19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăAlegeri 2016Deprecierea euro faţă de dolar va continua 6-9 luni

Deprecierea euro faţă de dolar va continua 6-9 luni

Deprecierea euro faţă de dolar este cauzată aproape exclusiv de situaţia din Grecia, iar raportul euro/dolar va ajunge în următoarele 6-9 luni la 1,15, sau chiar sub acest nivel, spune Marco Valli, economist în cadrul grupului Unicredit, citat de Mediafax.

Euro a pierdut circa 15% faţă de dolar de la începutul anului şi se tranzacţiona luni în jurul cotaţiei de 1,22 dolari/euro. Potrivit economistului Unicredit, inflaţia din zona euro va fi de 1,5% în 2010 şi va urca la 1,8% anul viitor.

În România, grupul italian controlează banca UniCredit Ţiriac Bank şi mai multe firme de servicii financiare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă