7 C
București
vineri, 31 ianuarie 2025
AcasăAlegeri 2016Biletele de avion, cele mai cumpărate produse turistice online

Biletele de avion, cele mai cumpărate produse turistice online

Majoritatea românilor preferă să cumpere bilete de la companii low-cost, se arată într-o analiză a unui portal de turism din România dată publicităţii ieri. De remarcat este şi faptul că a crescut numărul românilor care preferă să plătească electronic, renunţând la cash. Studiul relevă faptul că anul trecut doi din trei clienți care cumpără online produse turistice preferă să achite cu cardul.

Fie că este vorba de un card de debit sau credit, peste 65% dintre clienții portalului Vola.ro au ales această metodă de plată-instant. Din restul de 35%, mare parte au încheiat tranzacția tot online, folosind transferul bancar prin servicii de online banking sau chiar criptomoneda Bitcoin. Doar o mică parte dintre turiști au optat pentru o metodă de plată offline, precum plata la sucursala unei bănci, la sediul agenției din București sau la terminalele ZebraPay din țară.

„Se poate observa o preferință a românilor pentru companiile de tip low-cost, cele mai mari companii de acest tip prezente pe piața din România situându-se în topul vânzărilor. Acest lucru are evident un impact asupra întregii piețe, pentru că a forțat companiile de linie să vină cu reduceri de preț sau să aplice un model de business similar”, a declarat Manuela Melinescu, director de Marketing la portalul Vola.ro.

Pentru 2016 se estimează o creștere de 30-40% a afacerilor în segmentul vânzărilor de vacanțe și a biletelor de avion prin platforma online. Principala pârghie de creștere va rămâne vânzarea biletelor de avion, la care se va adăuga și cea a pachetelor de tip city break și tour-operator (care şi ele includ, de cele mai multe ori, şi biletele de avion).

Cele mai citite

FCSB-Manchester United 0-2. Care sunt posibilii adversarii din play-off-ul Europa League pentru FCSB

FCSB a fost învinsă de Manchester United cu scorul 2-0 (0-0), joi seara, pe Arena Națională din București, în etapa a opta și ultima...

FCSB-Manchester United 0-2. Care sunt posibilii adversarii din play-off-ul Europa League pentru FCSB

FCSB a fost învinsă de Manchester United cu scorul 2-0 (0-0), joi seara, pe Arena Națională din București, în etapa a opta și ultima...
Ultima oră
Pe aceeași temă