Cu toate că ne-am dori cu toţi ca piaţa muncii să evolueze, atât din punctul de vedere al angajaţilor, cât şi al angajatorilor, se pare că subiectele principale care preocupă potenţialii candidaţi şi companiile angajatoare sunt tot cele legate de redactarea CV-urilor şi a scrisorilor de intenţie şi prezenţa la interviuri. Întrucât de câţiva ani buni, s-au scris numeroase articole despre redactarea CV-urilor şi a scrisorilor de intentie, şi mai puţin despre interviul de angajare, încercăm prin articolul prezent să echilibrăm puţin situaţia.
Pentru a înţelege corect subiectul, ar trebui să abordăm diferenţiat perspectiva candidatului şi pe cea a angajatorului.
Din perspectiva candidatului care a depus un CV şi a fost invitat la un interviu, acesta nu ar trebui privit ca o probă care trebuie promovată obligatoriu, ca un fel de examen. Orice interviu de angajare este un eveniment menit să ajute candidatul şi angajatorul să se cunoască reciproc.
Candidatul ar trebui să-şi propună ca unul din obiectivele importante de atins în cadrul unui interviu să-şi facă o imagine cât mai corectă despre companie şi despre postul pe care a candidat. În etapa de depunere a CV-ului, informaţiile pe care le are la dispoziţie un candidat sunt, de obicei, foarte puţine.
Dacă în anunţul de angajare se precizează care este numele companiei angajatoare, o documentare prealabilă cu privire la informaţiile publice disponibile despre compania respectivă este obligatorie înaintea interviului. Prin informaţii publice înţelegem însă informaţiile oficiale, referitoare la produsele, serviciile şi politicile companiei, şi nu bârfele sau comentariile informale de pe forumuri şi bloguri. Şi informaţiile neoficiale sunt utile, nu însă luate ca atare, ci numai în urma unei verificări prealabile. Este o greşeală să decidem să renunţăm la interviul la care ar urma să participăm în urma unor informaţii neoficiale. Putem folosi interviul respectiv pentru a pune întrebări de natură să clarifice informaţiile pe care le-am obţinut.
(va urma)
