6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăAlegeri 2016ITM Cluj: Bechtel nu a respectat legea în cazul concedierilor colective

ITM Cluj: Bechtel nu a respectat legea în cazul concedierilor colective

Directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj, Emilian Roşca, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că Bechtel nu a respectat nici procedura consultării sindicatelor prevăzută de Codul Muncii, transmite corespondentul Mediafax.

„Procedura consultării prevăzută de art. 69 Codul Muncii, respectiv art. 5 din Legea 467/ 2006. nu a fost respectată din punctul de vedere al modului în care s-a desfăşurat şi al informaţiilor prezentate, precum şi al lipsei de concluzii care ar trebui să emane dintr-un document comun încheiat în momentul şi la locul discuţiilor şi semnat de ambele părţi. Prin urmare, în baza constatărilor ITM Cluj, concedierea colectivă iniţiată de Bechtel nu a respectat procedura impusă de lege, aceasta conţinând vicii care pot atrage anularea ei de către instanţele de judecată”, a afirmat Roşca, care a prezentat concluziile controlului declanşat în 11 martie la Bechtel, la sesizarea sindicatelor din companie.

Şeful ITM Cluj a precizat că o concediere colectivă presupune parcurgerea unei proceduri prevăzută de Codul Muncii şi de Contractul Colectiv Unic la nivel naţional, iar aceasta prevede respectarea din partea angajatorului a etapelor şi termenelor prevăzute de lege cu scopul de a proteja drepturile salariaţilor.

„Angajatorul avea obligaţia de a furniza partenerilor de dialog social informaţii relevante cu privire la criteriile reale avute în vedere şi cele prevăzute în contractele colective de muncă aplicabile, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere. S-a stabilit că Bechtel nu a furnizat aceste informaţii, iar cele două organizaţii sindicale (Sindicatul «Transilvania» şi sindicatul «Ardealul Autostad» din cadrul Bechtel – n.r.) nu au avut materialul necesar pentru a putea să facă propuneri angajatorului pentru diminuarea concedierilor colective”, a explicat directorul coordonator al ITM Cluj.

Potrivit acestuia, în urma controlului s-a constatat că, în contradicţie cu iniţierea procedurii de concediere colectivă, Bechtel a hotărât, „fără să consulte partenerii sociali, să trimită în şomaj tehnic 957 de lucrători”, începând cu 1 februarie, până în 30 aprilie 2010.

„Astfel, cele două intenţii exprimate de angajator, respectiv concedierea colectivă, în paralel cu menţinerea personalului plătit în şomaj tehnic, sunt contradictorii, indicând că nu există la nivelul conducerii o preocupare reală pentru ieşirea din situaţia limită prezentată”, a subliniat Emilian Roşca.
Acesta a menţionat că Bechtel avea obligaţia ca informarea despre situaţia de pe şantierul Autostrăzii Transilvania să se facă într-un moment, într-un mod şi cu un conţinut corespunzător „pentru a permite reprezentanţilor angajaţilor să examineze problema în mod adecvat şi să pregătească, dacă este cazul, consultarea”.

„Din materialele prezentate de angajator în timpul controlului, nu se poate pune în evidenţă care sunt elementele tehnico-economice în urma cărora să se poată găsi soluţii din partea partenerilor sindicali. Rezultă că Bechtel a procedat la concedierea colectivă fără ca motivele economice invocate să fie suficient argumentate, aspect ce reiese şi din notificările de concediere colectivă”, a spus şeful ITM Cluj.

Emilian Roşca a adăugat că din controalele anterioare ale ITM Cluj a reieşit că Bechtel a încercat să concedieze salariaţi din motive de necorespundere profesională.

O altă constatare a echipei de control a ITM Cluj este că au fost ignorate de către Bechtel şi dispoziţiile cu privire la consultarea în momentul şi în modul prevăzut de lege pentru găsirea unor soluţii comune cu sindicatele.

„Bechtel a eliminat unilateral din textul iniţial al minutei de la întâlnirea cu sindicatele mai multe informaţii, legate de solicitarea detalierii de continuarea a activităţii şi anume aceea de a se construi zece kilometri de autostradă cu un număr de 300 salariaţi, dar au fost eliminate şi susţinerile reprezentantului CNADNR, cu privire la plata restanţelor până în aprilie 2010 şi deschiderea finanţării începând tot cu luna aprilie”, a mai spus Roşca.

Potrivit acestuia, în baza concluziilor ITM Cluj, sindicaliştii de la Bechtel pot să se adreseze instanţei şi să ceară anularea procedurii de concedire colectivă.

 

Lider sindicat Bechtel: Concluziile ITM ne ajută dacă vom da în judecată compania americană

Concluziile raportului de control al ITM Cluj, care arată că Bechtel nu a respectat procedura în ceea ce priveşte iniţierea concedierii colective a peste 1.900 de angajaţi, ajută sindicatele dacă se vor decide să acţioneze în instanţă compania, susţine liderul sindicatului „Transilvania”, Mihai Lup.

Liderul sindicatului „Transilvania”, Mihai Lup, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că membrii celor două sindicate din cadrul Bechtel – „Transilvania” şi „Ardealul Autostad” – urmează să aibă o întâlnire cu reprezentanţii Cartel Alfa şi să se stabilească măsurile care vor fi luate.

„Concluziile raportului de control al ITM Cluj, care arată că Bechtel nu a respectat procedura de concediere colectivă, ajută sindicatele în eventualitatea în care vom decide acţionarea Bechtel în instanţă pentru a cere anularea procedurii. Reprezentanţii sindicatelor se vor întâlni pentru a vedea ce măsuri vom lua în continuare”, a spus Lup.

Potrivit acestuia, o decizie privind acţiunile sindicatelor privind intenţia companiei Bechtel de concediere colectivă a peste 1.900 de persoane de pe şantierul Autostrăzii Transilvania va fi luată în cursul zilei de miercuri.
Mihai Lup a precizat că sindicaliştii vor avea, marţi, o nouă rundă de întâlniri cu reprezentanţii companiei Bechtel, după întoarcerea din SUA a directorului Bechtel România, Michael Swinford.

Sindicatul din cadrul companiei Bechtel a depus, în 9 martie, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi la ITM Cluj o solicitare privind anularea, în instanţă, a deciziei de disponibilizare colectivă a peste 1.900 de persoane de pe şantierul Autostrăzii Transilvania.

Guvernul şi Bechtel vor semna un acord de continuare a lucrărilor la autostrada Transilvania în aprilie, cu achitarea altei tranşe din datoria faţă de companie, partea română apreciind că în 2010 vor fi finalizaţi circa 20 kilometri, iar două treimi dintre angajaţii constructorului vor fi păstraţi.

Lucrările vor fi finanţate prin credite de angajament stabilite în funcţie de volumul lucrărilor şi achitate după execuţie.

 

În ceea ce priveşte concedierea angajaţilor Bechtel, conducerea companiei americane va analiza în următoarele luni care este necesarul de personal pentru continuarea lucrărilor, partea română apreciind că două treimi dintre muncitori vor fi păstraţi.

Bechtel a inaugurat, la 1 decembrie 2008, primii 42 de kilometri ai autostrăzii Transilvania, respectiv tronsonul 2B Turda-Gilău. Pentru 2010, autorităţile au anunţat că vor să finalizeze, dacă va exista finanţare, tronsonul Turda-Gilău, prin construirea celorlalţi 9,4 kilometri, viaductul de la Suplacu de Barcău, în lungime de 2 kilometri, şi alţi 18 kilometri între localităţile Dolea şi Sarsig, din Bihor, pe secţiunea 3C a autostrăzii.

La începutul lunii martie, premierul Boc a declarat că lucrările la Autostrada Transilvania vor continua în acest an, prioritare fiind tronsoanele Turda – Câmpia Turzii şi Gilău – Huedin, pe 18 kilometri, iar în această lună va fi plătită o nouă tranşă din datoria pe care statul o are către Bechtel.

Cele mai citite

FRF acuză Federația de Fotbal din Kosovo de premeditare. Sloganul „Kosovo este Serbia” nu e rasist

Federaţia Română de Fotbal susţine, într-un comunicat de presă remis în urma incidentelor de la meciul din Liga Naţiunilor România - Kosovo de pe...

FRF acuză Federația de Fotbal din Kosovo de premeditare. Sloganul „Kosovo este Serbia” nu e rasist

Federaţia Română de Fotbal susţine, într-un comunicat de presă remis în urma incidentelor de la meciul din Liga Naţiunilor România - Kosovo de pe...

Sondajele prezidențiale: Ciolacu și Simion, favoriți pentru turul doi, dar lupta rămâne strânsă

Sondaje recente indică avansul lui Marcel Ciolacu și o competiție acerbă între George Simion și Elena Lasconi pentru locul secund. Discrepanțele între rezultatele diferitelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă