Pentru prima dată un ministru cere BNR să se implice în rezolvarea situaţiei persoanelor care au credite în franci elveţieni, arătând voalat că, în cazul în care refuză să o facă, guvernatorul Mugur Isărescu trebuie să-și dea demisia. Între timp, datornicii sunt executați silit, fiind scoși în stradă.
Un judecător din Buzău a stabilit o cauțiune de 21.000 de lei pentru ca o familie cu un singur venit și care are un copil de nouă ani să nu fie dată afară din locuință, oprindu-se astfel procedura de executare silită. Însă, cum suma este de 26 de ori mai mare decât venitul lunar, familia Naghi așteaptă în fiecare zi, cu sufletul la gură, să fie aruncată pe drumuri. Asta după ce, în urmă cu șapte ani, Mariana Naghi și soțul său au luat un credit bancar în valoare de 55.700 de franci elvețieni, la acel moment francul având un curs de 2 lei. Împrumutul a fost făcut pe o perioadă de 16 ani, iar cu banii de la bancă și cu cei primiți în urma vânzării unei garsoniere familia și-a cumpărat un apartament cu două camere. Între timp, ambii soți și-au pierdut serviciul. Ulterior, bărbatul s-a angajat cu salariul minim pe economie.
“Când am văzut că nu mai putem plăti, ne-am dus la bancă să negociem, poate găsim o soluție, pentru că noi suntem de bună-credință și vrem să ne achităm de obligații. Ne-au zis că poate găsim să vindem ceva al părinților de la țară, o căruță, vaci, cai, mi-au cerut să vând haina de pe tatăl meu”, a declarat, pentru Mediafax, Mariana Naghi. Iar cazul nu este singular. Marius Gheorghe din Ploiești, care a lucrat în domeniul bancar, spune că a fost concediat după ce reprezentanții băncii la care are un credit în franci elvețieni l-au sunat în mod repetat la serviciu și i-au pus poprire pe salariu, în condițiile în care nu a mai putut plăti ratele din cauza întăririi monedei elvețiene.
”M-a sunat o doamnă și mi-a spus că am de achitat ratele la bancă. I-am spus că am nevoie de sprijin, că nu mai pot achita, având în vedere valoarea la care a ajuns francul. Mi-a spus să duc a doua zi la bancă 2.000 de franci. I-am zis că nu am și m-a întrebat dacă nu am nimic de vânzare prin casă, vreun televizor sau poate vreun teren al părinților”, susține Gheorghe.
Guvernatorul BNR „empatizează“ cu datornicii
Deși au avut loc numeroase dezbateri în Parlament, până acum nu s-a găsit o rezolvare în cazul datornicilor care nu-și mai pot achita ratele. Banca Centrală le-a recomandat acestora să negocieze fiecare în parte cu banca de unde au luat împrumutul, soluție fără nici un efect. BNR ar trebui să se implice „mult mai mult” în rezolvarea situaţiei persoanelor care au credite în franci elveţieni, întrucât deţine mijloacele prin care să se impună, şi să vină cu soluţii suplimentare după discuţii cu băncile, a declarat, duminică, într-o emisiune televizată, ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.
„Aici (despre creditele în franci elveţieni – n.r.) vorbim de politica monetară, pe care o face Banca Naţională a României. Guvernul se ocupă de politica fiscal-bugetară. Cred şi mi-aş dori să văd Banca Naţională implicându-se mult mai mult în această problemă, mai ales că, din punctul meu de vedere, au şi mijloacele prin care pot să se impună. Băncile comerciale trebuie să îndeplinească destul de multe criterii impuse de Banca Naţională şi cred că pentru această situaţie BNR ar putea să aibă o discuţie mult mai -aplicată cu aceste bănci, astfel încât dumnealor să-şi dorească cât mai mult să reducă aceste credite”, a spus Vâlcov. Întrebat dacă este dispus să-şi dea demisia în cazul în care soluţia propusă de Guvern nu va reprezenta un ajutor real pentru clienţii băncilor cu probleme, Vâlcov a afirmat că nu vede de ce trebuie să părăsească -postul de ministru al Finanţelor dacă nu se rezolvă o problemă monetară a -României, în condiţiile în care el se ocupă de politica fiscal-bugetară.
„Aici răspunde guvernatorul Băncii Naţionale, este politica monetară a României, să nu confundăm politica monetară cu cea fiscal-bugetară”, a afirmat reprezentantul Guvernului. În replică, referindu-se la protestul organizat în mai multe orașe de cei care au împrumuturi în franci -elveţieni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a afirmat: “Empatizăm cu cei care au ieșit în stradă, dar empatie nu înseamnă să încălcăm -legea”.
În timp ce în România se stabilesc cauțiuni de 26 de ori mai mari decât venitul familiei datornice, Ungaria a decis conversia în forinţi a creditelor în valută, iar Croaţia a îngheţat cursul la valoarea anterioară întăririi francului elveţian. De asemenea, guvernul de la Zagreb a anunțat că va șterge datoriile celor mai săraci cetățeni, care nu au nici proprietăți și nici economii. De această măsură vor beneficia circa 60.000 de croați.