Alex Găvan consideră că voluntariatul are un avantaj principal faţă de un loc de muncă, pentru că vă permite să greşiţi, dar şi să încercaţi foarte multe lucruri diferite într-un timp relativ scurt. Evident, greşeala nu este încurajată să se repete, ci prin ea să fie dezvoltate noi deprinderi necesare pentru depăşirea a noi obstacole.
Mai mult, Găvan susţine că implicarea într-o asociaţie studenţească încă din timpul studiilor vă poate ajuta mai uşor să vă daţi seama de ceea ce credeţi că v-ar plăcea să faceţi, astfel evitând ca la finalizarea facultăţii să vă angajaţi pe posturi care nu vă inspiră.
Anul acesta, AIESEC (Asociaţia Internaţională a Studenţilor în Ştiinţele Economice şi Comerciale) împlineşte 20 de ani de când activează în România. Ce rol aţi avut în această asociaţie?
Eu am stat vreo trei ani şi ceva în AIESEC. Aici, în special am făcut marketing, vânzări, strângere de fonduri, media şi am lucrat şi pe proiecte. Programul de care sunt cel mai mândru şi pe care l-am dezvoltat în cadrul AIESEC se numea „Forward”, s-a întins pe perioada a unui an şi jumătare şi era un program de consiliere în carieră pentru studenţi. Concret, era o echipă de şase-şapte oameni care se ocupa de două componente ale programului: un portal de internet şi evenimente care permiteau studenţilor să se întâlnească cu diferite companii şi care aveau ca scop oferirea a unor noi oportunităţi de învăţare. Astfel, încercam să dăm studenţilor o fărâmă din domenii diverse, astfel încât ei să poată să aleagă sau să ajungă cu un pas mai aproape de ceea ce îşi doresc.
Cum aţi intrat în AIESEC?
Este o poveste lungă. Eu nu am fost acceptat din prima în AIESEC. Iniţial, am fost student timp de un an la Facultatea de Fizică, pentru că eram pasionat de acest domeniu până când mi-am dat seama că singura mea şansă cu fizica era să plec în afară, în cercetare. În România, ca profesor, aş fi avut toate şansele să mor de foame. Totuşi, eu voiam să rămân în România, aşa că doar cu câteva săptămâni înainte de sfârşitul primului an de facultate, mi-am dat seama că ar fi o idee bună să dau la Facultatea de Relaţii Internaţionale. Am fost admis, şi astfel am putut să intru în legătură cu AIESEC. Cu o experienţă în două ONG-uri, respectiv Asociaţia de Turism şi Ecologie Călţun Curtea de Argeş şi Salvamont Curtea de Argeş, am participat la o perioadă de probă pentru a putea fi acceptat în AIESEC. Pentru că sunt foarte mulţi doritori, are loc un proces de selecţie destul de complex, în urma căruia eu nu am fost cooptat. Dar, dacă nu am fost acceptat prin uşa din faţă, am intrat eu pe uşa din dos după vreo şase luni, perioadă în care m-am implicat destul de mult în diverse proiecte AIESEC, chiar dacă nu eram membru. Datorită acestei colaborări, am fost recunoscut ca membru.
Cât de importantă este afilierea voluntară la o asociaţie studenţească în timpul facultăţii?
Exagerând un pic, aş spune că este crucială. Sunt de părere că majoritatea lumii vine la facultate şi o termină, fără să aibă măcar un pic habar de ce face lucru ăsta. Ideea este că, odată ajuns în facultate, eşti extrem de dezorientat, dar în momentul în care absolvi devii şi mai dezorientat. Consider că înaintea unui job este mai bine să faci voluntariat. Genul acesta de implicare extra studii te ajută uşor să-ţi dai seama de ceea ce crezi că ţi-ar plăcea să faci şi de ceea ce crezi că în nici un caz nu este pentru tine, pentru că foarte multă lume ajunge să facă după facultate joburi care nu au nici o legătură cu ei şi astfel devin frustraţi şi blazaţi. Astfel, nu sunt productivi, nu mai au bucuria de a trăi, iar, atunci, cred că o astfel de implicare îţi oferă o grămadă de firimituri ca tu să-ţi dai seama care este genul de prăjitură pentru tine.
De ce spuneţi că este bine să faci voluntariat înaintea unui loc de muncă?
Marele atu al voluntariatului este că-ţi permite să greşeşti şi îţi permite să încerci foarte multe lucruri diferite într-un timp relativ scurt. Când vorbesc de greşeală mă refer să nu strici tot mersul organizaţiei. Spre exemplu, în AIESEC, te puteai implica în mult mai multe arii de activitate. Puteai să faci finanţe dar puteai să fii implicat şi în activitatea principala a AIESEC, programul de practică internaţională studenţească, şi, atunci, îţi dădeai seama că anumite lucruri nu sunt pentru tine. Voluntariatul este o formă extraordinară de educaţie non formală prin care te poţi dezvolta enorm foarte repede, dar cred că pentru a îşi indeplini cu adevărat menirea, trebuie ca tu să vrei la modul cel mai sincer şi curat să faci o diferenţă pentru cei din jurul tău.
Ce deprindere principală v-aţi dezvoltat în cadrul AIESEC?
Am învăţat să nu-mi fie frică să greşesc, aşa cum spuneam mai devreme. Asta nu înseamnă neapărat că eşti încurajat la tot pasul să greşeşti. În AIESEC, prin cultura sa, este în regulă să greşeşti pentru a putea învăţa din lucrurile respective. Tot aici, aş vrea să amintesc că genul acesta de organizaţie are darul de a te face să ai încredere în tine. Eşti în poziţia de a face lucrurile să se întâmple şi permanent ai feedback-ul echipei cu care lucrezi. În România, datorită structurii sale, AIESEC oferă membrilor săi peste patru sute de oportunităţi de leadership anual.
Care a fost primul loc de muncă pe care l-aţi avut?
Primul meu job a fost în cadrul unei companii de IT&C, Open Link, unde mă ocupam de business development. După această perioadă, am lucrat şi într-o firmă de imobiliare CB Richard&Ellis, după care mi-am dat seama că am ajuns în punctul în care trebuia să mă ocup de propriile proiecte.
Cum părinţii dumneavoastră lucrează în învăţământ, de ce nu aţi ales o carieră în acest domeniu, mai ales că sunteţi invitat la diferite evenimente pentru a vorbi şi a vă împărtăşi experienţa?
Pentru că nu sunt un pedagog bun. Cred că pot mult mai mult să ajut oamenii, împărtăşindu-mi experienţele mele şi făcând paralelă cu ceea ce fac ei. Prin asta, fiecare poate să-şi ia ceva din experienţa mea decât să le arăt oamenilor cum să facă lucrurile. Nu mă pricep să-ţi explic la modul teoretic foarte bine cum ar trebui să te caţeri. În schimb, prefer să-ţi arăt cum fac eu şi poate să-ţi ofer anumite sfaturi.
Cum aţi renunţat la ultimul loc de muncă şi cum aţi făcut trecerea la alpinismul de performanţă?
Iniţial, trecerea la alpinism nu a presupus să renunţ la job. Prima expediţie am avut-o în anul 2004, iar eu am fost angajat până în anul 2005. Într-un final, am renunţat la a mai fi angajat, pentru că nu am avut încotro, în sensul în care mi-am dat seama că nu este ceea ce eu vreau să fac şi obişnuiesc să fiu extrem de inflexibil atunci când vine vorba de ceea ce eu îmi doresc. Dacă eu nu fac ceea ce-mi place, tind să mă frustrez.Atunci, datoria mea este să fac tot ce-mi stă în putinţă ca să reuşesc să fac ceea ce îmi place, şi mă reprezintă. Pe de altă parte, consider că pentru a avea succes trebuie să fii 1.000% implicat în ceea ce faci. Încerc în fiecare zi să devin cea mai bună variantă a mea.
V-aţi gândit să vă redobândiţi statutul de angajat?
Nu se pune problema. Sunt o fire mult prea antreprenorială, iar singura reîntoarcere ar fi într-o organizaţie creată de mine sau ca partener într-o alta. Oricum, nu „statutul” de angajat e important, ci răspunsul la intrebarea „de ce fac asta sau astalaltă” contează.
V-aţi gândit deja la ceva concret?
Acum, proiectul meu pe următorii şapte-opt ani este să urc cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri fără să folosesc oxigen suplimentar. Iar, asta nu poate fi un part time job. Până in prezent, sunt doar 13 oameni în toată lumea care au reuşit să atingă toate vârfurile în stilul acesta. De asemenea, vreau să înfiinţez o fundaţie educaţională care să ofere oportunitati de învăţare şi dezvoltare unor copii care altfel nu ar putea să aibă acces la educaţie.
Aţi avut vreodată un mentor?
Nu ştiu dacă îi pot numi mentori, dar, cu siguranţă, sunt persoane pe care le admir foarte tare. Apreciez mult oamenii, cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi, care au puterea de a te inspira ca tu să-ţi găseşti propriul drum. Astfel, din România cred că îi pot numi pe Neagu Djuvara, Dumitru Popescu de la ARCA (Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică), Oana Pellea, Dan Puric, Ion Gavrilă Ogoranu sau Cristian Lascu de la National Geographic, ca să numesc doar câţiva, iar, în alpinism sunt foarte mulţi dar a căror nume probabil nu spun nimic în România. Aici, m-aş putea referi la alpinistul kazah Denis Urubko.
Ce vârfuri intenţionaţi să cuceriţi anul viitor?
Anul următor, voi merge iarăşi în Himalaya cu scopul de a realiza prima ascensiune româneasca a unor vârfuri de peste 8.000 m.
Alex Găvan este unul dintre cei mai de succes alpinişti români himalayeni. A urcat trei vârfuri cu altitudinea de peste 8.000 de metri, dintre care două în premieră românească (Cho Oyu – 8.201m, Gasherbrum 1 – 8.068m şi Makalu – 8.463m). În ascensiunile sale, Găvan nu foloseşte oxigen suplimentar. De asemenea, este fotograf şi speaker motivaţional. În plus, deţine o diplomă universitară în Relaţii Internaţionale obţinută în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a fost voluntar timp de şase ani în trei ONG-uri. Atunci când nu se caţără sau nu se antrenează, Găvan îşi împărtăşeşte propria experienţă, prin discursuri în care găseşte similarităţi între a escalada vârful unui munte cu a atinge performanţa în lumea afacerilor. Printre factorii-cheie de succes pe care îi împărtăşeşte se regăsesc leadershipul vizionar, atitudinea care face diferenţa, sinergia în echipe, angajamentul faţă de scopul urmărit, obiectivele clare şi evaluarea riscurilor.
20 de ani de AIESEC
AIESEC, cea mai mare organizaţie de tineri din lume, prezentă în peste 107 ţări şi teritorii, a aniversat 20 de ani de la înfiinţarea sa în România, în cadrul conferinţei Romania Youth Leadership Forum, în perioada 25-28 noiembrie.
„AIESEC România există în 15 comitete locale, situate în marile oraşe ale ţării, şi are un impact pozitiv în societate, oferind accesul la oportunităţi de leadership şi la învăţare”, a declarat Laura Diaconescu, preşedintele AIESEC România, în cadrul evenimentului „Care este impactului leadershipului asupra societăţii actuale?”.
Ediţia din acest an a adunat la Bucureşti peste 400 de tineri membri ai organizaţiei AIESEC din toate cele 15 centre universitare ale României. Scopul conferinţei a fost de a oferi participanţilor cadrul potrivit pentru a-şi descoperi şi dezvolta potenţialul de leadership. În acest sens, pe parcursul celor patru zile de activităţi, tinerii au avut acces la workshopuri pe diverse tematici din sfera leadershipului şi antreprenoriatul, prezente prin evenimentul Youth to Business Forum şi totodată la discursuri motivaţionale ale unor personalităţi pregnante din mediul social, în cadrul evenimentului Inspire Leadership.
Cosmin Alexandru, cofondator AIESEC România şi învitat la celebrarea celor 20 de ani, a precizat că AIESEC include tinerii în marea masă internaţională şi produce lideri creând oportunităţi pentru dezvoltarea abilităţilor de leadership. „În fiecare individ există capacităţile de lider, depinde numai de el dacă le inhibă sau nu. Un lider trebuie să ştie să fie condus în măsura în care conduce”, le-a spus fostul membru AIESEC tinerilor prezenţi la dezbatere.
