Deja doar sapte dintre principalii investitori straini in Romania au transferat, in perioada scursa pana acum din 2009, catre firmele lor mama din Occident un miliard de euro sub forma de repatrieri din profiturile obtinute in 2008. Este vorba despre grupurile Vodafone, Orange, Lafarge, BCR-Erste Bank, BRD Groupe Soc. Gen., Alro (Vimetco) si Holcim. Nu sunt luate in considerare deocamdata, din lipsa de date, transferurile efectuate, de pilda, de Petrom-OMV sau Raiffeisen, de ArcelorMittal sau ING, de Metro sau Carrefour. Multi s-au repezit sa spuna ca, in conditiile de criza actuale, se asteptau la asemenea transferuri. Nu putini insa, calcandu-si pe inima, au recunoscut ca, tot din cauza profunzimii si ascutimii crizei, nu s-au realizat previziunile lor referitoare la mentinerea in tara a profiturilor realizate de companiile straine in contextul atractivitatii in continuare mai mari a pietei locale.
Ambele opinii sunt, din pacate, cam alaturi de drum. Nimeni nu poate, desigur, ignora importanta crizei in amplificarea unor repatrieri de profituri, dar nu acesta este in principal fenomenul. Exista chiar aprecieri din piata ca in primul semestru din 2009 repatrierile totale de profituri s-au injumatatit fata de aceeasi perioada din 2008 (2 miliarde euro, fata de 4 miliarde euro), explicatia fiind tocmai criza economica si financiara care a slabit disponibilitatile companiilor straine pentru capital de lucru. Asa ca, mai degraba, criza a subtiat decat a ingrosat transferurile de profituri catre strainatate.
si ca, mult mai probabil, este vorba de insusi fenomenul firesc – asupra caruia am atras atentia de mult si despre care am spus de circa doi ani ca va deveni pregnant sesizabil din 2009 – al intrarii in asa-numita faza a doua a investitiilor straine in Romania. Este faza in care motivatia pentru care vin aceste investitii intr-o tara – adica obtinerea de profituri – incepe sa-si faca simtite prezenta si efectele si in care iesirile sub forma de repatrieri de profituri incep sa atarne greu in balanta de plati, putand pune chiar in umbra intrarile sub forma de investitii noi.
Experienta istorica arata aproape fara exceptie, pe ansamblul tarilor lumii, ca investitiile directe straine ajuta balanta de plati a tarilor-gazda doar intr-o prima faza (cea de inceput). Dupa aceea, dintr-o a doua faza, in care insasi motivatia pentru care au venit in tara respectiva investitiile straine isi face efectele, impactul asupra balantei de plati devine negativ, intrarile de investitii noi nemaicompensand iesirile sub forma de profituri repatriate. S-a dovedit ca faza a doua incepe, in general, dupa 10-12 ani de la declansarea valului principal de investitii straine directe intr-o economie. Daca faza a doua incepe mai devreme, explicatia se afla in profiturile nefiresc de mari realizate de investitiile straine directe in tara cu pricina.
Acesta este scenariul mondial si nu vedem de ce ar fi altfel in Romania!
Cel mai probabil, Romania avea sa intre inca din 2009 in faza a doua a impactului investitiilor directe straine, adica la numai vreo sase ani de la debutul propriu-zis al investitiilor straine in Romania, care poate fi considerat anul 2003. Dramatic, pur si simplu dramatic! Evident, explicatia este aceeasi cu cea probata istoric: ratele inalte de profit, nefiresti, realizate de investitiile straine in Romania, dar uzuale in zonele tip tara bananiera, printre care se afla din pacate si Romania, chiar daca nu produce banane! Viteza extraordinara a ajungerii in faza a doua este determinata de structura investitiilor straine in Romania, care s-au aglomerat in sectoare de profit rapid si lejer (retail, banci, imobiliar), iar acolo unde s-au implicat totusi in sectoare de forta (industrie sau energetica) au facut-o preluand structuri deja existente (evitand pornirea in afaceri de la zero) sau in distributii, si nu in productia de energie, deci acolo unde se pot obtine profituri maxime cu investitii minime.
Contributia investitiilor straine directe consta in aceea ca, prin desfasurarea unei activitati intr-o tara recipienta, ajuta la ocuparea fortei de munca si la alimentarea bugetului. Marele lor avantaj este ca suplimenteaza resursele investitionale intr-o perioada de slabiciune a resurselor interne. Evident insa, acest avantaj se pierde o data ce contributia investitiilor straine directe la balanta de plati devine nula sau negativa (faza a doua). Valorificarea maxima a investitiilor straine are loc – daca are loc – pana la intrarea lor in faza a doua, cand resursele interne trebuie folosite pentru dezvoltarea infrastructurii publice si sociale. Daca insa faza a doua intervine extrem de rapid, partida este pierduta, intrucat, oricat ai fi fost de genial si eficient in valorificarea resurselor interne, nu exista practic timp pentru a trage foloase de pe urma investitiilor directe straine ca aport la balanta de plati.
In 2009 se va consemna si in Romania intrarea in faza a doua a investitiilor straine intr-o tara. si se va fi intrat in aceasta faza si cu criza, si fara criza. Probabil, iesirile sub forma de repatrieri de profituri din investitii anterioare vor fi chiar mai scazute decat ar fi fost in conditii de absenta a crizei, dar oricum intrarile sub forma de investitii noi se vor prabusi la jumatate, bilantul privind contributia la balanta de plati urmand a fi, pentru prima data, negativ.
