Asociaţia „Institutul Român Pentru Ajutorarea Copiilor Aflaţi în Dificultate”, ce poartă numele de „PITICOT” este o Asociaţie Non-Profit, care îşi propune să acorde ajutor copiilor bolnavi, cu dizabilităţi, săraci, precum şi oricărui copil aflat în dificultate, prin toate mijloacele materiale, financiare, morale şi spirituale.
Sistemul 2% permite contribuabililor persoane fizice să direcţioneze, fără costuri suplimentare, 2% din impozitul lor pe venit, datorat statului, către o organizaţie neguvernamentală.
Procedura este simplă:
Completaţi cu datele dumneavoastră Formularul 230 ( cei care au avut în 2010 un contract individual de muncă) sau Formularul 200 ( cei care au realizat venituri în 2010 din activităţi independente), pe care ni-l puteţi solicita să vi-l trimitem prin e-mail sau îl puteţi descărca de pe site-ul Asociaţiei „Piticot” www.piticot.org , şi îl puteţi depune direct la administraţia financiară de care aparţineţi cu domiciliul sau trimis, recomandat, prin poştă până la data de 15 mai 2011. O altă modalitate mai simplă de trimitere este aceea de a-l trimite prin poştă sau curierat la adresa Asociaţiei ( Oradea, Str. O.Densuseanu,nr.9, Bl.P191, Ap.2 ), sau scanat şi trimis prin e-mail la adresa lavinia@piticot.org , sau prin fax la nr. 0359-411.229, iar noi îl vom depune în numele dumneavoastră la administraţia financiară de care aparţineţi.
Atenţie ! Nu trebuie completată suma ce urmează a fi virată. Ea se calculează automat ca fiind 2% din impozitul datorat către stat. Se poate depune un singur formular 230 sau 200! Prin sistemul 2% se poate finanţa o singură organizaţie !