10.9 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăAlegeri 2016Justiţia UE dă dreptate datornicilor la bănci în cazul ordonanţei creditelor

Justiţia UE dă dreptate datornicilor la bănci în cazul ordonanţei creditelor

Curtea de Justiţie a UE a publicat ieri o decizie în care arată că statul român avea libertatea, dacă voia, să aplice pre­ve­derile OUG 50/2010 şi în cazul creditelor ipotecare sau al celor angajate deja, infirmând spusele de atunci ale banche­rilor, ale BNR, ale FMI conform cărora forma iniţială, generoasă a ordonanţei contravenea directivei europene din domeniu.

Drepturile a peste patru milioane de debitori români faţă de bănci s-ar putea schimba în bine, dacă statul va ţine cont de o decizie publicată ieri de către Curtea de Justiţie a UE în privinţa aplicabilităţii OUG 50/2012. Reamintim că ordonanţa a fost realizată iniţial într-o formă generoasă pentru persoanele împrumutate, după care aceasta a fost serios amputată de către Parlament în urma lobby-ului făcut de bancheri, de declaraţiile conducerii Băncii Naţionale şi, nu în ultimul rând, de către FMI.

Dacă în forma iniţială OUG 50/2010 se aplica şi creditelor ipotecare sau celor contractate anterior intrării ordonanţei în vigoare, modificări radicale ale acesteia au limitat aplicabilitatea ei doar la împrumuturile luate după ce aceasta a devenit aplicabilă. În plus, modificările au scos activitatea băncilor faţă de debitori de sub puterea Autorităţii Naţionale de Protec­ţie a Consumatorilor (ANPC). Toate aceste modificări au fost făcute cu argumentul că sunt depăşite prevederile Directivei 48/2008 a contractelor de credit, însă decizia publicată ieri arată că dacă ordonanţa ar fi rămas în forma iniţială prevederile ei nu ar fi fost încălcate.

Volksbank pierde în faţa clienţilor

Pronunţarea a fost făcută în urma unei solicitări a Judecătoriei Călăraşi, în cazul unei acţiuni dintre Volksbank şi clienţii acesteia. Banca a preceput împru­mutaţilor un comision de risc în cazul acordării creditelor de 0,2% din soldul acestuia, plătibil lunar pe toată durata acestuia. ANPC a apreciat că preceperea comisionului nu era prevăzută în ordo­nanţă şi, ca urmare, a amendat Volksbank, aplicându-i sancţiuni complementare.  În faţa Judecătoriei Călăraşi, Volksbank a arătat că anumite dispoziţii ale ordonanţei erau contrare directivei. Prin urmare, instanţa de trimitere a solicitat Curţii de Justiţie să precizeze domeniul de aplicare al acestei directive.

CJUE a decis că statul român a avut toate pârghiile legale când a extins efectele OUG 50 la toate creditele acordate persoanelor fizice, inclusiv la cele gajate cu o proprietate imobiliară, deşi legea europeană se referea doar la creditele de consum.  „Statele membre pot aplica, în conformitate cu legislaţia Uniunii, dispo­ziţiile directivei menţio­nate în domenii care nu intră în sfera sa de aplicare”, spune CJUE. Apoi, Curtea a stabilit că statele membre pot extinde aplicarea legii şi la contractele în derulare. De asemenea, Curtea spune că statele membre pot decide şi ce fel de comisioane pot percepe băncile, chiar dacă acest lucru nu era stabilit în directiva europeană – OUG 50 a limitat numărul de comisioane la: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalităţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

CJUE a stabilit că statul român poate, chiar dacă nu este prevăzut în directiva europeană, să dea dreptul protecţiei consumatorilor de a aplica sancţiuni băncilor în cazul în care clienţii formulează plângeri care se dovedesc a fi întemeiate. 

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Adolescent de 15 ani mort într-un accident pe un drum din județul Dolj

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident tragic pe drumul județean 561 B, la intrarea în satul Zăval, județul...
Ultima oră
Pe aceeași temă