Un subiect foarte fierbinte adus în lumină de creşterea şomajului este puterea de reconversie a celor care se simt ameninţaţi sau sunt deja victimele schimbării.
Pentru toţi aceştia, soluţia este schimbarea de mentalitate. Am scris despre această schimbare din perspectiva companiilor în comentariul din luna aprilie, „Criza de resurse”. Mă voi opri de această dată asupra oamenilor şi a resurselor lor neexploatate până în acest moment fie datorită contextului, fie datorită stării de confort în care şi-au trăit o mare parte din experienţa profesională.
O dată cu criza financiară şi efectele acesteia, fiecare angajat dornic să-şi menţină acest statut este nevoit să acceseze căi mai puţin bătătorite pentru a reuşi să se pună în valoare. Am în minte câteva exemple, din dosarele instrumentate în cadrul Yourway Life & Career Counseling. Clienţi individuali care au căutat soluţii viabile fără să conştientizeze potenţialul profesional pe care se puteau baza. Mă refer la profesionişti cu experienţă îndelungată, confirmaţi în poziţii de management sau experţi. Persoane care nu ar fi avut curajul să acceseze noi industrii sau domenii dacă nu apelau la exerciţii de evaluare a comportamentelor, bază de dezvoltare a noilor competenţe. Concret, Mihai a lucrat opt ani în industria de media şi, recunoscut pentru potenţialul său managerial, a evoluat într-un parcurs profesional cu etape corect parcurse. În pragul vârstei de 30 de ani şi-a dorit însă o schimbare de industrie şi, de ce nu, o dezvoltare a competenţelor într-un nou domeniu. Trecând peste bariera mentală a unei evaluări tip Assessment Center, în care este radiografiat fiecare comportament, are astfel posibilitatea să-şi verifice punctele forte şi, de ce nu, să-şi identifice zonele de dezvoltare. Decizia lui Mihai are rezultate surprinzătoare. Se identifică un potenţial ridicat către analiza riscurilor, o competitivitate crescută şi excelente abilităţi manageriale. Noua imagine a lui Mihai, construită pe comportamente pe care acesta nu a avut niciodată ocazia să le probeze, îl ajută să se repoziţioneze pe piaţa forţei de muncă. Cât de curând accesează joburi deschise într-o altă industrie şi se decide să urmeze un program de MBA care să-i completeze cunoştinţele. În pofida crizei, CV-ul lui Mihai are şansa de a fi selectat de către potenţialii angajatori.
Mihaela Feodorof, Managing partner Yourway – Life and Career Counseling