-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Cum trec asigurătorii peste criză

Cum trec asigurătorii peste criză

Scăderile pieţei auto nu pot fi compensate decât prin inovaţie, deşi legile rigide lasă puţin loc pentru invenţii.

Companiile de asigurări din România, dependente în mare măsură de evoluţia poliţelor obligatorii pentru accidente, se află în faţa unei mari provocări în condiţiile în care piaţa auto este în declin încă din 2009. Pentru că preţurile RCA nu mai pot merge decât în sus, asigurătorii sunt obligaţi să apeleze la alte metode pentru a supravieţui crizei şi, eventual, pentru a face profit. Inovaţia se conturează ca una dintre soluţii, deşi aplicabilitatea ei este limitată de legislaţia de specialitate. Răspunderea civilă auto, fiind o asigurare obligatorie care are drept beneficiar terţele persoane păgubite, nu lasă loc pentru foarte multe inovaţii din partea companiilor. Există însă loc şi pentru metode noi, cum ar fi cross-sellingul, despre care s-a vorbit enorm. O sursă de „inspiraţie” sunt şi metodele aplicate de către companiile din alte ţări.

Ar putea companiile din România să ofere acoperiri suplimentare alături de RCA, aşa cum fac asigurătorii din alte ţări? În mod cert, nu în viitorul apropiat. Deşi astfel de beneficii ar aduce o notorietate de necontestat companiei care le pune în practică, acestea presupun costuri suplimentare pe care asigurătorii nu şi le pot permite în prezent.

Tendinţa de a oferi ca beneficii alte produse de asigurare, ca stimulent de vânzare, a devenit din ce în ce mai evidentă. Treptat, acoperirile şi serviciile suplimentare din gama celor menţionate anterior vor deveni din ce în ce mai des întâlnite, în primul rând pentru că beneficiile sunt mai mult decât clare.

Cum este în Occident

Anglia – Legea stipulează că şoferii trebuie să fie asiguraţi sau să aibă un depozit de minimum 500.000 lire sterline. Astfel, pentru a satisface cerinţele minime ale Road Traffic Act, există o asigurare de răspundere civilă, pusă la dispoziţia şoferilor prin intermediul companiilor de asigurări private.

Din acest punct de vedere, companiile au libertatea de a oferi limite de acoperire. Spre exemplu, într-o poliţă oferită în prezent de o companie din Marea Britanie se oferă acoperire standard în timpul folosirii maşinii proprii de până la 20 de milioane lire sterline pentru vătămări corporale şi de un milion de lire sterline pentru daune materiale, la care se poate adăuga opţional o clauză prin care şoferul beneficiază de protecţie şi în cazul în care foloseşte un alt vehicul decât al lui.

Statele Unite ale Americii – Asigurarea este obligatorie în majoritatea statelor, însă aceasta se aplică diferit în unele regiuni. În Virginia, proprietarii de vehicule pot opta să plătească o taxă de 500 de dolari către autorităţi pentru fiecare ma-şină, evitând astfel să cumpere o asigurare. De obicei, minimul impus de lege este asigurarea de răspundere civilă, cu anumite plafoane, în funcţie de tipul de pagubă. Totuşi, este important de ştiut că limitele maxime nu sunt specificate.

Germania – În Germania, sistemul este similar celui din România, astfel încât fiecare autovehicul supus înmatriculării trebuie să fie asigurat pentru răspundere civilă. Alături de aceasta, fiecare îşi poate asigura maşina pentru alte riscuri prin poliţa CASCO.

În ambele cazuri, primele sunt calculate în funcţie de un profil bine stabilit al clientului. Totuşi, există şi varianta de asigurare „fully comprehensive”, care reprezintă o poliţă de răspundere civilă auto la care se pot adăuga clauze caracteristice poliţelor CASCO. De asemenea, companiile pot oferta diferit, în funcţie de limita de acoperire impusă de către stat. Pe lângă această limită, o companie poate oferi, o altă limită de acoperire, mult mai mare.

Cele mai citite

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...
Ultima oră
Pe aceeași temă