Desi trebuie dat Cezarului ce este al Cezarului, nu s-ar putea totusi atribui actualei crize economice si financiare internationale, oricat de puternica ar fi (si este) aceasta, tot noianul de anomalii intalnite in economia din Romania in lunile din urma, considerate de criza. Cand de la cresteri anualizate de PIB de 9% intr-un trimestru se ajunge, dupa numai sase luni, la caderi de peste 6%, cu oricata putere distructiva ai credita criza, vina nu-i poate fi pusa integral in spinare. O asemenea basculare de peste 15% in echivalent PIB nu poate fi provocata de criza in sine, ci de altceva. Am ales exemplul PIB pentru ca este un indicator global, care strange laolalta influentele multor factori si schimbarile a zeci de componente. si relevanta sa pentru procesul dezvoltarii in general si pentru fenomenul discutat aici nu ar putea fi pusa cumva in dubiu, tocmai gratie caracterului sau complex si global.
Exista insa caderi in sase luni de 40% la vanzarile de articole electrocasnice si electronice, de 60-70% la vanzarile de automobile, de 30-40% ale importurilor, precum si prabusiri la doar cateva procente ale tranzactiilor imobiliare. Toate acestea dau o imagine in legatura cu ceea ce, din punct de vedere structural, a produs caderea PIB-ului pe ansamblu si asupra a ceea ce constituie anomaliile.
Daca facem comparatie cu ceea ce se intampla prin tarile de unde se spune ca a venit criza, se observa scaderi de PIB de 3-5 procente sau de 5-10 procente ale activitatii in anumite segmente mai sensibile. Totul insa in anumite limite: ale normalitatii. Inainte de criza era o situatie normala, s-a cazut din cauza crizei, dar scaderile insele sunt in limitele normalitatii. Este mai rau sau mult mai rau decat a fost, dar in anumite limite: ale normalitatii.
Daca facem comparatii cu ceea ce se intampla prin tari surate de prin Est, ne intarim convingerea ca anomaliile nu provin din criza. Caderile sunt mai mici tot numai pe unde exista o anumita normalitate, dar sunt chiar mult mai spectaculoase, aproape ilare, acolo unde normalitatea economica se pierduse de mult si unde criza n-a facut decat sa puna in evidenta acest lucru. Prin tarile baltice, de pilda, caderile in miscarea PIB-ului in sase luni sunt de 25-30%, ceea ce este pura aiureala economica. Caderi pe care nu criza in sine le-a provocat, ci altceva!
Caderile aiuritoare de acest gen s-au produs nu din cauza crizei, ci din cauza absurditatilor din perioada de dinaintea crizei. Absurditati provenind de la o crestere economica deformata si nesanatoasa, care nu putea duce decat la dezarticularea economiei si la crearea de vulnerabilitati. Pe exemplul Romaniei, este vorba de o crestere bazata exclusiv pe consum din import, deci, din punct de vedere economic, bazata pe un dezechilibru intre consum si productie, iar din punct de vedere financiar – bazata pe un dezechilibru intre importuri si exporturi. Ambele – atat dezechilibrul de fond intern, cat si deficitul extern – au fost vulnerabilitatile care au facut harcea-parcea economia in conditiile crizei.
Consumul a cazut atat de abrupt pentru ca nu putea rezista fara suportul fizic si financiar din partea productiei; si tot asa se pune problema si in cazul importurilor fara acoperirea fizica si financiara a exporturilor. Faptul ca au putut exista prabusirile de dimensiunile mentionate nu releva amplitudinea crizei, ci aiureala in care fusese impinsa economia inaintea crizei. Cu asemenea caderi, o economie normala ar fi trebuit sa puna lacatul. La noi merge treaba in continuare, atat cat merge, pentru ca de-abia acum, in conditii de criza, se calca spre normalitate.
O economie in care se vrea consum fara productie, importuri fara exporturi, hipermarketuri fara fabrici si masini fara sosele nu poate rezista. Fiindca este numai o anomalie. Criza economica si financiara internationala doar a pus in evidenta acest lucru. si n-a facut deloc rau! A fost strict binevenita! Probabil, intr-o tara ca Romania, 80% din dimensiunile crizei provin din absurditatile anterioare crizei. O corectie fata de aceste absurditati ar fi intervenit oricum, si cu, si fara criza economica si financiara! Deci, incercarea de a pune in seama crizei internationale tot felul de consecinte din economie este o abordare politica, neadevarata si jenanta!