5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăAlegeri 201675% dintre pasagerii CFR circulă cu tarif redus

75% dintre pasagerii CFR circulă cu tarif redus

Trei sferturi dintre persoanele care aleg să circule cu trenurile CFR Călători folosesc o formă sau alta de reducere a tarifului afișat. Potrivit informațiilor transmise de companie redacției Romania liberă, este vorba de aproape 130.000 de călători în fiecare zi.

Din iuanuarie pâna la sfârșitul lunii mai, cu trenurile CFR Călători au circulat aproximativ 25 de milioane de persoane. Adică peste 170 de mii de persoane, în medie, în fiecare zi. Dintre acestea, peste 44 de mii de persoane circulă cu abonamente și puțin peste 21 de mii de călători beneficiază de reduceri pentru elevi sau veterani. Restul, de puțin peste 60 de mii de călători apelează la alte peste 10 variante de reduceri tarifare.

În vreme ce despre reducerile acordate elevilor, sau despre abonamentele pentru transportul feroviar a auzit aproape toată lumea, puțini suntcei care știu în ce situații și cumpot obține alte reduceri tariface pentru călătoriile cu CFR.

Iată reducerile de care pot beneficia pasagerii pe rutele interne ale CFR Călători:

  • 10% reducere pentru Călătoria dus-întors
  • 25% reducere prin Cardul Tren Plus
  • 5% reducere la cumpărarea online
  • între 10% și 25% reducere la cumpărarea cu anticipație
  • între 10% și 25 % reducere cu oferta Minigrup 2 – 5
  • între 15% și 35% reducere cu oferta Biletul de weekend
  • între 25% și 50% reducere cu oferta Cartea VSD
  • între 31% și 56% reduceri de weekend (în zilele de vineri pâna duminică inclusiv) la trenurile IR care circulă pe Valea Prahovei, pe rute între Sinaia și Brașov și retur.
  • reduceri de pâna la 35 % pentru Grupuri de peste 20 de persoane

Iată reducerile de care pot beneficia pasagerii pe rutele externe ale CFR Călători

  • de la 39 de euro pe sens pentru ruta București Nord – Viena
  • de la 29 de euro pe sens pentru ruta București Nord – Budapesta
  • de la 19 euro pe sens pentru ruta Cluj Napoca/Sibiu/Târgu Mure? – Budapesta
  • de la 15 euro pe sens pentru ruta Timișoara Nord – Budapesta

Românii par a se întoarce spre călătoriile cu trenul, arată statisticile CFR Călători pentru primlele trei luni din acest an. În perioada respectivă, numărul persoanelor transportate de companie a crescut cu 12,4%, față de intervalul similar al anului anterior. Astfel, numărul biletelor eliberate de CFR Călători a ajuns la peste 15.85 de milioane.

Cele mai citite

Atac major al Rusiei asupra Ucrainei în dimineața de Crăciun: Rețele energetice și orașe vizate

În dimineața de Crăciun, Rusia a lansat un atac masiv asupra rețelei energetice și orașelor din estul Ucrainei, folosind rachete de croazieră și balistice,...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...
Ultima oră
Pe aceeași temă