19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăAlegeri 2016SUA: Pretul barilului ridica indicii bursei

SUA: Pretul barilului ridica indicii bursei

Unul dintre factorii care au contribuit, in ultima saptamana, la cresterea burselor din Statele Unite a fost aprecierea cu 9,25 procente a pretului barilului de petrol. Goldman Sachs prevede continuarea acestui trend, in contextul stabilizarii economiei, estimand un pret de 85$/baril la finele anului. Daca pentru companiile din sector scumpirea petrolului reprezinta un beneficiu direct, iar din punct de vedere macroeconomic este un semn incurajator din perspectiva imbunatatirii cererii la nivel global, totusi o apreciere excesiva ar putea avea efecte negative asupra consumului si investitiilor, mai ales in starea actuala a economiei.

De asemenea, pe termen lung, ar putea crea presiuni inflationiste, astfel incat analistii afirma ca ar prefera scenariul stabilizarii in jurul valorii de 60$, pentru a nu se repeta situatia de anul trecut. In intervalul 28 mai-6 iunie, companiile din domeniul energiei au inregistrat performante semnificative: actiunile Chevron au avansat cu 8,08%, iar Exxon Mobil cu 6,85%. Preturile metalelor si marfurilor au avut o evolutie similara; in consecinta valoarea de piata a titlurilor Alcoa a crescut cu 18,12 procente, iar compania miniera Freeport-McMoran a castigat 13,23%.

Un alt eveniment notabil in aceasta perioada a fost falimentul General Motors, un deznodamant previzibil dupa luni de agonie si infuzii de miliarde de dolari din partea Guvernului. Compania a fost inlocuita in cadrul indicelui Dow Jones Industrial cu Cisco Systems; nu a fost insa singura modificare a componentei indicelui, Travelers luand locul Citigroup.
Datele economice au fost mixte; comenzile au inregistrat cel mai important avans din ultimele 16 luni, vanzarile de case au fost sub asteptari, sectorul de servicii nu isi revine inca, iar somajul ramane la cote ingrijoratoare; pe langa toate acestea insa, increderea consumatorilor se dovedeste a fi, in continuare, pe un trend ascendent, ceea ce se reflecta direct in evolutia burselor. Astfel, in intervalul analizat, indicele Dow Jones s-a apreciat cu 5,42%, Nasdaq100 cu 5,25%, iar S&P500 cu 5,53%.

Material realizat cu sprijinul analistilor WBS

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă