S-ar parea ca singurul care a avut o strategie in Romania, desigur, din punctul sau de vedere, a fost FMI. Poate ca instrument al vreunui centru al finantei mondiale! Planul a fost diabolic. Europa de Est fusese in ultimii cinci ani terenul unei expansiuni financiare de mare viteza din partea capitalului vest-european, vehiculul acestei expansiuni fiind bancile. Alimentate masiv cu resurse de la mamele lor din Occident, acestea au creat prin creditare in Europa de Est consum artificial intr-o viteza ametitoare pentru produsele din Vest. Era evident ca un asemenea sistem nu putea tine decat pasager. Ar fi cazut cu criza mondiala sau fara ea! Pentru ca genera asemenea dezarticulari si dezechilibre, si deci vulnerabilitati, in tarile Europei de Est, incat nu se putea rezista mult timp. Declansarea crizei in Vest n-a facut decat sa grabeasca deznodamantul, obligand tarile din Est sa infrunte criza cu niste vulnerabilitati extreme.
Pe care tocmai Vestul, care le crease, le-a taxat in contextul crizei. Finantarea propriilor banci din Est a fost oprita de catre mamele lor din Vest. Bancile vestice din Est au cautat atunci la organizatiile internationale (de la FMI la Uniunea Europeana) interventia necesara pentru continuarea finantarii lor. FMI a avut ideea dramatica – pe care n-o folosise nicicand altadata – de a pune statele din Est sa se imprumute spre a oferi aceasta finantare. Cobai: Romania! Banul vine de la FMI pe piata est-europeana, aici se afla la dispozitia firmelor straine vestice, iar costul operatiunii este acoperit de contribuabilul din tara respectiva. In cazul Romaniei, tipul acesta de abordare se potrivea manusa. O buna parte din rezervele valutare ale tarii era constituita din rezerve minime obligatorii in valuta ale bancilor la banca centrala. FMI aduce bani in schimbul eliberarii de catre BNR, la dispozitia bancilor, a acestor resurse.
Un teatru ieftin s-a jucat cu, vezi, Doamne, niste angajamente ale bancilor straine de a nu trimite banii eliberati de BNR la mamele lor in Occident! si este necesar inca o data de subliniat ca platitorul final al operatiunii este contribuabilul roman, cel care achita rambursarea cu dobanda a banilor primiti de la FMI. Fie neintelegand cum sta treaba, fie in mod nefericit consiliat, fie nevoit sa cante aria, de vreme ce a fost obligat s-o accepte, dl Boc ne prezinta o imagine idilica asupra perspectivei. Banul de la FMI apara leul, iar banul eliberat de BNR ramane in tara si este folosit de banci la reluarea creditarii. Ca urmare, economia se revigoreaza si, spera domnia sa, apar in acest fel si resursele de a plati creditul de la FMI. Probabil, domnia sa a ajuns sa si creada in aceasta derulare, caci, de cum a constatat ca bancile straine au cam scos bani din Romania, contrar angajamentelor, a sarit ca ars, amenintandu-le cu suprataxe asupra profiturilor (neintelegand ca, daca vor, bancile pot trimite bani afara fara sa lase urme!).
Treaba insa, dupa cum arata lucrurile, nu merge! A fost de ajuns ca Banca Nationala sa recurga la un mic siretlic si socoteala din targ nu s-a mai potrivit cu cea de acasa. BNR a hotarat sa elibereze din rezervele minime obligatorii tot (cu reducerea cotei de la 40% la zero) ceea ce corespunde finantarilor pe termen de peste doi ani acordate de banci. Stupoare: nu s-au putut elibera decat vreo 800 milioane euro, caci doar doua miliarde euro sunt finantarile de peste doi ani acordate in valuta de catre bancile straine din Romania! Doua miliarde euro din vreo 25 miliarde euro! Se vede cam ce fel de finantari fac bancile straine din Romania! Pentru speculatii, pentru jaf financiar! Oricum, nu pentru investitii. Caci ce investitii sa se faca cu finantari sub doi ani?! Stupoare si mai mare: bancile straine nu s-au inghesuit sa-si deblocheze din BNR sumele ce le-ar fi revenit! Ele vizeaza grosul, adica finantarile pe termen scurt!
Mai mult, bancile straine din Romania au descoperit un nou rai in aceasta tara, pe seama statului roman. Ele sunt, desigur, captive in Romania, in asteptarea rambursarii creditelor acordate populatiei si unor companii cu capital autohton. Dupa ce, in lipsa finantarii de la mamele lor, au oprit creditarea, s-au repezit pe banul romanesc spre a-l atrage in depozite. Operatiunea a esuat in trei-patru luni, caci saracia la scara generala din Romania si-a evidentiat fata si, in ciuda dobanzilor fulminante la depozite, n-a mai fost ce sa se stranga de pe piata.
Era totul pe punctul de a se intreprinde ceva pe linia creditarii, caci totusi din credite traiesc bancile! Situatia precara in care se gaseste bugetul statului roman a salvat insa bancile straine din Romania. Pe bani buni si siguri, fara risc si cu castiguri mari, bancile au inceput sa imprumute la greu statul roman pentru ca acesta sa poata plati salariile, pensiile si cate si mai cate. Si au gasit astfel profitabilitatea cu care pot astepta acum fara griji recuperarea creditelor avansate populatiei si firmelor autohtone. Reluarea creditarii mai va, poate pe la sfantul asteapta! Fara ca dl Boc sa aiba motive de a le sanctiona cu taxa Robin Hood!
