» La vanzarea de euro, prima impusa de casele de schimb bancare echivaleaza cu dobanda pe 3 luni.
» Bancile castiga aproximativ 0,5% de la cei care vor sa transforme euro in lei, dar iau peste 1,4% pentru operatiunea inversa.
O dobanda de 5% pentru economiile in euro este considerata foarte buna pe piata bancara autohtona, dovada ca nu sunt multe banci care sa o ofere. Pentru a primi insa 5% pe an, deponentul va trebui sa se consoleze cu un castig lunar de 0,4%. Cei care vor sa puna bani deoparte in euro, pentru a se proteja in fata cresterii continue a deficitelor externe, descopera pe pielea lor cat de insignifianta este aceasta dobanda, bancile anulandu-le practic, mai bine de 3 luni de imobilizare a banilor, numai din cursul de schimb. Concret, am testat la inceputul saptamanii cursurile de schimb de la 3 banci: BCR, Transilvania, Millennium.
Fata de cursul oficial BNR de 3,5656 lei/euro, cotatiile de cumparare si vanzare a valutei se prezentau asa: 3,51 (C) – 3,61 (V) la Millennium, 3,53 (C) – 3,62 (V) la BCR si 3,51 (C) – 3,60 (V) la Banca Transilvania. In acel moment, pe piata interbancara (luni la ora 11.30) operatiunile se faceau la cursuri chiar mai mici decat cel de vineri stabilit de BNR, respectiv de 3,551 (C) – 3,555 (V) lei/euro. Cu alte cuvinte, bancile castigau peste 0,4% pe seama celor care schimbau euro in lei, dar luau de peste 3 ori mai mult celor care intentionau sa cumpere valuta. De ce aceasta discrepanta? Simplu, numarul celor care vin zilnic la ghiseu sa plateasca rate in euro este mult mai mare decat al celor care vor sa vanda valuta si, cum majoritatea lor au venituri in lei, bancile le fac automat si un schimb valutar la cursuri neprietenoase. Cu acest spor "nevinovat" de aproape 1,5% la fiecare plata, costul imprumutului in valuta este sensibil mai mare decat DAE calculata in momentul acordarii.
O solutie pentru acestia ar fi sa achizitioneze valuta de la case de schimb nebancare, unde cotatiile se construiesc cu o prima mai redusa fata de cursul oficial, dar aplicata simetric, atat la vanzare, cat si la cumparare, si sa apeleze la banci numai in cazul in care au de vandut euro. Din comoditate, multi prefera insa sa faca schimbul valutar in acelasi loc unde platesc si rata, ignorand diferentele de curs cu ideea ca, oricum, la sume mici nu conteaza pre mult. O banca nu va negjija insa niciodata procentele mici, chiar si cele de dupa virgula, daca le poate aduna de la cat mai multi.