20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăAlegeri 2016Cum să vă purtaţi cu şeful (1)

Cum să vă purtaţi cu şeful (1)

Î.Sunt angajată la o firmă de consultanţă şi sunt în subordinea unei persoane care consider că nu merită să fie pe această poziţie. Prin urmare, respectul meu faţă de ea este scăzut şi, de cele mai multe ori, îmi este cu greu să respect sarcinile primite de la ea. Pe lângă faptul că îmi dă impresia că nu este capabilă de ceea ce se ocupă, mai pune şi presiune asupra mea. Cum credeţi că ar trebui să reacţionez la comportamentul şefei mele şi ar trebui să schimb ceva la mine?

R.Cei mai mulţi ar fi ten­taţi să întrebe: „Cum să o fac pe şefa mea să nu mă mai trateze aşa?”. Doar că pe ceilalţi nu-i putem controla sau schimba. Tot ce putem face este să ne centrăm pe noi înşine, pe ce putem noi face. În plus, să nu uităm că în orice relaţie dintre două persoane fiecare contribuie cu ceva la întreţinerea unui eventual conflict.

Domeniul de muncă în care activaţi îngreunează situaţia:

1. În orice profesii intelectuale, orgoliul sau individualismul sunt mai mari. Deci, şi astfel de conflicte sunt mai intens resimţite, frustrările sunt mai mari. Spre exemplu: „dacă eu sunt şef, toţi trebuie să mă asculte”, „n-a luat în calcul ideea mea, care era sigur mai bună”, „de ce e el şef, când eu merit mai mult”.

2. În consultanţă există puţine niveluri ierarhice, posibilitatea de promovare este mai redusă. Astfel, şi frustrările celor care nu sunt şefi, că nu mai au locuri de şef, sunt mai mari. Ce este de făcut? Cea mai matură abordare ar fi o discuţie deschisă între dvs. şi şeful direct, în care fiecare să exprime ce îl deranjează la celălalt şi ce aşteptări are pentru a merge relaţia mai bine. Pentru o discuţie de succes este nevoie să vă pregătiţi în câţiva paşi:

1. Să porniţi cu premisa: „Vreau cu adevărat să fac ca relaţia asta să se îmbunătăţească” şi nu: „Vreau să demonstrez celuilalt că eu am dreptate/că e un incompetent/că ­nu-şi face treaba”.

2. Să conştientizaţi că orice tensiune se bazează pe percepţii subiective despre realitate şi nu pe realitatea absolută. Adică, aveţi percepţia că şefa e incompetentă – poate fi adevărat sau nu. Iar, superiorul poate să aibă percepţia că nu vă faceţi treaba bine – la fel, adevărat sau nu. Cu alte cuvinte, percepţiile pot fi eronate, deci merită pornită acea discuţie cu toleranţă maximă faţă de percepţiile proprii şi ale celuilalt. E foarte greu, ştiu, mai ales din cauza orgoliilor mai sus amintite.  (va urma)

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă