19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăAlegeri 2016FED face cartile

FED face cartile

Evenimentul central al saptamanii trecute a fost sedinta Bancii Federale, a carei decizie a luat prin surprindere pietele financiare, provocand cresteri spectaculoase.

In urma unui vot unanim, oficialii FED au hotarat reducerea dramatica a ratei dobanzii, pana la intervalul 0-0,25%. In plus, au afirmat ca sunt pregatiti sa foloseasca toate resursele disponibile pentru a sustine economia si a asigura stabilitatea preturilor.
Reactia pozitiva a investitorilor a determinat cea mai buna performanta a  indicilor bursieri din ultima luna.
Interesant de remarcat este ca, prin stabilirea unei benzi de variatie a ratei dobanzii, FED a demonstrat investitorilor flexibilitate si o maniera hotarata de stimulare a fluxului de lichiditati in sistem.
Dezbaterile privind soarta industriei auto americane inca nu s-au soldat cu nici un rezultat concret, iar titlurile General Motors si Ford au inregistrat oscilatii ample in ambele sensuri.
Supravietuirea celor doua companii este un factor vital pentru intreaga economie; acestea au in jur de 250.000 angajati in operatiunile proprii plus alti 100.000 in cadrul companiilor furnizoare de piese.
Un alt factor care, deocamdata, nu se simte in piata, dar probabil se va resimti in viitorul apropiat, este "scandalul Madoff", in care este implicat fostul director general de la Nasdaq, acuzat ca a fraudat clientii fondului sau cu suma-record de 50 miliarde USD.

Acest scandal afecteaza increderea si asa subreda in sistemul financiar, iar lipsa de incredere se poate traduce in retrageri ale investitorilor din diferite fonduri mutuale sau de tip hedge-fund, ceea ce ar putea determina, ulterior, noi valuri de ordine de vanzare.
In perioada 11-17 decembrie, indicele Dow Jones a avansat sustinut catre nivelul psihologic de 9.000 de puncte, apreciindu-se cu 3,02%, Nasdaq100 cu ±3,81%, iar S&P500 cu ±3,55%.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă