1.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăAlegeri 2016Evaluarea performanţelor

Evaluarea performanţelor

Pe măsură ce finalul anului se apropie, mulţi dintre cei care sunt angajaţi se gândesc la evaluarea ce va urma în anul următor, cu privire la rezultatele pe anul 2011. Fiecare final de an aduce după sine un bilanţ, iar companiile vor evalua rezultatele obţinute de salariaţi în 2011 în cursul primului trimestru al anului 2012.

Desigur că metodele de evaluare, eficienţa şi adecvarea lor la activitatea companiei sunt subiecte care pot fi discutate pe larg, însă ne vom opri de această dată la diferenţa dintre autoevaluare şi evaluarea pe care o face compania. Utilizat corect, un sistem de evaluare poate duce la îmbunătăţirea performanţelor. Evaluarea pe care compania o face cu privire la performanţele noastre se referă de cele mai multe ori la urmărirea unor indicatori de natură cantitativă de tip rezultate, dar şi a unor indicatori calitativi de tip performanţa în echipă. De multe ori, această evaluare conţine şi o autoevaluare care se referă mai degrabă la un set de indicatori de natură calitativă ce vizează calitatea relaţiei dintre angajaţi şi organizaţia angajatoare, precum şi calitatea interacţiunilor de natură profesională din interiorul organizaţiei.

Ce putem face noi în această perioadă pentru a pune bazele unei evaluări pozitive? În primul rând, o analiză obiectivă a activităţii noastre este imperativă. Acest lucru ne este necesar nouă pentru a vedea unde am putea să îmbunătăţim calitatea prestaţiei noastre şi care ne sunt punctele forte, dar şi cele slabe asupra cărora ar trebui să mai lucrăm. O privire onestă şi obiectivă asupra activităţii noastre este un prim pas esenţial într-o evaluare corectă. Importanţa acestui pas este adesea neglijată în pragul acestor evaluări, concentarea multor angajaţi fiind axată mai degrabă pe încadrarea cât mai prezentabilă în formatul de autoevaluare solicitat de organizaţia angajatoare.

Însă lipsa unei analize corecte va conduce la imposibilitatea de a ne îmbunătăţi în mod real performanţele şi adesea ne va priva şi de îmbunătăţirea condiţiilor şi a mediului de lucru din interiorul organizaţiei. Un ultim aspect legat de o autoevaluare a activităţii profesionale ar fi că întotdeauna o evaluare bună se axează pe obiectivele viitoare şi pe mijloacele implicate în atingerea lor. Evaluarea trebuie să aibă o proiecţie viitoare, scopul acesteia fiind îmbunătăţirea şi nu doar sesizarea unor aspecte mai puţin performante din activitatea ultimului an.


CRISTINA PASAT, General manager Professional

Cele mai citite

Percheziții în Sibiu și Vâlcea într-un dosar de corupție, privind emiterea deciziilor de pensionare

Anchetatorii au pus în executare 17 mandate de aducere emise de procuror, iar persoanele vizate urmează să fie audiate Ofițerii Direcției Generale Anticorupție au efectuat...

Kolo Muani, aproape de un transfer la Juventus! Francezul ar putea fi împrumutat de la PSG

Juventus Torino este pe punctul de a-l aduce pe Randal Kolo Muani de la Paris Saint-Germain, atacantul francez fiind aproape de un împrumut până...

Dan Șucu, întâlnire oficială cu guvernatorul Liguriei! Viitorul clubului Genoa în prim-plan

Dan Șucu, noul președinte al clubului Genoa, s-a întâlnit cu guvernatorul Liguriei, Marco Bucci, pentru a discuta despre viitorul echipei, proiectele legate de stadion...
Ultima oră
Pe aceeași temă