» Cu dobanzi de politica monetara aproape de minimele istorice in mai toate economiile dezvoltate, investitorii captivi pe obligatiuni vor fi executati cinic de rata inflatiei.
» Pierderile le vom simti pe pielea noastra: fondurile de pensii sunt creditori constanti ai guvernelor si prefera de regula instrumentele cu venit fix.
Privind un grafic al randamentelor bondurilor americane cu scadenta la 10 ani observam ciclicitatea: de la dobanzi de 2% in 1955 s-a ajuns la 15% in mai putin de 30 de ani (in 1982), pentru a scadea din nou la 2% la inceputul acestui an, la cel mai redus nivel deci din ultimii 55 de ani. Evolutiile recente sunt, pe de-o parte, efectul panicii (investitorii se refugiau de pe burse si companii financiare cautand un plasament sigur), dar si al scaderii dobanzii de politica monetara in SUA la aproape 0%. Cum strategia americanilor de a pompa cu larghete bani in banci la costuri derizorii in speranta revenirii cresterii economice a fost copiata la scara larga – sa nu uitam ca dobanda de politica monetara in UE este 1% – randamentul instrumentelor cu venit fix a fost in 2009 la cele mai reduse cote din ultimii 10 ani (in prezent se contureaza o usoara crestere, investitorii constientizand primejdia inflatiei).
Asta inseamna o oportunitate extraordinara pentru cei care vand astfel de produse si un risc considerabil pentru cei ce le cumpara. Spunem acesta deoarece miliardele pompate in banci pentru a le impiedica sa falimenteze vor genera la un moment dat presiuni inflationiste considerabile, iar pentru ca banii sa fie aspirati inapoi vor trebui urcate dobanzile (vezi situatia de la inceputul anilor ‘80). Cum bondurile guvernamentale nu au rata dobanzii legata de un indice de referinta (inflatie sau dobanda interbancara), precum se intampla cu obligatiunile municipale din Romania, o crestere a dobanzii inseamna din perspectiva cotatiilor bursiere o scadere a pretului bondurilor (pentru a permite cresterea randamentelor pentru noii cumparatori). Cum ne afecteaza asta? Pai, sa ne gandim la portofoliile fondurilor de pensii, obligatorii si facultative. Ele investesc masiv in astfel de instrumente cu venit fix, considerate sigure.
Daca peste cativa ani dobanzile acestora vor fi semnificativ peste cele actuale (si nu vedem cum se va putea evita acest lucru de vreme ce datoriile publice ale statelor sunt la maxime istorice, iar finantarea lor va deveni tot mai anevoioasa), fondurile de pensii vor avea niste pierderi de marcat pe aceste instrumente, pierderi pe care le vor transfera asiguratilor in momentul pensionarii.
Atentie la noile emisiuni
Investitorii care au pariat pe obligatiunile bancilor autohtone au marcat pierderi frumoase in ultima vreme. Vezi obligatiunile BIRD, BCR etc. care au oferit la sfarsitul anului 2006 dobanzi fixe de 6,5%, respectiv 7,25%, iar peste numai doi ani dobanzile depozitelor bancare la termen erau deja de peste doua ori mai mari. Banuim ca se vor gasi si in perioada urmatoare niscaiva institutii financiare care, profitand de o relativa stabili-zare a economiei, sa ofere investitorilor obligatiuni cu randamente fixe stiind foarte bine ca se va intra intr-o zodie inflationista relativ repede.
Pe termen mediu si lung deci, in loc de a pandi plasamentele "sigure" garantate de stat, mai bine invatati cum sa pariati pe activele care vor reactiona cel mai bine la inflatie (metale pretioase si industriale, energie, industrie alimentara etc). Este inutil sa avertizam asupra efectului revenirii inflatiei asupra celor care iau acum credite in valuta. Dobanzile de referinta (Euribor, Libor) sunt la minime istorice, iar orice crestere a acestora pentru a contracara inflatia va genera rate lunare mai mari de platit la banca (aviz amatorilor de a profita de oportunitatile Programului "Prima Casa" luand credite in euro).
