Legea unitara de salarizare in sistemul public este, indiferent ce spun unii sau altii, un lucru bun. Chiar daca legea in sine poate nu este buna!
Un lucru bun, deoarece, pentru prima data dupa doua decenii de dezordine, heirupism si reglementari stabilite pe baza de clientelism politic si de santaj economic sau de strada, se rupe pisica. Timp de doua decenii cine a strigat mai tare a obtinut mai mult! Timp de doua decenii – in conditii de absenta totala de criterii – s-au formulat mereu si mereu alte legi speciale de salarizare, chiar si pentru activitati bugetare nespeciale, tocmai pentru a se evita corelari si comparatii! si, evident, in mod inevitabil, aceste legi se bateau cap in cap intre ele.
Expresia paroxistica a sistemului fara criterii a fost faptul ca, pentru a nu se umbla la grilele de salarizare – care puteau fi contestate prin comparatie intre sectoare si segmente bugetare –, s-au inventat tot felul de sporuri peste sporuri, care ajunsesera in multe sectoare sa reprezinte grosul in totalul castigurilor salariale ale bugetarilor. 39 de legi reglementau salarizarea unor angajati care erau platiti dintr-o sursa unica: bugetul de stat. Acum, se rupe pisica! O lege unitara este un lucru bun, chiar daca nu place atatora, evident, inainte de toate, celor care pierd direct sau indirect, prin limitarea sistemului absurd de sporuri sau prin pozitionarea dobandita in grila unica!
Dincolo de nemultumirile unora sau altora, legea nu putea fi una buna. Dupa 20 de ani de harababura, produsul scos tocmai din aceasta harababura nu putea fi minunat, oricat de minunate ar fi fost criteriile si normele aplicate. Acest produs nu poate fi decat un inceput. Dar un inceput bun! De la care nu va trebui sa se mai deraieze. Orice modificare va trebui sa fie facuta in interiorul grilei, si nu prin ocolirea acesteia cu legi speciale. De asemenea, limitarea sporurilor la 30% din castigurile totale ar urma sa aseze lucrurile pe un fagas normal. Sa speram ca noul stapan al gestiunii economice din Romania – FMI – va juca un rol pozitiv in acest domeniu!
Desigur ca ideal ar fi fost ca trecerea la un sistem unitar de salarizare in sectorul bugetar sa se faca intr-o perioada nu de grava recesiune, ci de crestere economica, cand deci ar fi existat resurse pentru a se obtine o mai justa corelare si o mai mare echitate intre salarizarile din diferite sectoare si meserii, printr-o echilibrare in sus, si nu in jos. Culmea este ca un asemenea argument – in sine corect – vine de la liberali, care insa, atunci cand au fost ei la guvernare, au beneficiat de aceste conditii, dar n-au facut nimic, ba, dimpotriva, prin cresteri salariale si angajari masive in sectorul bugetar, au ingreunat si mai mult sarcina unei reforme a sistemului de salarizare a bugetarilor.
Guvernarea liberala este cel mai bun exemplu ca in Romania nu-si face nimeni iarna car si vara sanie! Sa nu deliram! Ne aflam in Romania, si nu prin cerurile dumnezeiesti! O trecere la o salarizare unitara in sistemul bugetar nu s-ar fi intreprins nicicand altadata decat la ananghie, cand clasa politica va fi fost fortata de imprejurari. Romania n-ar fi fost niciodata mai pregatita decat este acum pentru aceasta trecere.
Asta este ca si chestia cu aderarea la Uniunea Europeana. Tot atat de prost pregatita ar fi fost Romania de aderare precum a fost cand a aderat! si de s-ar mai fi asteptat inca 10 ani, tot atat de precar s-ar fi prezentat Romania la poarta Uniunii Europene!
Bine, astfel, ca trecerea la o grila unica de salarizare a fost intreprinsa! si, sa fie clar, n-ar fi fost posibila aceasta trecere daca guvernarea existenta, asa cum este aceasta, nu ar fi beneficiat de o sustinere parlamentara de 70%! si, sa fie la fel de clar, nu s-ar fi intreprins daca la spate nu era biciul FMI si nu ar fi trebuit ca, tocmai printr-o asemenea formula, sa se reduca, de fapt, cheltuielile cu salariile in sectorul bugetar, si nu sa fie acestea cumva majorate! Pentru ca, pur si simplu, in criza nu mai pot fi pastrate salariile de dinaintea crizei!
si, pentru ca o minune, ca si o nenorocire, nu vine niciodata singura, negocierea grilei unice de salarizare a prilejuit, ca o minune a epocii postdecembriste, scoaterea pe taraba atat a pretului real pe care clasa politica, in calitate de Executiv si Legiuitor, il pune pe justitie, sanatate sau educatie, cat si, totodata, a performantelor cu care aceste sectoare si altele s-au putut legitima pentru a pretinde, dincolo de vorbaria de rigoare, o pozitionare mai buna in grila.
Dincolo de vorbaria cu rolul magistratilor intr-o democratie, acestia nu s-au putut legitima macar cu vreun devalizator de avut si ban public dupa gratii. si ce sa mai vorbim de vreun corupt dupa gratii! si, dincolo de vorbaria cu rolul dascalilor intr-o societate moderna, acestia nu s-au putut legitima cu vreo seriozitate a examenelor de orice fel care sa cearna performanta de nonperformanta.
In esenta, salarizarea unitara in sistemul bugetar a fost un examen sever al intregii societati, nu numai al clasei politice! Un examen pe care, din punctul de vedere al problemelor de fond, aceasta din urma, ca si, din pacate, intreaga societate nu aveau cum sa-l treaca! Numai ca esecul la acest examen este mai bun decat baltirea in continuare in noroiul de pana acum!
