5 C
București
miercuri, 29 ianuarie 2025
AcasăAlegeri 2016Inventis Forum

Inventis Forum

Aproximativ 100 de participanţi au fost prezenţi, timp de două zile, pe 16 -17 iunie, la Inventis Forum 2010, eveniment dedicat industriei de resurse umane din România şi organizat de Business-Edu.

Printre cei prezenţi s-au numărat atât specia­lişti în domeniul resu­r­selor umane cu funcţii de con­ducere din companii mijlocii şi mari, cum ar fi BRD, BCR, Petrom, Vodafone etc., organizaţii studenţeşti, pre­zente cu proiecte inovative, cum ar fi ARDOR şi CROS, dar şi persoane în căutare de dezvoltare personală şi oportunităţi de afaceri. Fiecare dintre cele două zile a fost marcată de prezenţa unui invitat special. Astfel, pe 16 iunie, momentul special pregătit de organizatorii Inventis a fost prezenţa lui Răzvan Mazilu, cunoscut dansator şi artist român. Răzvan Mazilu a dansat timp de câteva minute în faţa participanţilor un fragment dintr-o parodie de cabaret şi, de asemenea, a ţi­nut un dialog deschis cu participanţii. În cea de-a doua zi a forumului, invitatul special a fost Alex Găvan, singurul român care la aproape 27 de ani a cucerit trei vârfuri de peste 8.000 de metri din lanţul 
Himalaya. Acesta a prezentat în faţa participanţilor filmuleţe cu ascensiunile sale 
şi a ţinut un discurs despre similarităţile unei ascensiuni la mare altitudine şi ascensiunea în business. Una dintre cele mai populare şi îndelung aplaudate prezentări a fost cea a lui Radu Coşarcă, intitulată „Specificul românesc şi impactul în business”. Radu Coşarcă a prezentat detaliat şi cu mult umor factorii istorici care au influenţat mentalitatea şi comportamentul românilor în mediul de business atunci când  fac afaceri cu persoane din Vestul Europei.  

Cele mai citite

David Beckham dezvăluie planurile de viitor ale lui Lionel Messi

David Beckham a confirmat planurile lui Lionel Messi de a reveni la Barcelona, în ciuda faptului că starul argentinian este în prezent sub contract...

Raluca Turcan îl acuză pe Lucian Romașcanu de denigrare în contextul furtului tezaurului dacic din Olanda

Fostul ministru al Culturii, Raluca Turcan, a lansat acuzații dure la adresa fostului ministru Lucian Romașcanu, susținând că acesta a orchestrat o campanie de...

„Ceasul Apocalipsei”, tot mai aproape de sfârșitul lumii

Într-o decizie alarmantă, oamenii de știință de la "Bulletin of the Atomic Scientists" au mutat "Ceasul Apocalipsei" la doar 89 de secunde de miezul...
Ultima oră
Pe aceeași temă