N-au trecut decat cateva luni de la declansarea crizei economice si financiare internationale si in Romania si, in timp ce aceasta face adevarate ravagii in randurile populatiei si firmelor romanesti, ca si in bugetul de stat, capitalul strain care a avut inspiratia sa se aciueze pe aici a primit de la autoritatile locului inimaginabile daruri. Ramanand fara finantare de la mamele lor din Occident, firmele straine din Romania s-au vazut cu o grea problema pe cap, pe care imediat autoritatile romane le-au rezolvat-o.
S-a imprumutat statul roman in locul lor la diferite institutii internationale, sub monitorizarea FMI, le aduce astfel pe piata vreo 20 miliarde euro pentru a-si continua finantarea, plata urmand a cadea in sarcina contribuabilului roman. si, de parca atat n-ar fi fost de-ajuns, statul roman ar urma sa scuteasca bancile straine din Romania de orice risc, preluand el toate creditele neperformante care le-ar putea afecta profiturile si punand deci populatia romaneasca in ansamblul ei, vinovati si nevinovati, sa plateasca in devalmasie oalele sparte. Ceva scarbos!
Cu alte cuvinte, in mod aproape incredibil, capitalul strain din Romania a primit de la autoritatile de la Bucuresti, in plina criza, niste cadouri abominabile. Incredibil, pentru ca, in acest timp, capitalul autohton nu a primit absolut nimic! Uzanta mondiala – impusa de nimeni altcineva decat de capitalul international, care s-a implantat serios si in Romania – este principiul tratamentului egal, mai precis la fel fata de capitalul strain ca si fata de capitalul autohton. Astfel incat acesta din urma sa nu fie cumva avantajat, iar primul dezavantajat. Acest tratament de principiu n-a impiedicat insa nici un guvern din tarile predicatoare sa faca altceva in practica decat spuneau in teorie, favorizand masiv firmele proprii si indeosebi companiile-campion, pe dedesubt, dar si pe fata daca era nevoie. Nu exista vreun exemplu de sustinere a unei companii straine prin tarile predicatoare. Semn ca regula a fost facuta doar pentru dezarmarea completa a tarilor bananiere.
De la declansarea actualei crize economice si financiare, acest proces de avantajare a capitalului autohton in tarile predicatoare a capatat o alura absolut dramatica. Inainte de toate, procesul a inceput sa se desfasoare pe fata, si nu doar pe dedesubt. Fonduri de stat imense au fost angajate in sprijinirea capitalului autohton, prin imprumuturi acordate companiilor bancare si nebancare. Statele au trecut la preluari substantiale de participatii in banci si societati de asigurari, unele dintre acestea fiind pur si simplu nationalizate spre a fi salvate de la faliment. Concurenta loiala a fost aruncata la cos, ca si baliverna despre economia de piata libera si despre neinterventionismul statal.
In Romania, totul este pe dos. Autoritatile de la Bucuresti isi ingroapa capitalul autohton si ajuta masiv – de o maniera elucubranta – capitalul strain. Ceva cu totul si cu totul dramatic!
Dincolo de faptul ca incalca normele (desigur, doar teoretice, dupa cum a dovedit viata) ale economiei de piata, prin discriminarea pozitiva a capitalului strain, dar mai ales se contrapune practicii economice din tarile pe care macar in principiu clasa politica romaneasca le-a luat ca model si care nu se sfiesc sa discrimineze pozitiv tocmai capitalul autohton, acest comportament bizar si pe care nici existenta unei comenzi externe nu-l poate justifica sau scuza (intrucat impotriva comenzii externe exista arma demisiei) este impotriva unui interes cu totul si cu totul concret. Aici avem de-a face cu absurdul absolut! Un interes national, un interes economic, un interes politico-electoral!
Pe cat este de creditat cu toate minunile lumii – eficienta, performanta, inalta inzestrare tehnologica, abilitate manageriala, contributie la dezvoltare, la valorificarea fortei de munca si la cresterea incasarilor bugetare –, capitalul strain din Romania, desi controleaza intreaga axa majora a economiei si culege de departe caimacul profiturilor, nu ocupa nici macar 5% din forta de munca existenta in tara. Restul de 95 de procente dispun de locuri de munca gratie statului roman si batjocoritului de catre acesta capital autohton. Este vorba de masa lucratorilor, care ii tine de fapt si pe restul traitorilor de pe aceste meleaguri.
In cazul in care ca vietuitori prin partile locului nu prezinta interes pentru clasa politica, macar sa-i amintim acesteia ca este vorba de masa contribuabililor si de masa votantilor! Daca insa nu protejarea, ci lichidarea economica, sociala si fizica a acestor 95% constituie scopul clasei politice, atunci i-am putea recomanda acesteia sa incerce cu cianura, caci ar fi mai rapid si mai eficient!
