0.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăAldineUE, la un pas de ridicarea tuturor sancțiunilor împotriva Iranului. Ce a...

UE, la un pas de ridicarea tuturor sancțiunilor împotriva Iranului. Ce a declarat Federica Mogherini

Uniunea Europeană a adoptat, duminică, cadrul legislativ pentru ridicarea tuturor sancțiunilor aplicate Iranului, dar măsura nu va intra în vigoare decât cu condiția ca Teheranul să-și îndeplinească obligațiile asumate prin acordul semnat cu marile puteri în luna iulie, la Viena, a anunțat șefa diplomației europene, Federica Mogherini, potrivit Agerpres

”UE a adoptat astăzi cadrul legislativ pentru ridicarea tuturor sancțiunilor economice și financiare legate de programul nuclear”, se precizează într-un comunicat comun al dnei Mogherini și ministrului de externe iranian, Mohammad Javad Zarif.

Citește și: Steinmeier: Acordul nuclear, o deschidere pentru mai multe eforturi diplomatice în Orientul Mijlociu

Iranul a notificat duminică Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) că va aplica Protocolul adițional la Tratatul de neproliferare nucleară, etapă în implementarea acordului istoric semnat la Viena.

”La 18 octombrie, directorul general al AIEA a fost informat de Republica Islamică Iran că (…) Iranul va aplica cu titlu provizoriu Protocolul adițional”, se precizează în comunicatul agenției.

Măsura, care va permite în special controale întărite din partea AIEA, este inclusă în acordul semnat la 14 iulie între marile puteri și Teheran.

Anunțul a intervenit cu câteva ore înainte de comunicatul comun referitor la ridicarea sancțiunilor europene, prevăzută în documentul de la Viena. Măsura va intra efectiv în vigoare cel mai devreme la finele lunii decembrie.

Până atunci, directorul general al Agenției, Yukiya Amano, urmează să facă publice la 15 decembrie ‘concluziile finale’ cu privire la respectarea de către Teheran a angajamentelor asumate, etapă ce condiționează o viitoare ridicare a sancțiunilor aplicate Iranului.

Cele mai citite

Administrația Biden pregătește interzicerea mașinilor cu tehnologie chineză și rusă

Conform unei raportări Bloomberg, Administrația Biden pregătește măsuri care vor interzice accesul pe drumurile din Statele Unite pentru noile mașini inteligente personale care folosesc...

ANAF va analiza pierderile companiilor de stat și posibilitatea intrării în insolvență, anunță premierul

Marcel Ciolacu a declarat că președinta ANAF va efectua o analiză detaliată a situației companiilor de stat. Ciolacu a subliniat că, în cazul în care...

Meta anunță noi concedieri: 5% din angajați vor fi afectați. Zuckerberg: „2025 va fi un an intens”

Meta, compania-mamă a Facebook și Instagram, a dezvăluit planuri de a reduce cu 5% forța sa de muncă, cu accent pe eliminarea angajaților cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă