drujba. Privind-o, te gândești la Arhimede. “Dați-mi un punct de sprijin și răstorn lumea,” spunea filosoful antic. Doar că în lucrarea sa din parc, nu există decât un singur punct de sprijin. Găleata e în aer, iar copiii caută firele nevăzute.
“Am dat interviuri în toată lumea, după ce a apărut această lucrare,” zice umil artistul, care se declară “mai cunoscut în Franța decât în România.”
„Dragonul” – piesa de rezistență din albumul artistului
Craiovenii care merg în Primărie sunt deja obișnuiți cu scaunul în formă de dragon. Doar străinii se miră. “Acesta a fost realizat dintr-un trunchi de buștean, iar aripile din lemn stratificat,” dezvăluie artistul.
El folosește rar dalta, unealta sculptorilor celebri. “Ce faci la daltă într-o lună, reușești cu drujba-ntr-o zi.”
Copii zic mereu: „se joacă nebunul cu copacii”
“Pentru a da viață lemnului pe picior, cum i se mai spune, carverii folosesc flexuri, polizoare, pânze, discuri ciudate. Doar 2-5 % folosim dalta,” mai spune el.
Dar cum l-au perceput craiovenii care se plimbă prin parc? Vreun lunatic? “Oamenilor li s-a părut ciudat că unul se joacă prin parc cu o unealtă ciudată,” răspunde, dar nu înainte de a conchide: “Copiii zic mereu: iar se joacă nebunul cu copacii.”
“Muncesc de plăcere modelând lemnul cu drujba,” își recită, ca pentru sine, motto-ul.
Atât operele monumentale, cât și miniaturile sale au un echilibru și o forță de expresie, de zici că s-a trezit Oz din poveste. Doar că lemnul nu ruginește. Are patina specială a celui care rezistă intemperiilor.
Îl întreb, ca un trăitor printre produse de lemn, care trebuie mereu întreținute, cum prelungește viața operelor.
Pălării șic pentru ca lemnul să nu îmbătrânească
“Îndeobște, o lucrare dintr-un lemn sculptat și vopsit are o durată de viață de 5-7 ani,” îmi zice destul de convingător. Nu-l cred și continui cu întrebările. “Păi la majoritatea sculpturilor le gândesc o pălărie, un acoperiș ceva. Ploaia degradează și infliltrează porii.”
Firida poate să reziste și 30 de ani. Nu-l mai întreb ce-i aia. Spune că lucrările sale sunt făcute în majoritate din lemne de foc, aduse de gospodăria comunală. O firmă, căreia i-am uitat numele, prea copleșit de povestea vieții dată lemnului mort.
Timpul zboară, iar timpul costă bani. Îl chestionez în legătură cu pregătirea frontului de lucru. Dacă nu doarme nopțile și tot desenează în gând. Mărturisește că are un somn foarte liniștit. Îi place natura. Adulmecă mirosul și contemplă perspectivele. Desenul îi răsare în minte, în mijlocul naturii. Așa s-a născut ideea “Scaunului fluture.” S-a gândit la un înger care privește lacul. „Sculptez linii imaginare în cap,” așa cum mărturisește.
Între timp, a făcut și Facultatea de Arte și un Master pe conservare și restaurare, la maturitate, pe lângă puștii care doar visează.
Și soția e sfredelitoare….
Cât despre familie, are un băiat de paisprezece ani. Îl cheamă Mihai. Când s-a apucat de treabă cu drujba, soția sa, Cristina, medic stomatolog, a crezut că nu e sănătos la cap. “M-a ticăit non-stop. E mai grijulie. Se temea pentru mine. Acum, mă înțelege,” spune candid. Și ea sfredelește. “E dințar,” zice râzând.
“Pe mine dacă mă pui să fac ceva repetitiv, m-ai omorât! Am scăpat de urs, de viperă, de lupi, de accidente, dar monotonia m-ar omorî. Eu nu sculptez pentru artiști, eu nu sculptez pentru critici, sculptez expresii și vreau zâmbete pe fața oamenilor,” a declarat Gabi Rizea publicației Smart Craiova.
A învățat ceva de la Facultatea de Arte? “Da. Să sculptez figuri.”
Se laudă că sculptează rapid. S-ar înscrie oricând într-un concurs de “speed carving.” Dintr-un butuc de un metru, poate face deîndată un urs, o bufniță, o zână.
Axa de simetrie, liniile de ghidaj, desenele și le pregătește în cap. Apoi pune mâna pe drujbă și se conectează cu ce a mai rămas deasupra de rădăcini.
La „Arte” a învățat să facă figuri
A absolvit Facultatea de Silvicultura din Brașov în anul 1995. A lucrat în domeniul cercetării și amenajării, a producției silvice, timp de șase ani, în domeniul software doar trei ani, în producția de mobilier și a construcțiilor de lemn, 15 ani, în marketing, un an, în zona designului de grădini și parcuri, vreo șase ani și sculptează cu drujba de cinci, șase ani.
A mai absolvit Facultatea de Teologie, secția Arte plastice – sculptură, în Craiova. A început și Facultatea de Electromecanică, dar nu a terminat-o, la fel Ingineria mediului, dar undeva în sufletul lui a rămas cu pădurea, cu lemnul, cu susurul apelor și cu surdina pașilor pe frunzele moi.
S-a lăsat de meseriile sale vechi. Și a fost angajat de firma de parcuri a Primăriei, la început ca cioplitor în lemn, deși deținea două diplome universitare. Apoi, a avansat. E acum inginer în acte, dar își zice “modelator de suflet al lemnului.”
Duceți copiii la Șinca Nouă! Cel mai mare tunel în lemn e făcut de echipa lui Rizea
Pentru măiestria sa este chemat nu numai în Franța, ci și în România, la Bran, Caracal, Șinca Nouă, unde a realizat cea mai mare sculptură de lemn din România. Dintr-un paltin gros și lung de 13 metri (un record de creștere), împreună cu echipa sa a realizat în trei săptămâni o lucrare de referință pentru comunitate. „Copiii se joacă prin tunel,” zice autorul.
La Caracal s-au uscat mulți plopi. Primăria l-a chemat pentru a le da viață în Parcul Poroineanu. I-a rugat pe administratori să-i taie la o anumită înălțime. Și i-a personalizat.
Carveria s-a născut prin America. Este o meserie dificilă și periculoasă. Dar lui îi place, deși în facultate, mărturisește acum, îi era frică de drujbă. “Scula nu e pentru oricine. Ca să-ți iasă ceva, trebuie să ai forță, viziune, vedere în spațiu,” conturează oarecum profesia, netrecută în nomenclatorul de meserii.
Cât privește recompensa financiară, recunoaște că în Occident este plătit cu de șapte-opt ori mai mult. Dacă în țară ia 2.000 – 3.000 de lei pe o lucrare, dincolo primește 3.500 – 4.000 de Euro. Recunoaște că nu e “un bun vânzător de opere.”
Este plătit cu drepturi de autor.
Francezii îl cunosc mai bine decât românii
Cât despre cum e să faci facultatea la maturitate, el recunoaște că – semi-chior și semi-surd fiind – nu putea copia sau să i se șoptească. Așa că a trebuit să învețe temeinic. E decepționat că cei tineri nu fac nimic. Levitează. “Sunt o generație a indiferenței.” Mai spune despre sine că nu înțelege nimic din arta modernă și că perspectivele sunt cele mai înalte rațiuni ale creației.
Gabi Rizea zice că-n Franța se simte ca acasă. În studiile sale, în dreptul limbii materne e trecută franceza. Până la patru ani, a locuit în Marrakech, oraș celebru din Maroc, când părinții erau detașați să lucreze. “Știi o limbă doar atunci când spui o glumă și celălalt râde cu poftă,” zice în timp ce mai aprinde o țigară.
Fascinat de limba vlahilor, și-a luat o casă dincolo de Dunăre, în Serbia
Din economiile strânse, în ultimii cinci ani, familia lui și-a achiziționat o casă la țară, în Novi Sip, primul sat de dincolo de Dunăre, lângă Klodovo, cum treci de Porțile de Fier. E în Banatul sârbesc. El susține că e la vlahi.
Acolo, spune el, sunt mii de deșeuri lemnoase aduse de marele fluviu. Și de zece metri. Bune de lucrat. E fascinat de limba vlahilor. “Grăiesc că stau în bătătură (curte), când e zăbuf (cald), în ogradă cu ocheți, căci nu mai văd prea bine. La ei vorba e vorbă,” spune artistul.
Florile, pecetea lui Dumnezeu pe pământ
Povestește că a sculptat și acolo pentru vecini. A făcut un ursuleț. “Dar, nouă, când ne dai unul?” îl întreabă mai toți sătenii, atunci când merge după țipiripii și bere la magazinul sătesc.
Ce hobby are? Ca și mine, grădinăritul. Îi plac mult florile, pentru că sunt pecetea lui Dumnezeu pe pământ.
