Banca Națională a României (BNR) ia în considerare introducerea unei limite de îndatorare a populației, în contextul în care creditarea persoanelor fizice a accelerat în ultimele trimestre, depășind pragul de semal. În prezent, limita maximă de îndatorare (valoarea ratei în raport cu venitul debitorului) sunt stabilite de fiecare bancă în parte, în conformitate cu norme interne.
Atât volumul cât și viteza de creditare a persoanelor fizice, raportate la evoluția Produsului Intern Brut au depășit în ultimele trimestre pragul de semnal, spune Florian Neagu, director adjunct al Direcției de Stabilitate Financiară din cadrul BNR. Acesta nu a ajuns încă la pragul de alertă. În situația în care va atinge acest nivel, banca centrală ar putea solicita instituțiilor financiare amortizări suplimentare de capital.