30.6 C
București
luni, 22 iulie 2024
AcasăAlegeri 2016Codul Muncii, în atenţia mediului de afaceri

Codul Muncii, în atenţia mediului de afaceri

Modificările Codului Muncii care vor intra în vigoare începând cu luna viitoare vor fi dezbătute de către directori de resurse umane, consultanţi juridici de top şi reprezentanţi ai autorităţii, în cadrul evenimentului „Employment”, organizat de săptămânalul de limbă engleză Business Review pe 4 mai, la Hotel Ramada Plaza Bucureşti.

Noul Cod al Muncii a fost primit de majoritatea companiilor ca o oportunitate pentru o mai mare flexibilitate în relaţia angajator-angajat şi pentru o mai mare competitivitate în piaţa românească de muncă. „Câteva dintre aceste modificări se referă la contractele pe perioadă determinată, care vor fi mai uşor de încheiat şi pe perioade mai lungi, la flexibilitatea crescută în calcularea orelor suplimentare şi a perioadelor obligatorii de odihnă, la accentul crescut pe calitatea performanţei angajaţilor, cât şi la simplificarea procedurilor de concediere”, explică Tiberiu Csaki, partner Salans.

Astfel, cunoaşterea noului Cod este vitală pentru angajatori, deoarece acesta reglementează la nivel fundamental relaţiile dintre angajator şi angajat.
„A şti ce presupune noul Cod al Muncii este necesar, pentru că orice încălcare a prevederilor acestui act normativ duce fie la sancţionarea de către autorităţi, fie la generarea unor dispute ori situaţii litigioase cu salariaţii”, susţine Irina Stănică, head of employment&pensions department în cadrul Noerr. „Mai mult decât atât, cunoaşterea Codului Muncii permite angajatorului să îşi organizeze şi să gestioneze forţa de muncă pe care o deţine, îl ajută să implementeze în cadrul societăţii o serie de norme interne, regulamente ori dispoziţii, cu scopul de a realiza un control optim al activităţii angajaţilor şi de a se obţine astfel profitul prognozat”, completează Stănică.

Impact legal şi managerial

Modificările aduse Codului Muncii şi implicaţiile de ordin juridic şi managerial ale acestora vor fi puse în discuţie de către specialişti în domeniu în cadrul forumului „Employment: modificări şi provocări recente pe piaţa muncii”, care face parte din seria Legal Business. „Prin organizarea acestui eveniment, răspundem cerinţelor mediului de afaceri din România, discutând impactul Codului Muncii din punct de vedere legal şi managerial”, specifică Oana Molodoi, director evenimente Business Review.

Evenimentul se află la a doua ediţie şi se adresează departamentelor juridice şi de resurse umane din cadrul companiilor. În plus, programul complet al celor două sesiuni de conferinţă şi informaţii despre modalitatea de participare puteţi găsi pe www.business-review.ro/events.

Două workshop-uri

Speakerii invitaţi vor fi reprezentanţi ai autorităţii, cât şi consultanţi juridici de top şi directori de resurse umane. Astfel, participanţii vor avea ocazia să intre în contact cu Valentin Mocanu, secretar de stat, şi Marilena Balabuti, şef birou legislaţie din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale; Tiberiu Csaki, partener Salans; Iulian Pătrăşcanu, managing partner în cadrul Fine Law; Irina Stănică, head of employment&pensions department în cadrul Noerr, şi Graţiela Simionescu, HR manager al Europharm Holding.

În finalul evenimentului, cele două conferinţe vor fi urmate de două workshop-uri. Primul, intitulat „Codul Muncii – Vântul Schimbării. În ce situaţie se află angajatorii acum?”, este organizat de Salans, în cadrul căruia vor fi explicate ultimele modificări survenite în Codul Muncii, concentrându-se pe aspectele prac¬tice ale acestora şi perspectiva autorităţilor. Cel de-al doilea workshop va fi organizat de Fine Law şi se va concentra pe administrarea încheierilor dificile ale contractelor de muncă şi crearea unui set de reguli care ajută la managementul acestor situaţii.

Teme

Modificările aduse Codului Muncii. Ce trebuie să cunoască angajatorii?
Orele suplimentare, performanţa şi contractele pe durată determinată.
Concedierile şi încetarea contractului de muncă.
Opţiunile angajatorului pentru optimizarea activităţii.
Cum să abordăm provocările juridice privind restructurările şi concedierile?

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă