Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă din Constanţa are o veste bună pentru şomerii constănţeni: numărul posturilor disponibile este mai mare cu circa 50% faţă de săptămâna trecută. Vestea proastă este că vorbim, în continuare, de cifre extrem de mici: 161 de posturi pentru tot judeţul, în perioada 13 – 19 februarie (faţă de 101 în perioada precedentă).
Ca şi la raportarea precedentă, cele mai multe poziţii libere (60) sunt destinate asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav. În top urmează asistenţii medicali generalişti, pentru care se oferă 18 posturi, şi polizatorii, care au la dispoziţie 16 locuri. Dacă sunteţi lăcătuş mecanic sau sudor aveţi la dispoziţie câte zece posturi libere la angajatori din judeţ.
Pentru persoanele cu studii superioare oferta este extrem de limitată. Se caută un inginer de sistem în informatică, un inginer electroenergetică, un inginer de nave şi un consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist în economie generală.
Peste 350 de posturi în Europa
Dacă vreţi să munciţi într-o ţară din Europa, puteţi de asemenea apela la AJOFM Constanţa, care vă poate îndruma spre unul dintre cele 354 de locuri de muncă disponibile în Austria, Germania, Franţa, Danemarca, Olanda, Norvegia, Marea Britanie, Cehia şi Ungaria. Sunt disponibile servicii variate, de la cele pentru fainţari, dulgheri, sudori, la medici, ingineri, specialişti în IT. Salariile variază în funcţie de pregătire şi de ţară. În Austria un muncitor necalificat poate câştiga de la 2.100 de euro net pe lună, pe când în Franţa un medic generalist poate ajunge la 10.000 de euro pe lună. Condiţia, pentru toate locurile de muncă disponibile în străinătate, este să cunoaşteţi limba ţării respective, la nivel mediu, pentru muncitori, sau avansat, pentru posturile mai bine plătite.