Daca va mobilizati rapid, sunteti optimist si aveti incredere in fortele proprii, aveti toate sansele sa obtineti chiar slujba pe care v-o doriti.
In situatia actuala de criza, cautarea unui job este dificila in special pentru tineri, cei care au putina experienta, de maximum un an sau doi. Destul de greu le este si celor speriati de somaj, dar mai ales persoanelor care aleg sa fie pasive, in speranta ca, cine stie, poate li se va intampla ceva bun fara sa depuna prea mult efort.
Specialistii in resurse umane spun ca, inainte de a trece la cautarea efectiva a slujbei, trebuie sa va pregatiti astfel incat sa aveti sanse mai mari de reusita.
Verificati-va CV-ul
Inainte de a incepe cautarile specifice si de a candida la anunturile disponibile (cele din ziare, de pe site-urile de specialitate), candidatii trebuie sa-si verifice si reverifice CV-ul.
"Acesta trebuie sa ofere informatii clare, relevante despre studii, experienta, sa cuprinda date complete, corecte, fara erori, omisiuni sau greseli gramaticale. Structura si informatiile din CV determina in foarte mare masura stabilirea unui interviu", considera psihologul Gabriela Giurgiu, consultant senior la Zeitconcept Servicii de Personal.
Dintr-un CV bine intocmit si structurat, subliniaza Diana Oniga, director de recrutare si dezvoltare la RTC Holding, trebuie sa reiasa specializarea dumneavoastra teoretica si/sau practica.
Unde sa candidati
Dupa ce ati reverificat CV-ul si ati intocmit o scrisoare de intentie (adaptata fiecarui post pentru care candidati), trimiteti-le la adresele din anunturile publicate in presa scrisa si pe Internet.
In cazul in care sunteti interesat de o companie anume, puteti trimite un e-mail direct departamentului de resurse umane. "Aceasta varianta insa este recomandata candidatilor cu o bogata experienta in industria specifica, in special segmentului de middle management", precizeaza Gabriela Giurgiu.
Expertii nu recomanda trimiterea CV-ului catre orice fel de anunt, din orice industrie si pentru orice nivel de specializare. Acest gest, considera Gabriela Giurgiu, nu va fi privit cu ochi buni de recrutor sau de angajator, iar orice rezultat intr-o asemenea situatie se va lasa asteptat. CV-ul trebuie trimis numai pentru acele anunturi care au cerinte ce coincid sau sunt foarte apropiate de experienta dumneavoastra reala.
Puteti insa sa aplicati la firme care nu au scoase locuri de munca la concurs. "Veti figura in baza de date a companiei, ceea ce inseamna ca CV-ul dumneavoastra va putea fi folosit la o viitoare disponibilitate de job. In felul acesta va mariti si sansele de a gasi o slujba", spune Cristina Ghenea, senior recruiter la firma de recrutare IP Devel.
Apelati la prieteni
Nu e o rusine sa nu aveti serviciu, mai ales in vremuri de criza financiara. Este jenanta insa lipsa de actiune. Daca veti sta cu mainile in san si va veti plange continuu ce greu va este, fara sa faceti ceva pentru a repara situatia in care va aflati, cu siguranta nu veti gasi de lucru.
Daca nu aveti job, spuneti asta! Povestiti familiei, rudelor mai indepartate, prietenilor si cunostintelor. Intrebati-i daca va pot ajuta cumva, daca stiu de vreun post in domeniul in care activati dumneavoastra (sau intr-unul in care v-ar placea sa lucrati si unde v-ati si potrivi). "De la prieteni puteti obtine si recomandari", adauga Cristina Ghenea.
Fiti mereu informat
Informatia si actiunea sunt principalele mijloace la care trebuie apelat pentru a va gasi locul de munca. Reusita presupune sa fiti la curent cu noutatile, sa cititi ziare, sa va uitati la televizor, pentru a afla ce se intampla pe piata muncii (unde se fac disponibilizari, unde se mai cauta oameni). "Candidatii trebuie sa fie la curent in permanenta cu miscarile companiilor din piata – potentiale achizitii, inerente disponibilizari, si sa fie prezenti in mod activ pe piata fortei de munca prin agentii de recrutare/executive search, prin site-urile de joburi specializate", spune Anisoara Rosca, senior consultant la firma de resurse umane Hill International.
Alte atuuri pe care le pot folosi candidatii in aceasta perioada, mai spune Anisoara Rosca, sunt flexibilitatea in fata unor eventuale "miscari" pe orizontala (mai probabile decat cele pe verticala) si deschiderea in fata unor posibilitati de schimbare a domeniului de activitate.
Vreau si pot!
Foarte importanta, in perioada cautarii slujbei, este atitudinea abordata. Nu trebuie sa va cuprinda disperarea. Dimpotriva. Reteta reusitei este alcatuita din atitudine pozitiva, perseverenta si optimism.
Trebuie sa fiti convins ca vreti sa va gasiti un job si ca puteti sa-l obtineti.
De asemenea, daca ati ajuns la interviul de recrutare, la discutia despre salariu, spune Diana Oniga, "trebuie sa tineti cont de corelarea asteptarilor financiare cu oferta pietei, care in ultima perioada cunoaste o tendinta descendenta".
Mai bine castigi mai putin decat sa stai degeaba
Roxana Soare, din Bucuresti, s-a angajat in octombrie anul trecut ca reporter la un post de televiziune, insa a renuntat dupa o luna, pentru ca a simtit ca nu i se potriveste jobul. "Am renuntat exact in perioada «moarta» a anului, sfarsitul de an, cand nu se mai fac, de obicei, angajari", recunoaste Roxana. Ea spune insa ca solutia gasirii unui job a fost simpla: "In ultimele doua luni ale anului 2008 am lucrat part-time, ca editor web, la un site. Asta m-a ajutat mult, pentru ca, de la inceputul anului am fost angajata full-time. Am preferat sa castig mult mai putin, dar sa nu stau degeaba. Cred ca oricine doreste poate sa-si gaseasca un job. Singura conditie ce trebuie indeplinita este sa vrei sa muncesti, sa cauti, nu sa-ti plangi de mila", spune tanara de 24 de ani.